Oamenii de știință au rareori șansa să observe nașterea, dezvoltarea și stingerea unui vulcan. Dar vulcanul Paricutin, din Mexic, a oferit o astfel de ocazie rară. A erupt din senin la 20 februarie 1943 și a continuat să „scuipe” lavă până în 1952.

În tot acest timp, a distrus satele Paricutin și San Juan Parangaricutiro, îngropându-le sub un strat gros de lavă și cenușă. Din San Juan Parangaricutiro a mai rămas doar turla bisericii, care străpunge roca de lavă acum solidificată.

Spre deosebire de cei mai mulți vulcani, Paricutin nu a existat până la erupția din 20 februarie 1943. De aceea, este unic, numărându-se printre puținii vulcani a căror naștere a fost observată de oameni.

Situat la 320 de kilometri de Mexico City, Paricutin este cel mai tânăr vulcan din emisfera de nord.

Cum a erupt vulcanul Paricutin

Cu câteva săptămâni înainte de erupție, locuitorii din sat au simțit mișcări ale pământului și au auzit tunete, deși pe cer nu era niciun nor. Pe 20 februarie 1943, un fermier pe nume Dionisio Pulido și soția sa, Paula, ardeau resturile vegetale de pe câmpul cu porumb.

Deodată, au văzut cum pământul din fața lor se ridică și se crapă, formând o fisură cu diametrul de aproximativ doi metri.

Au auzit șuierături, iar apoi au văzut cum din fisură începe să se ridice un fum dens, cu miros de ouă stricate. Dionisio Pulido nu știa ce se întâmplă.

Speriat, a fugit de la fața locului. Fără să știe, tocmai fusese martorul unui eveniment incredibil: nașterea unui vulcan. A doua zi, Dionisio, alături de alți săteni, a plecat în zori pentru a examina locul.

Cele văzute i-au uimit și i-au înspăimântat. Pietre și fum țâșneau spre cer, în timp ce conul creștea vizibil. După mai puțin de o zi, conul avea deja înălțimea de 50 de metri, iar lava începuse să se scurgă pe pământul din împrejurimi.

Lava înghite două sate

Erupția s-a intensificat în martie, generând coloane de fum înalte de câțiva kilometri. Vulcanul Paricutin a fost cel mai activ în primul an, când a expulzat peste 90% din totalul emisiilor.

Fumul gros, cenușa, emisiile de sulf și lava au transformat satele Paricutin și San Juan Parangaricutiro în locuri nesigure. Sătenii au fost evacuați. Până în august 1944, cea mai mare parte din cele două sate era acoperită cu lavă și cenușă.

Deasupra câmpului cu lavă se mai putea vedea doar turla bisericii din San Juan Parangaricutiro. Datorită evacuării realizate la timp, nimeni nu a fost ucis de lavă sau cenușă. Însă trei oameni au murit din cauza fulgerelor asociate cu erupția.

În următorii nouă ani, vulcanul a continuat să erupă. Totuși, au fost în mare parte niște erupții tăcute. Lava scursă în această perioadă a pârjolit aproximativ 25 de kilometri pătrați de pământ.

Vulcanul Paricutin a devenit vedetă

În 1952, erupția a încetat și vulcanul Paricutin s-a liniștit, după ce a ajuns la înălțimea de 424 de metri deasupra câmpului de porumb unde s-a născut. Se crede că este un vulcan monogenetic, adică nu va mai erupe niciodată.

Este clasificat ca vulcan stins. Astăzi, conul său și biserica pe jumătate îngropată sunt priveliști care atrag turiștii din întreaga lume. Nașterea vulcanului a generat un interes enorm, nu doar printre savanți, ci și în rândul populației.

Avioanele Pan American dintre Los Angeles și Mexico City deviau de la cursul stabilit pentru ca pasagerii să poată admira noul vulcan.

Vulcanul a ajuns chiar și poveste de cinema. Cadre cu acesta aflat în faza sa activă au fost incluse în pelicula „Căpitanul din Castilia”, realizată în 1947.