Între paginile istoriei politice ale României, puține personalități se pot lăuda cu un traseu atât de complex și fascinant precum cel al lui Take Ionescu.
Originar dintr-o familie modestă din Ploiești, unde tatăl său se îndeletnicea cu negustoria cerealelor, Take Ionescu și-a croit drumul spre studii de vârf la Paris, încununându-le cu titlul de doctor.
Reîntors în țară, își începe cariera de avocat și intră în politica Partidului Național Liberal, devenind deputat în 1884. Talentul său oratoric strălucește repede, câștigându-i epitetul de „Tăchiță gură de aur”, alăturându-se astfel marilor oratori ai națiunii precum Delavrancea și Titulescu.
Deși inițial alături de liberali, Ionescu nu împărtășește stilul autoritar al lui Ion C. Brătianu, ceea ce îl determină să formeze un grup disident și ulterior să treacă la conservatori. Aici, este numit ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice și apoi ministru al Finanțelor.
Nemulțumirile față de vechiul gard al Partidului Conservator îl poartă către înființarea, în 1908, a Partidului Conservator-Democrat. Cu toate acestea, colaborează cu Titu Maiorescu între 1912 și 1913, ocupând pentru prima dată portofoliul Internelor, unde promovează reforma acestei instituții.
Pe latura diplomatică, Take Ionescu se distinge la Conferința de Pace de la București, după Al Doilea Război Balcanic. La începutul Primului Război Mondial, susține neutraliatea României și alinierii cu Antanta.
Totuși, la Consiliul de Coroană din august 1916, recomandă intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei.
Viziunea sa pesimistă față de viitor este redată într-un articol din august 1914, în care prevede un război mondial implicând marile puteri, o nouă ordine politică europeană și o prelungită suferință economică globală.
Cu tot realismul său sumbru, Ionescu este convins de victoria Aliaților și de înfăptuirea României Mari, dar consideră că generația sa nu va mai gusta din zilele bune.
Chiar și cu antipatiile sale față de Brătianu, contextul grav al războiului îl aduce la acceptarea unui rol de vicepreședinte al guvernului liberal format în decembrie 1916. Astfel, Take Ionescu rămâne o figură esențială și vizionară în complexitatea politică și diplomatică a vremurilor sale.
