O bucată de maxilar a rescris istoria primatelor. În nordul Egiptului, o echipă de paleontologi a scos la lumină rămășițele unei specii complet necunoscute: Masripithecus moghraensis.
Acest fragment osos, despre care oamenii de știință au publicat recent un studiu în revista Science, provine dintr-o maimuță antropoidă care a trăit acum 17-18 milioane de ani.
Este, spun cercetătorii, prima dovadă fosilă solidă că aceste creaturi au existat și în Africa de Nord, nu doar în estul continentului, cum se credea până acum.
Fosila a fost descoperită în situl Wadi Moghra, între 2023 și 2024, de o echipă coordonată de Centrul de Paleontologie a Vertebratelor al Universității Mansoura (MUVP), în colaborare cu Universitatea din California de Sud.
Numele speciei este ales cu grijă: „Masr” vine din arabă și înseamnă Egipt, iar „píthēkos” este cuvântul grecesc pentru maimuță. Dar dincolo de etimologie, ceea ce face cu adevărat această descoperire tulburătoare este ceea ce spun analizele biogeografice avansate despre originea noastră.
Estul Africii nu mai este singurul leagăn?
Până acum, harta evoluției primatelor antropoide – grupul din care facem parte și noi, alături de giboni, urangutani, gorile și cimpanzei – era relativ clară: totul pornea din estul Africii. Masripithecus schimbă această hartă cu un singur fragment de mandibulă.
Studiile genetice, anatomice și geologice arată că această specie este mai strâns înrudită cu antropoidele moderne decât orice altă fosilă din aceeași perioadă descoperită în estul continentului.
Ceea ce sugerează concluzia aproape neverosimilă: adevăratul leagăn al strămoșilor noștri comuni ar putea fi Africa de Nord și Orientul Mijlociu.
Canini uriași și o adaptare climatică
Deși cercetătorii au lucrat cu puțin material fosil – doar o mandibulă – detaliile sunt grăitoare. Caninii și premolarii sunt neobișnuit de mari, iar molarii au suprafețe rotunjite, puternic texturate.
O asemenea structură dentară trădează o dietă versatilă, bazată pe fructe, dar gata să proceseze și alimente dure, precum nucile sau semințele.
Era exact adaptarea de care această specie avea nevoie pentru a supraviețui într-o perioadă în care clima devenea tot mai aspră, iar anotimpurile tot mai marcate.
În acele vremuri, plăcile tectonice africane și arabe se loveau de Asia, transformând zona de nord a Africii într-un veritabil coridor natural. Un pasaj ideal pentru ca speciile să se răspândească spre Eurasia.
Descoperirea de la Wadi Moghra arată, simplu și limpede, că nu știm încă totul despre drumul pe care l-am străbătut. Piese întregi din povestea evoluției umane zac încă ascunse, exact în regiunile de care am uitat să ne uităm.
