Thrihnukagigur, singurul vulcan din lume care poate fi explorat în interior

Thrihnukagigur, situat la aproximativ 30 de kilometri de Reykjavik, capitala Islandei, este o destinație unică pentru amatorii de aventură, deoarece este singurul vulcan adormit în a cărui cameră magmatică se poate intra.

În majoritatea cazurilor, când un vulcan erupe, camera magmatică este umplută cu lavă, care ulterior se răcește și se întărește, blocând intrarea.

Vulcanul islandez
Foto: Hans Strand/Barcroft Media

În cazul Thrihnukagigur, însă, cercetătorii cred că lava s-a solidificat pe pereți sau pur și simplu s-a scurs înapoi la adâncimile pământului. Camera magmatică a rămas expusă și intactă, iar acest fenomen este unic în lume.

Vulcanul a erupt ultima oară în urmă cu aproximativ 4.000 de ani, lăsând o deschizătură cu diametrul de aproximativ 4 metri. La capătul unei coborâri de 120 de metri prin acest tunel se află camera magmatică, care măsoară 50 x 70 de metri în partea inferioară.

O companie de turism islandeză le oferă turiștilor curioși șansa de a explora pe dinăuntru acest vulcan antic.

Camera magmatică, echivalentul a trei terenuri de baschet

Vulcanul islandez 02
Foto: Inside the Volcano

Un coș cu capacitatea de 5-6 persoane este conectat la o macara, care îl coboară încet prin deschizătura din crater. Coborârea durează 7-8 minute.

Potrivit site-ului organizatorului de tururi, odată ajunși în interior, vizitatorii pot petrece aproximativ 35-40 de minute în camera magmatică.

Vizitele sunt deschise doar pe timp de vară, dat fiind că temperatura medie în interiorul vulcanului este întotdeauna de 6° Celsius, ceea ce face dificilă vizitarea pe timp de iarnă.

Ideea de a face vulcanul Thrihnukagigur accesibil publicului i-a aparținut lui Árni Stefánsson, un medic  care studiază peșterile din Islanda din 1954. De altfel, Stefánsson a fost cel care a  coborât primul în camera magmatică, în 1974.

Vulcanul islandez 03
Macaraua cu care sunt coborâți turiștii în camera magmatică. Foto: Inside the Volcano

Potrivit acestuia, frumusețile naturale precum camera magmatică a vulcanului Thrihnukagigur trebuie tratate cu grijă și respect, iar accesul în ele trebuie realizat în mod corect, pentru a le proteja.

„Acest proiect are în primul rând scop de conservare, apoi de explorare, iar în cele din urmă de educare”, a declarat Stefánsson într-un interviu acordat în 2012 cotidianului The Guardian.

Vulcanul islandez 04
Foto: Daily Mail

În continuare, citește despre Vulcanul Krakatau, erupția enormă care s-a auzit în jurul lumii. Apoi, descoperă 9 cei mai activi vulcani din lume – Izvoarele de lavă ale Terrei.

Ca să știi mai mult

Dacă te pasionează marile descoperiri geografice și vrei să afli mai multe despre oamenii extraordinari care le-au realizat, îți recomandăm o carte captivantă: „Mari exploratori”. Citind-o, vei face o incursiune în istoria de peste 5.000 de ani a explorărilor și aventurilor, pe uscat, pe mare și chiar dincolo de granițele terestre. Alexandru cel Mare, Marco Polo, Cristofor Columb, Vasco da Gama, Magellan, Francis Drake, James Cook, Jacques-Yves Cousteau, Iuri Gagarin și Neil Armstrong sunt doar câteva dintre personajele acestor povești fascinante.

Comandă cartea „Mari exploratori” pe Cartepedia sau pe Libris.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.

Lasă un comentariu