De zeci de ani, piatra uriașă din inima Stonehenge-ului sfida orice încercare de a-i descifra misterul. Monolitul de gresie, lung de cinci metri și greu de șase tone, stătea îngropat parțial în cercul interior al monumentului, iar nimeni nu știa de unde a ajuns acolo.
Oamenii de știință au dezbătut multă vreme dacă a fost adus de forțele naturii sau de mâna omului. Acum, o analiză chimică extrem de detaliată sfârșește această dilemă. Fiecare granulație de rocă a fost examinată, iar concluzia este clară:
piatra altarului provine din bazinul Orcadian, din nord-estul Scoției. Pentru a ajunge la locul său din câmpia Salisbury, ea a străbătut nu mai puțin de 750 de kilometri. Un drum care, în urmă cu 4.500 de ani, a fost făcut exclusiv de oameni.
Cercetătorul Anthony Clarke, de la Universitatea Curtin din Perth, Australia, a explicat cum a fost posibilă identificarea originii: „Am putut determina vârsta și compoziția chimică a fiecărei granule, creând o amprentă pe care am comparat-o criminalistic cu alte roci din Marea Britanie și Irlanda.
” Rezultatul s-a potrivit perfect cu formațiunile din nord-estul Scoției.
Respingerea ipotezei transportului glaciar
Teoria transportului prin ghețari a fost respinsă. În timpul ultimei ere glaciare, ghețarii din nord-estul Scoției s-au deplasat în mare parte spre nord. O mică parte a mers spre sud, depunând roci pe Dogger Bank, un pod terestru acum scufundat sub apele Mării Nordului.
Dacă gheața ar fi transportat monolitul până acolo, călătoria umană s-ar fi scurtat cu câteva sute de kilometri. Problema este cronologia. Dogger Bank s-a scufundat în urmă cu aproximativ 8.000 de ani, iar Stonehenge a fost construit acum circa 5.000 de ani.
Pentru ca transportul glaciar să fi avut sens, ar fi fost nevoie de „un set din ce în ce mai elaborat de circumstanțe”, spune Clarke. Așa că rămâne varianta umană.
Efortul uman dincolo de limitele geografice
O distanță atât de mare pare aproape imposibilă. Dar Clarke amintește că alte pietre de sarsen din Stonehenge cântăreau între 25 și 30 de tone și au fost mutate tot de oameni pe zeci de kilometri. „Oamenii care au ridicat Stonehenge nu se grăbeau deloc.
Era ceva asemănător construirii piramidelor – o întreprindere de mai mulți ani, nu câteva luni cum am fi tentați să gândim azi. ” Rămâne, însă, o întrebare la care nimeni nu poate răspunde încă: de ce tocmai această piatră?
Clarke face o paralelă cu preferințele moderne: „De ce alegem marmură din Italia pentru bucătăriile noastre? De ce purtăm anumite pietre prețioase? Oamenii au fost dintotdeauna fascinați de găsirea materialului potrivit.
” Călătoria monolitului arată că Stonehenge nu s-a construit doar prin mutarea unor bolovani. Fiecare decizie a fost deliberată, plină de sens și grijă. Unde exact din nord-estul Scoției a fost extrasă piatra rămâne un mister.
Prelevarea de probe suplimentare ar putea, într-o zi, să identifice aflorimentul exact.
