fbpx

Topirea ghețarilor naște monștri: Au început să învie virusuri preistorice

Topirea ghețarilor ne-ar putea rezerva niște surprize neplăcute. În ultimii 100 de ani, temperatura globală a crescut, iar ghețarii – localizați în special în apropiere de Polul Nord și de Polul Sud – au început să se topească.

Potrivit NASA, din 1979 până astăzi, planeta noastră a pierdut aproximativ 35.000 de kilometri pătrați de gheață în fiecare an.

Ghetari
Foto: mirror.co.uk

Aceste cifre sunt alarmante din motive deja bine știute. Dar o amenințare neașteptată ar putea intra în centrul atenției în curând.

Epidemia de antrax din Rusia

Potrivit BBC, topirea ghețarilor și a calotelor glaciare readuce la viață virusuri și bacterii preistorice. Acest scenariu nu este o simplă teorie, fenomenul are loc deja.

În timpul unui val de căldură ce s-a abătut în 2016 asupra nordului Rusiei, în zonă a izbucnit, din senin, o epidemie de antrax. 90 de oameni au fost infectați cu Bacillus anthracis, iar 2.300 de reni au murit.

După ce au studiat epidemia, oamenii de știință au prezentat o concluzie pe care nimeni nu ar fi vrut să o audă: bacilul mortal a revenit la viață în Siberia în urma topirii permafrostului, infectând apa și solul din regiune.

Epidemie de antrax
Epidemia de antrax din Siberia a izbucnit pe neașteptate. Foto: vice.com

A fost, cu siguranță, o situație stranie, dar specialiștii cred, cu îngrijorare, că nu este vorba de un caz izolat. Până spre sfârșitul secolului al XX-lea, antraxul era comun la populațiile de reni din Siberia.

Multe cadavre de reni, înghețate acum, sunt infectate cu acest bacil. În anumite condiții, spun specialiștii, temperaturile ridicate ar putea contribui la revenirea la viață a bacilului.

Virusul „gigant” de 30.000 de ani

Oamenii de știință sunt îngrijorați că există și alte microorganisme letale conservate în regiunile arctice. În 2015, cercetătorii au descoperit un virus „gigant” (poate fi văzut cu un microscop simplu), îngropat de 30.000 de ani în permafrostul din Siberia.

Potrivit savanților, virusul era încă infecțios. Deși s-a dovedit că nu este o amenințare pentru oameni, acest virus demonstrează încă o dată că microorganismele pot reveni la viață chiar și după zeci de mii de ani.

Ghetari 02
Foto: shutterstock.com

În anumite situații, oamenii de știință readuc la viață virusuri în mod intenționat. În 2005, NASA a trezit la viață niște microbi înghețați din timpul Pleistocenului (perioadă care a început în urmă cu 2.6 milioane de ani și s-a sfârșit acum 12.000 de ani).

Ei au reușit să învie și microbi vechi de 100.000 de ani, astfel că trecerea timpului nu pare să conteze în acest proces. Acestea sunt doar câteva dintre virusurile și bacteriile pe care le cunoaștem.

Dar permafrostul conține multe amenințări neunoscute, care – cu siguranță – vor ieși din hibernare. În aceste condiții, se naște întrebarea: Suntem pregătiți pentru ce se va întâmpla atunci când gheața se va topi?


Ți s-a părut interesant articolul? Citește și:

Distribuie articolul:

Citește în continuare

Abonează-te la Incredibilia.ro

Fii fără grijă, nu facem spam.

Abonează-te la newsletter sau urmărește-ne pe Facebook, Instagram sau YouTube și vei primi zilnic cele mai interesante articole, filme și recomandări!

>