Un fragment metalic îngropat în carnea unei balene a rescris istoria naturală a unei întregi specii. În 2007, în timpul unei vânători de subzistență în Alaska, un biolog a găsit mai multe bucăți de metal încălzite în țesuturile unui exemplar de balenă cu cap arc.
Fragmentele au fost trimise la Muzeul Vânătoarei de Balene din New Bedford, unde istoricul John Bockstoce le-a examinat cu atenție. Erau resturile unei lance explozive – un harpon special, proiectat pentru vânătoarea comercială din Atlantic, fabricat pe baza unui brevet din 1879.
Asta însemna că balena fusese atacată cu cel puțin 117 ani înainte de a fi descoperită, supraviețuind loviturii timp de peste un secol.
Supraviețuirea speciei în era vânătorii comerciale
Balena cu cap arc este deja cunoscută pentru longevitatea sa ieșită din comun, unele dovezi sugerând că exemplarele pot atinge și depăși 200 de ani. Vârful de suliță găsit a oferit o certitudine rară, depășind precizia studiilor de laborator asupra aminoacizilor din cristalinul ochiului.
Vânătoarea comercială a atins apogeul în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, populația prăbușindu-se la mai puțin de 3.000 de exemplare înainte de oprirea oficială a vânătorii în 1921.
Astăzi, se estimează că între 10.000 și 23.000 de balene trăiesc în apele arctice, după ce au traversat perioada cea mai periculoasă pentru specia lor.
Mecanismele genetice din spatele nemuririi biologice
Ceea ce face această descoperire cu adevărat remarcabilă este că animalul a traversat exact perioada cea mai periculoasă pentru specia sa, purtând harponul ca pe un tatuaj din altă epocă. Biologia care explică o asemenea longevitate este la fel de fascinantă.
Celulele balenei cu cap arc au un mecanism genetic care le oferă mai mult timp pentru reparații înainte de diviziune. Aceeași trăsătură care o face aproape nemuritoare ar putea, însă, să îi reducă fertilitatea, reprezentând un preț pe care natura îl cere pentru fiecare an în plus de viață.
