Centrul plăcerilor: Viața femeilor din haremul unui sultan otoman

Haremul este unul dintre cele mai „picante” aspecte din istoria Imperiului Otoman. Oferite în dar de aliați sau capturate ca pradă de război din teritoriile cucerite, aceste femei senzuale, al căror unic scop era să îi satisfacă sultanului toate plăcerile, simbolizau puterea, bogăția și măreția imperiului.

Viața de zi cu zi într-un harem otoman se desfășura departe de ochii oamenilor de rând, într-un cadru în care plăcerile senzuale, regulile stricte și ambițiile personale se amestecau cu discreție. Dar, dincolo de numeroasele legende care s-au țesut în jurul lor, cine erau aceste femei? Cum era viața lor și ce făceau în mod obișnuit?

Femeile din harem erau izolate de restul lumii

Viata in harem
„Favoritele sultanului”, pictură de Georges Jules Victor Clairin (1875). Foto: Wikimedia

Intrarea în harem era ascunsă în centrul unei curți elaborate. Femeile ieșeau rareori din curte, dar cel puțin locul în care trăiau oferea confort și lux: camere cu gresie verde și albastră, decorate cu aur și cu mobilier comod, grădini luxuriante și bazine pentru scăldat.

Eunucii, dintre care cei mai abili puteau dobândi mare influență la curte, supravegheau femeile din harem. Puteau fi văzute de oameni din afară doar după ce erau inspectate de către înalții funcționari, care se asigurau că nici femeile, nici vizitatorii nu aveau intenții ascunse.

Dacă erau suficient de inteligente și de norocoase, femeile din harem puteau obține, la rândul lor, autoritate la curtea imperială, respect și bogăție.

Haremul avea peste 400 de camere

Centrul haremului era un pavilion cu o curte uriașă. În această curte se afla un bazin pentru scăldat, precum și o grădină în care femeile puteau face plimbări. Curtea servea drept spațiu de adunare, unde femeile citeau împreună, se rugau sau pur și simplu stăteau la povești, activități prin care evadau din cotidian.

În interiorul haremului se aflau apartamentele private ale sultanului și peste 400 de camere pentru dormit, divertisment și locuit.

De obicei, haremul imperial era format din câteva zeci de femei, inclusiv soțiile oficiale ale sultanului, mama, fiicele și rudele de sex feminin ale acestuia.

Fiii sultanului trăiau și ei în harem până la vârsta de aproximativ 12 ani, moment în care erau considerați bărbați și li se permitea să devină curteni.

Femeile erau păzite de bărbați castrați

Eunuc
Eunucul-șef al sultanului otoman Abdul Hamid al II-lea, la Palatul Imperial (1912). Foto: Wikimedia

Haremul era considerat un loc privat, la care nu avea acces niciun bărbat din afara cercului intim al sultanului. Prin urmare, trebuia să fie păzit de persoane care să le poată domina pe femei, dar care să nu aibă atributele sexuale ale unui bărbat și, prin urmare, să nu le poată lăsa însărcinate.

Aceasta era o misiune ideală pentru eunuci, bărbați castrați însărcinați cu paza și protecția femeilor. Eunucii erau, de obicei, sclavi capturați în război sau cumpărați din Etiopia sau Sudan. Existau două tipuri de eunuci – negri și albi -, iar aspectul și rolurile lor erau diferite.

Eunucilor negri li se îndepărtau complet organele genitale și, prin urmare, erau ideali pentru a servi în harem. Eunucilor albi li se îndepărtau doar testiculele și, din acest motiv, li se acordau mai puține sarcini îmn incinta haremului.

În timp ce eunucii albi proveneau din Balcani și erau cu precădere creștini, eunucii negri proveneau de pe continentul african.

Haremul avea o ierarhie bine stabilită

Viata in harem 02
Foto: Wikimedia

La baza ierarhiei haremului se aflau odaliscele, femei folosite în special pe post de servitoare. Odaliscele care erau considerate potențiale candidate la rolul de concubine erau pregătite pentru a deveni animatoare.

Concubinele erau amante ale sultanului, folosite pentru ceea ce în cultura occidentală s-ar putea numi „aventuri de o noapte”.

În cazul în care, în urma nopții de amor cu sultanul, rămânea însărcinată și dădea naștere unui băiat, concubina devenea ikbal (favorită a sultanului). Pe o poziție superioară celei ocupate ikbal se găseau cadânele, adică soțiile sultanului.

Conducătoarea supremă era mama sultanului

Viata in harem 03
„Vizită la harem”, pictură de Juan Giménez Martín. Foto: Wikimedia

Haremul era văzut ca o lume de sine stătătoare, în care mama sultanului, sau Valide Sultan, era conducătoarea supremă. Valide Sultan nu era doar cea mai importantă rudă a sultanului, ci exercita și o influență puternică pe scena politică.

Aceasta selecta concubinele pentru fiul ei și era persoana în jurul căreia se raliau femeile din harem atunci când aveau nevoie de ceva, doreau să încheie alianțe sau își promovau propriile ambiții (numirea fiilor lor în diverse funcții, de exemplu).

Valide Sultan putea decide soarta oricărei femei din harem, indiferent că era vorba de eliminarea sau promovarea acesteia.

Pentru femei era extrem de important să o aibă de partea lor pe Valide Sultan, deoarece o poziție privilegiată în cadrul haremului putea garanta hrană mai bună, protecție, confort și chiar un statut la curte.

În cazul în care Valide Sultan murea, locul ei era luat de prima soție a sultanului, adică femeia care îi oferise conducătorului cei mai mulți copii.

În pofida prejudecăților occidentale, nu toate femeile din harem erau nevoite să se culce cu sultanul. Toate primeau o educație echivalentă cu cea a unui paj de sex masculin și erau adesea crescute pentru a fi căsătorite cu membri ai curții, ai nobilimii exterioare sau ai elitei politice otomane.

Femeile din harem beneficiau de educație

Viata in harem 04
Foto: Wikimedia

Femeile din haremul Imperiului Otoman erau renumite pentru frumusețea lor. Capturate din diverse regiuni sau cumpărate de pe piețele de robi din regiunile în care astăzi se află Rusia, Grecia, Turcia, Ucraina, Iran și din unele părți ale Europei, aceste tinere erau învățate să cânte la diverse instrumente, să recite poezii, să danseze și să stăpânească arta erotismului.

Când înaintau în vârstă, li se oferea educație în domenii precum literatura, geografia, istoria și caligrafia. În ultimii ani ai Imperiului Otoman, multe dintre femeile din haremul imperial puteau vorbi și scrie în franceză și li se permitea să citească reviste de modă străine.

Ca să știi mai mult, citește „În serai. Viețile private ale sultanilor din Istanbul”

Cartea lui John Freely ne poartă în spatele ușilor aurite de la Topkapi Sarayi, în chiar inima palatului și a secretelor pe care le-a ținut bine ascunse veacuri la rând: haremul, unde sultanul se înconjura de soții, concubine, sclave, eunuci, paji, pitici și muți, și unde toate evenimentele furtunoase care reverberau până la granițele îndepărtate ale imperiului aveau adesea loc.

Aceasta este istoria unui edificiu fascinant prin pitorescul și opulența sa fabuloasă, cutremurător prin păienjenișul de intrigi și tragismul său și, fără doar și poate, remarcabil prin încărcătură și forța sa politică.

„În serai. Viețile private ale sultanilor din Istanbul” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu