VIDEO Bisericile tăiate în stâncă din Etiopia, cele mai mari temple monolitice din lume

În inima Etiopiei se află unul dintre cele mai enigmatice locuri din lume: Lalibela. Aici se găsesc 11 biserici cu totul ieșite din comun, tăiate în stâncă.

Deși puțini au auzit de ele, bisericile din Lalibela sunt cele mai mari temple monolitice din lume. Au fost incluse pe lista patrimoniului UNESCO, iar originea lor este învăluită în mister.

Construcții monumentale

Lalibela 01

Vârsta acestor clădiri este necunoscută, dar legendele locului spun că au fost cioplite în piatră în timpul domniei lui Gebre Mesqel Lalibela. Regele Lalibela a condus Etiopia la începutul secolului al XIII-lea.

Însă David Phillipson, profesor de arheologie africană la Universitatea Cambridge, a propus o altă teorie. „Bisericile din Merkorios, Gabriel-Rufael și Danagel”, spune el, „au fost tăiate în piatră cu o jumătate de mileniu mai devreme”.

Potrivit lui Phillipson, ele au servit ca fortificații în epoca târzie a Regatului Axumit și că numele lui Lalibela a început să fie asociat cu aceste structuri abia după moartea sa.

Lalibela 02

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Toate cele 11 biserici sunt dispuse în două grupuri și sunt legate între ele cu pasaje aflate la 11 metri adâncime.

Cel mai mare dintre lăcașurile de cult, Medhane, are înălțimea de 10 metri, lungimea de 33 de metri și lățimea de 22 de metri.

Legende cu îngeri

Lalibela 06

Potrivit legendei, un înger a venit și i-a cerut lui Lalibela să construiască bisericile. Oamenii și îngerii au lucrat împreună la construcția lor.

Oamenii lucrau ziua, iar îngerii lucrau noaptea. Bisericile au fost tăiate în stâncă masivă de sus în jos, au fost scobite pe dinafară și pe dinăuntru și au fost cioplite în stiluri diferite.

Una dintre biserici, numită Bet Giorgis, a fost închinată Sfântului Gheorghe și se spune că sfântul însuși a supravegheat construirea ei.

Legendele spun că bisericile au fost construite în 24 de ani, însă arheologii consideră că acest lucru este imposibil.

Cum au fost construite?

Chiar și în ziua de azi, construirea unor astfel de edificii ar fi un lucru remarcabil, chiar dacă s-ar folosi dălți cu vârf de oțel și lame de diamant.

Aceste construcții au mai multe particularități deosebite, cum ar fi faptul că grămezile masive de piatră și pământ rezultate în urma construcției nu au fost găsite nicăieri.

Lalibela este un loc extraordinar pentru vizitatori și oferă ceva unic, care nu mai poate fi găsit nicăieri în lume.

Excavarea acestor clădiri uluitoare duce la apariția multor întrebări, cum ar fi: cum au fost clădirile cioplite folosind unelte simple? Unde au fost duse pământul și piatra excavată?

Cum au fost cărate bucățile de stâncă? Cum au apărut legendele privitoare la „îngeri”? Și de ce au fost construite aceste clădiri remarcabile?

Aceste întrebări și multe altele așteaptă încă răspunsuri…


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Lasă un comentariu