fbpx

Vulcanul artificial din Peru: O structură antică misterioasă, unică în lume

De la depărtare, El Volcan din Valea Nepena, de pe coasta statului Peru, pare a fi o formațiune naturală. Însă acest „vulcan” este 100% artificial, este o movilă sau o piramidă cu un crater în mijloc, unde se află o vatră de foc, totul construit de mâna omului. Arheologii încă încearcă să afle utilitatea acestei structuri misterioase.

Robert Benfer, profesor la Universitatea din Missouri, SUA, care activează în domeniul antropologiei biologice, găsise anterior o serie de movile cu forme de balene, condori și alte animale în văile din Peru.

El Volcan din Valea Nepena, Peru, i-a uimit pe arheologi, care nu știu când și de ce a fost construit, deși se crede că movila ar fi putut fi un loc în care s-a desfășurat o ceremonie legată de o eclipsă totală de Soare. Foto: Robert Benfer via LiveScience

Benfer căuta și alte astfel de formațiuni studiind văile de la nord de Lima, când a văzut conul vulcanic de 15.5 metri înălțime.

„Știam că pe un munte din vale se află un sit arheologic mare, San Isidro, conținând platforme orientate în direcția solstițiului. Așa că, împreună cu echipa mea, am urcat muntele ca să avem o perspectivă mai bună a văii din jur și am văzut situl Volcan de pe o platformă”, a declarat Benfer pentru LiveScience.

În anii ’60, arheologii observaseră movila ca un vulcan și o identificaseră drept artificială, însă Benfer și echipa sa s-au decis să investigheze și mai departe.

După cum relatează în ultimul număr al revistei Antiquity, cercetătorii au săpat un puț în craterul interior al vulcanului și au găsit o scară prăbușită, care cobora sub un strat de cărămizi, până la podeaua de lut.

Arheologii au săpat în craterul vulcanului și au găsit o scară prăbușită care cobora sub un strat de cărămizi, până la podeaua din lut. Foto: Robert Benfer via LiveScience

La capătul scării au găsit și o vatră de foc, plină cu bucăți de lignit și scoici. Arheologii pot stabili vârsta acestui material organic folosind datarea cu radiocarbon.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

O mostră de material ars din vatră indică faptul că ultimul foc a fost aprins cândva între 1492 și 1602. Benfer crede că această datare este foarte importantă.

În secolul XVI, au avut loc patru eclipse totale de Soare, vizibile de pe El Volcan, la scurt timp una după alta: în 1521, 1538, 1559 și 1543. A fost un șir rar de evenimente.

„Șansele ca patru eclipse solare să aibă loc în timpul distribuției probabile a datării cu radicarbon a vetrei sunt mai mici de 0.3%”, a declarat Benfer.

El Volcan seamănă și cu un vulcan, și cu o piramidă rudimentară. Foto: Google Maps

În lucrarea lor, cercetătorii spun că „oamenii de pe coasta de nord și coasta centrală, indigenii Yunga, spre deosebire de incașii de mai târziu, întâmpinau eclipsele de Soare cu bucurie, nu cu frică.”

Benfer speculează că focul ar putea fi tot ce a rămas dintr-o ceremonie legată de una dintre aceste eclipse. Cercetătorii nu știu cu exactitate când a fost construită movila în formă de vulcan.

S-ar putea ca structura originală să fie mult mai veche decât vatra. Situl arheologic din apropiere, cel de la San Isidro, a fost activ în perioada cuprinsă între anii 900 ș 200 î.e.n.

Semnificației formei movilei este, de asemenea, neclară.

Urcând pe vârful muntelui San Isidrio, din apropiere, unde există platforme care se aliniază cu apusul Soarelui la solstițiul din decembrie, cercetătorii au descoperit că orice ceremonie de pe El Volcan ar fi fost vizibilă și de aici. Foto: Antiquity Publications

Benfer a observat că în jurul movilei nu există vulcani care să fi putut sluji drept model pentru construcția sa. Asta, dacă movila trebuia cu adevărat să aibă forma unui vulcan.

Nicio altă structură asemănătoare nu a mai fost descoperită în Peru.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

>