O descoperire remarcabilă a cercetătorilor de la Johns Hopkins aduce în atenția comunității științifice o perspectivă nouă asupra modului în care viața ar putea călători prin univers, supraviețuind chiar și șocului brutal al unui impact de tip asteroid.
Această cercetare profundă redeschide dialogul despre posibilitatea mișcării microorganismelor între planete. Ideea, cunoscută sub numele de litopanspermie, postulează că viața s-ar putea răspândi în spațiu, adăpostită în fragmente de rocă, meteorți sau resturi planetare.
Deși prezența meteoriților marțieni pe Pământ este deja o certitudine pentru oamenii de știință, marea necunoscută a rămas dacă organismele vii pot, în primul rând, să reziste forțelor violente necesare pentru a fi propulsate de pe o planetă în spațiu.
Pentru a investiga această întrebare fundamentală, echipa de cercetare a ales o candidată notorie: bacteria Deinococcus radiodurans. Aceasta este renumită pentru extraordinara sa rezistență la condiții extreme, incluzând radiații puternice, frig intens, uscăciune prelungită și alte medii ostile.
Deinococcus radiodurans posedă un înveliș exterior gros și mecanisme robuste de reparare a ADN-ului, trăsături care, potrivit autorului principal, K.T. Ramesh, ar putea fi similare cu cele ale unei forme de viață ipotetice de pe Marte, dacă aceasta ar exista.
Ramesh a subliniat că, dacă viața există pe Marte, este foarte probabil să fi dezvoltat abilități de supraviețuire comparabile. Simularea condițiilor de impact a fost realizată cu o ingeniozitate remarcabilă.
Microbii au fost plasați strategic între plăci metalice, iar asupra lor s-a tras cu un proiectil, utilizând un tun cu gaz. Proiectilul a atins viteze impresionante de până la 480 de kilometri pe oră, generând presiuni între 1 și 3 gigapascali.
Pentru a înțelege magnitudinea acestor forțe, este important de menționat că presiunea la fundul Groapei Marianelor, cel mai adânc punct al oceanelor Pământului, este de aproximativ 0,1 gigapascali.
Chiar și cea mai mică presiune aplicată în cadrul experimentului a depășit de peste zece ori această valoare. Rezultatele au fost, pentru cercetători, o surpriză.
Lily Zhao, un alt autor principal al studiului, a mărturisit că se așteptau ca bacteriile să fie distruse chiar și la cele mai scăzute presiuni. Însă Deinococcus radiodurans a sfidat așteptările. „Am început să tragem din ce în ce mai repede.
Am tot încercat să o ucidem, dar a fost foarte greu de ucis,” a explicat Zhao. Deși impacturile mari de asteroizi pe Marte pot genera presiuni de aproape 5 gigapascali, nu toate fragmentele ejectate sunt supuse aceleiași forțe.
Noile descoperiri sugerează, așadar, că cel puțin unii microbi ar putea supraviețui unei porțiuni semnificative din acest interval de presiune. Implicațiile acestei cercetări se extind la nivelul politicilor de protecție planetară.
„Am demonstrat că este posibil ca viața să supraviețuiască unui impact și unei ejecții la scară largă,” a afirmat Zhao. „Asta înseamnă că viața se poate deplasa potențial între planete.”
Agențiile spațiale impun deja controale stricte pentru a preveni contaminarea, fie că este vorba despre trimiterea de nave spațiale pe Marte, fie despre aducerea de mostre pe Pământ.
Cu toate acestea, fragmentele marțiene pot ajunge și pe lunile sale, cum ar fi Phobos, sub presiuni mai mici decât cele necesare pentru a călători până pe Pământ. Echipa de cercetători are planuri ambițioase pentru viitor.
Ei intenționează să investigheze dacă impacturile repetate ar putea selecționa microbi și mai rezistenți și dacă și alte organisme, precum ciupercile, pot supraviețui unor șocuri similare. Studiul complet a fost publicat în prestigiosul jurnal PNAS Nexus.
