Nu au venin, dar își înfig pedipalpii țepoși într-o broască de câteva ori mai mare decât ele și o devorează încet, timp de ore întregi, pe o frunză deasupra solului.

Până acum, arahnidele din ordinul Opiliones erau considerate creaturi inofensive, care se hrănesc mai ales cu animale moarte sau insecte mici. Observațiile recente spulberă complet acest stereotip. În Ecuador, în februarie 2020, un mascul de Holocranaus aff.

angulus a fost surprins în timp ce ataca un exemplar viu de Pristimantis sp. Cercetătorii care făceau studii pe teren într-o rezervație naturală nu-și puteau crede ochilor. Era prima dată când documentau o broască prinsă și mâncată de un opilion, dar nu avea să fie și ultima.

Pe măsură ce și-au îndreptat atenția spre aceste creaturi ignorate de știință, au descoperit că scene similare se repetau în mai multe locuri din America de Sud.

De ce sunt broaștele victimele perfecte pentru acești vânători

Un ghid local de la Mashpi Lodge, Lizardo Proaño, a explicat simplu pentru Smithsonian Magazine de ce broaștele sunt ținte atât de bune: „Nu au solzi sau oase dure. Sunt ca niște ursuleți gumați ai pădurii.

” Într-adevăr, în lipsa unor apărări naturale, amfibienii mici devin pradă ușoară chiar și pentru vânători fără venin. Dar cum reușesc Opiliones să facă față unor adversari atât de mari?

Secretul stă în corpul lor blindat și în pedipalpii prevăzuți cu țepi ascuțiți, care funcționează ca niște clești. Ordinea Opiliones numără aproximativ 6.700 de specii la nivel global, dar majoritatea au fost studiate superficial în ce privește obiceiurile alimentare.

Deși se știa că pot vâna alte nevertebrate, relația cu vertebratele era aproape complet necunoscută. Cercetătorii au catalogat acum patru cazuri clare de prădare a broaștelor, toate înregistrate în Ecuador și Columbia.

Într-una dintre observații, opilionul ținea broasca de piciorul posterior drept în timp ce o consuma metodic. Trei dintre aceste episoade au avut loc pe frunze deasupra solului, într-un mediu unde broaștele se simt de obicei în siguranță.

Ce avantaje oferă prada bogată în nutrienți

Un detaliu fascinant ține de dimorfismul sexual al acestor arahnide. Masculii au trupuri mai masive și pedipalpi mai dezvoltați, trăsături care îi ajută atât în luptele pentru teritoriu, cât și în capturarea prăzilor mari.

Totuși, doar în două dintre observații s-a putut confirma sexul vânătorului, restul exemplarelor rămânând neidentificate.

Autorii studiului, publicat în revista Ecology and Evolution, sugerează că acest tip de pradă bogată în macronutrienți ar putea fi vitală pentru masculii care își petrec multă energie păzind ouăle și au mai puțin timp să caute hrană.

Descoperirea schimbă modul în care privim un întreg grup de arahnide, arătând că prădarea vertebratelor este probabil mult mai răspândită decât s-a crezut vreodată. Dacă niște creaturi fără venin pot vâna broaște cu atâta eficiență, ce alte comportamente neobișnuite mai ascund pădurile tropicale?