Un studiu recent relevă că valul de aer fierbinte degajat de Vezuviu la erupția din anul 79 a avut efecte catastrofale asupra oamenilor. În craniul unei victime a fost descoperită „o substanță nouă și strălucitoare” – sticlă.
Când Vezuviul a erupt, în urmă cu aproape două milenii, sute de oameni din Herculaneum, oraș din imediata apropiere, s-au refugiat în locuințele situate pe coastă, în speranța de a se feri de explozia catastrofală.
A fost o decizie luată în disperare de cauză, care nu a reușit să-i salveze de la un sfârșit groaznic.
Printre puținii care au rămas în oraș s-a numărat un bărbat cu vârsta de aproximativ 25 de ani, ale cărui rămășițe acoperite de cenușă au fost descoperite în anii ’60, pe un pat de lemn.
Un studiu publicat în 2020 în New England Journal of Medicine concluzionează că fragmentul negru și strălucitor descoperit în craniul victimei reprezintă rămășițe ale creierului acesteia. Creierul a fost expus la o temperatură atât de mare, încât s-a transformat în sticlă.
Situat la circa 18 kilometri nord de Pompei, Herculaneum era un oraș de coastă prosper, unde trăiau între 4.000 și 5.000 de oameni înainte de erupția erupția Vezuviului.
Mulți locuitori au încercat să scape, dar omul pe ale cărui rămășițe s-au desfășurat cercetările a ales să rămână în oraș, în Colegiul Augustalilor, „un ordin imperial dedicat împăratului roman Augustus”.
Victima, probabil paznic al colegiului, a fost ucisă de prima izbucnire piroclastică a vulcanului (nori de cenușă și gaz vulcanic care se deplasează cu viteza unui uragan și au temperaturi de mai multe sute de grade Celsius).
În octombrie 2018, Pierpaolo Petrone, antropolog criminalist, profesor la Universitatea Federico al II-lea, din Neapole, examina rămășițele bărbatului, când a observat „ceva sclipind în craniul zdrobit”.
Petrone a bănuit imediat că era vorba de țesut cerebral care trecuse prin vitrificare, proces care apare atunci când țesutul este ars rapid la o temperatură înaltă și transformat în sticlă sau smalț.
Arheologii descoperă rareori rămășițe de creier uman. Atunci când este descoperit, acest organ este, de obicei, conservat sub forma unei substanțe fine, asemănătoare cu săpunul.
Țesutul gras al creierului intră în reacție cu particulele din mediul înconjurător, transformând organul în „săpun” odată cu trecerea timpului. Petrone și colegii lui cred că acele condiții neobișnuite cauzate de erupția Vezuviului au dus la apariția unui fenomen diferit.
„Căldura extremă emisă a reușit să aprindă grăsimea corporală și să vaporizeze țesuturile moi – a urmat o scădere rapidă a temperaturii”, scriu cercetătorii.
Această explozie de căldură, urmată de răcirea bruscă a corpului, a transformat țesutul cerebral al bărbatului în sticlă. Mai multe indicii arată că bănuiala lui Petrone a fost corectă.
În primul rând, materialul sticlos apărea numai în craniul bărbatului și niciunde altundeva pe scheletul său, în cenușa vulcanică din jur sau în alte locuri din situl arheologic.
Lemnul carbonizat descoperit în clădirea colegiului indică faptul că temperaturile au atins aproape 520 de grade Celsius – ceea ce arată clar că unul dintre factorii care au dus la moartea bărbatului a fost, într-adevăr, „căldura extremă radiată”.
De asemenea, testarea mostrelor de sticlă a scos la iveală acizi grași similari cu cei din părul uman. Totuși, animalele și plantele conțin și ele astfel de substanțe, așa că rezultatele nu sunt concludente.
Mai convingătoare a fost descoperirea în mostre a mai multor proteine „prezente în număr mare în țesutul cerebral uman”, potrivit cercetătorilor.
Noul studiu oferă o perspectivă nouă (și îngrozitoare) asupra felului în care au murit victimele Vezuviului, un subiect care continuă să genereze controverse și să-i uimească până și pe experți.
Un alt studiu, publicat recent în revista Antiquity, sugerează că acești antici ghinioniști s-au sufocat cu emisiile toxice ale vulcanului, iar corpurile lor s-au „copt” după ce au murit.
De fapt, aceste cercetări contrazic un studiu din 2018, condus de Patrone, care a descoperit că izbucnirea piroclastică a dus la fierberea sângelui victimelor și la explozia craniilor acestora.
În lumina noilor descoperiri, Patrone speră că fragmentele sticloase de creier ne pot spune și mai multe despre identitatea victimei necunoscute.
Anterior, ADN-ul antic fusese folosit pentru a stabili legăturile de rudenie între cei care au murit în urma erupției Vezuviului.
„Dacă vom reuși să reîncălzim materialul și să îl lichefiem, am putea stabili ADN-ul acestui individ”, a declarat Patrone pentru AFP.
Mi se pare cel putin o informatie controversata daca nu una eronata. Ca sa se transforme in sticla, creierul ar fi trebuit sa aiba un continut ridicat de siliciu. Personal cred ca este vorba de o forma de carbune, gen huila, care este mai lucioasa. Chiar sunt curios daca aceasta informatie este certa si care ar fi explicatia.
Pentru detalii, vă rugăm să accesați studiul din New England Journal of Medicine (link în articol).