Sub trei kilometri de gheață solidă, ascunsă de ochii lumii, o structură gigantică leagă unele dintre cele mai enigmatice zone ale Antarcticii. Descoperirea, care tocmai a fost făcută publică, rescrie harta a ceea ce se află sub continentul alb.
Oamenii de știință au identificat un sistem uriaș în formă de evantai, care unește trei dintre cele mai faimoase bazine subglaciare ale planetei într-o singură formațiune coerentă.
Aceasta este prima dată când Bazinul Wilkes, Bazinul Aurora și regiunea care adăpostește Lacul Vostok – cel mai mare lac subglaciar cunoscut de pe Pământ – sunt privite ca părți ale aceluiași ansamblu.
Deși fiecare dintre ele fusese studiat separat, nimeni nu bănuise că, la scară largă, ele alcătuiesc o singură entitate geologică. Noua structură a fost botezată Provincia Bazinelor în Formă de Evantai din Antarctica de Est.
Extensia rotațională a modelat relieful subglaciar
Forma sa este unică. Cercetătorii de la Universitatea Durham o descriu ca pe o mână deschisă: palma reprezintă un punct central, iar degetele sunt brațele de rocă și pământ care se întind spre exterior. Spațiile dintre aceste „degete” sunt chiar bazinele subglaciare.
Această geometrie nu este întâmplătoare – ea este rezultatul unui proces tectonic bătrân de milioane de ani, numit extensie rotațională. Pe scurt, scoarța terestră s-a extins și s-a subțiat pornind dintr-un punct central de pivot, creând tiparul radial pe care îl vedem astăzi.
Potrivit studiului publicat în Nature Geoscience, acesta ar putea fi unul dintre cele mai mari exemple de extensie rotativă înregistrate vreodată în crusta continentală. Iar momentul formării sale coincide cu separarea tectonică dintre Antarctica și Australia.
Cum influențează forțele antice stabilitatea calotei actuale?
Implicațiile sunt mult mai profunde decât o simplă actualizare a hărții geologice. Această structură masivă influențează direct modul în care gheața se deplasează deasupra ei și modul în care lacurile subglaciare se distribuie sub suprafață.
Cercetătorii atrag atenția că descoperirea ar putea avea un impact major asupra înțelegerii stabilității unor părți ale calotei glaciare antarctice. Pentru a ajunge la aceste concluzii, echipa a combinat hărți subglaciare cu date gravitaționale, magnetice și seismice.
Au folosit, de asemenea, modele detaliate ale crustei și litosferei. Dr. Guy Paxman, unul dintre membrii echipei, explică un detaliu spectaculos: dacă întreaga masă de gheață de deasupra ar fi îndepărtată, terenul de sub Antarctica de Est s-ar ridica cu până la un kilometru.
Acest fenomen – topografia de revenire – a fost esențial pentru a observa orientarea reală și înălțimea bazinelor. Provincia în formă de evantai nu este doar o amprentă a unor forțe tectonice străvechi. Ea continuă să modeleze comportamentul gheții și astăzi.
Legătura dintre trecutul geologic îndepărtat și dinamica prezentă a Antarcticii este acum mai clară ca niciodată.
Ceea ce părea a fi un set de structuri independente, ascunse sub gheață, se dovedește a fi o singură mașinărie naturală uriașă, care a influențat și va influența în continuare soarta celui mai mare rezervor de gheață de pe planetă.
