De zeci de ani, povestea Insulei Paștelui a fost spusă ca o avertizare: o societate care și-a tăiat pădurile, și-a distrus singură mediul și s-a prăbușit înainte de sosirea europenilor.

O nouă înregistrare a precipitațiilor schimbă însă perspectiva, mutând reflectorul de pe un presupus colaps asupra unui factor mai discret, dar decisiv: o secetă prelungită.

Cercetători de la Observatorul Lamont-Doherty au scos la lumină această istorie climatică din straturile de sedimente adânc îngropate în două rezervoare de apă dulce ale insulei: mlaștina Rano Aroi și lacul vulcanic Rano Kao.

În aceste arhive naturale s-au păstrat urme de ceară de pe frunzele plantelor, iar raporturile izotopice de hidrogen din această ceară au fost cheia.

Spre deosebire de alte metode, care deduc umiditatea indirect, semnalul din ceara frunzelor surprinde direct cât de umed a fost mediul în perioadele trecute. Din aceste probe, echipa a reconstruit un istoric al precipitațiilor care acoperă ultimele opt secole.

Rezultatul este limpede: la mijlocul secolului al XVI-lea, precipitațiile au scăzut abrupt, cu aproximativ 600–800 de milimetri anual, și au rămas la un nivel redus mai bine de o sută de ani.

Această schimbare persistentă a regimului pluviometric se suprapune peste tranziții culturale importante din istoria insulei, tranziții pe care istoricii le-au interpretat adesea ca simptome ale unui declin autoindus.

Redmond Stein, autorul principal al studiului, spune că noile date arată o altă poveste: „Povestea îi prezintă pe locuitorii din Insula Paștelui ca arhitecți ai propriei distrugeri. Deși defrișarea a fost reală, nu există dovezi solide ale unui colaps demografic înainte de contactul cu europenii.

Studiul nostru sugerează că acești oameni s-au confruntat cu o secetă severă și, în loc să se prăbușească, s-au adaptat.”

Cercetarea nu urmărește să ofere o morală pentru vremurile noastre, ci să așeze faptele în context: în fața unui climat care s-a înăsprit, locuitorii insulei au reacționat prin ingeniozitate.

Potrivit autorilor, reorganizarea structurilor sociale și politice a fost un răspuns la un mediu tot mai ostil, nu semnul unei societăți în derivă.

Dincolo de această fereastră asupra ultimelor opt sute de ani, echipa deține acum înregistrări ale izotopilor din ceara frunzelor care se întind pe aproximativ 50.000 de ani.

Acest tezaur de date va ajuta la înțelegerea modului în care circulația atmosferică din Pacificul de Sud-Est răspunde la forțări climatice pe termen lung și poate oferi indicii utile pentru perfecționarea modelelor climatice actuale.