În ciuda valurilor de căldură și a secetelor care amenință culturile din întreaga lume, producția globală de orez a reușit aproape să se dubleze între 1960 și 2010. Performanța pare imposibilă, dar secretul nu stă doar în natură, ci în felul în care oamenii au intervenit.
Un studiu realizat de Universitatea din Illinois Urbana-Champaign a analizat mecanismele din spatele acestei creșteri. Cercetătorii au combinat date reale din teren cu modele computerizate pentru a desface firul poveștii.
Ce au descoperit schimbă complet perspectiva: deciziile fermierilor, industria și politicile autorităților au contat mai mult decât vremea însăși.
Intervențiile umane – motorul ascuns al creșterii
Irigațiile extinse, îngrășămintele pe bază de azot, gunoiul de grajd și metodele de cultivare mai eficiente au compensat pierderile provocate de climă. Fiecare recoltă suplimentară pe an, fiecare nutrienți adăugat în sol a contat. Rezultatul?
Producția a continuat să crească, chiar și atunci când temperaturile au urcat și resursele de apă s-au redus. Dar asta nu înseamnă că schimbările climatice au fost inofensive. Dimpotrivă.
Între 2006 și 2015, efectele negative – temperaturi ridicate, stres termic, deficit de apă – au redus producția globală de orez cu aproximativ 7%.
În aceeași perioadă, însă, creșterea concentrației de CO₂ din atmosferă a avut un efect paradoxal: a stimulat fotosinteza și a îmbunătățit eficiența utilizării apei.
O cursă contra timp pentru securitatea alimentară
Profesorul Atul Jain, coordonatorul studiului, explică miza: orezul nu este doar o hrană de bază. El se află la intersecția dintre securitatea alimentară, dezvoltarea economică și mediul înconjurător.
Astăzi, cea mai mare parte a producției globale vine din Asia – China, India și țările din Sud și Sud-Est asiatic. Iar tocmai acolo impactul climatic se simte cel mai puternic. India este cea mai afectată, urmată de Indonezia și China.
Pe măsură ce temperaturile continuă să crească, regiunile care asigură hrana a miliarde de oameni devin tot mai vulnerabile. Echipa de cercetare nu se oprește aici.
Modelul dezvoltat va fi folosit pentru a identifica soluții care să satisfacă cererea viitoare de orez, fără a compromite sustenabilitatea. În plus, cercetătorii vor analiza cum strategiile de creștere a producției influențează emisiile de gaze cu efect de seră și resursele de apă.
Scopul final, spune Jain, este să găsească căi care îmbunătățesc simultan securitatea alimentară, reziliența climatică și sustenabilitatea producției de orez. Studiul a fost publicat în revista Scientific Reports.
