A murit cu mai bine de 200 de ani în urmă, între 1819 și 1825, dar nimeni nu știe cum a ajuns pe cel mai izolat continent al lumii.
Este vorba despre o femeie tânără, cel mai probabil originară din Chile, ale cărei rămășițe au fost scoase la lumină într-o după-amiază de ianuarie, pe o plajă antarctică bătută de vânturi.
Pe 7 ianuarie 1985, exact la ora 16:35, profesorul Daniel Torres Navarro de la Universitatea din Chile aduna resturi marine pe plaja Yámana, la capătul coastei. Acolo, îngropat parțial într-un amestec de stânci și nisip, a zărit un craniu expus doar pe jumătate.
Porțiunea care se vedea — zona parieto-occipitală — avea un luciu verzui, cauzat de algele microscopice care crescuseră pe os. Fruntea și maxilarul erau încă ascunse sub stratul de nisip.
Dovezi fragmentate și enigme istorice
Cercetătorul a recuperat cu grijă fragmentele maxilare, păstrând câțiva dinți remarcabil de bine conservați. Lipseau doar incisivii centrali. O căutare sistematică a zonei nu a scos la iveală nici mandibula, nici vertebrele, nici vreun alt os din acea primă zi.
În anii care au urmat, echipa s-a întors de mai multe ori pe același țărm. Au găsit un femur într-un sit apropiat și au ajuns la concluzia că întregul schelet fusese împrăștiat pe o întindere largă, apoi acoperit treptat de nisip.
Testele efectuate au arătat că femeia avea o vârstă fragedă și provenea din regiunea chiliană.
Rămânea însă o enigmă: cum a ajuns pe un continent pe care prima observare oficială avea să aibă loc abia în 1820, când exploratorul rus Thaddeus von Bellingshausen a întâlnit un „țărm de gheață de înălțime extremă”?
Singurele indicii s-au bazat pe scenarii pe care profesorul le-a formulat cu prudență.
Ipoteze sinistre despre un destin necunoscut
O primă ipoteză sugerează că femeia ar fi făcut parte dintr-un grup de vânători de foci din secolul al XIX-lea, care, din motive rămase necunoscute, ar fi abandonat-o în acea regiune ostilă.
A doua este și mai sinistră: poate că a murit pe bordul unei nave și a fost cedată mării, conform cutumei vremii. Curenții și furtunile ar fi târât trupul până la țărm, unde păsările marine — furtunari uriași, pescăruși și alți necrofagi — l-ar fi sfâșiat.
Craniul, smuls de restul scheletului, ar fi fost rostogolit de valuri și îngropat treptat, în timp ce mandibula și dinții din față s-au pierdut pe drum. Până azi, niciun alt os nu a fost descoperit în afară de aceste fragmente.
Indiferent care dintre scenarii este cel real, rămășițele unei tinere femei zac pe un tărâm unde, cu mai bine de un mileniu în urmă, legendele māori povestesc despre un explorator pe nume Hui Te Rangiora care ar fi ajuns într-un „loc cețos, întunecat și lipsit de soare”.
Cert este că, atunci când Torres Navarro a găsit craniul pe plaja Yámana, a atins cea mai veche urmă umană cunoscută din Antarctica — și un secret pe care continentele de gheață refuză să-l dezvăluie deplin.
