Morți vii, strigoi și moroi: Dovezile căutate în sicriu de vânătorul de vampiri

În secolele XVIII și XIX, Europa a fost cuprinsă de o adevărată manie a vampirismului. După cum spunea Rousseau în 1762, nu exista în lume o istorie mai bine documentată decât cea a vampirilor:

„Nu-i lipsește nimic: relatări verbale, certificate ale chirurgilor, preoților și magistraților”.

Desigur, au existat întotdeauna sceptici, precum însuși Rousseau sau scriitorul Charles Nodier, care se întreba în 1822 cum este posibil ca oamenii raționali să creadă „cea mai absurdă dintre toate greșelile populare”.

Totuși, de ce au existat atât de mulți alții care au crezut cu adevărat în vampiri și chiar au mărturisit că i-au văzut?

Interesul pentru vampiri se pierde în negura istoriei, însă popularizarea acestei legende i se datorează, în mare parte, călugărului benedictin Augustin Calmet, autor al unui tratat despre ocultism intitulat „Eseuri despre apariții de îngeri, demoni și spirite, și despre fantome și vampiri din Ungaria, Boemia, Moravia și Silezia” (care poate fi studiat online aici).

Augustin Calmet. Foto: Wikimedia

În lucrarea publicată în 1746, Calmet a compilat numeroase cazuri de vampirism. Călugărul i-a definit pe vampiri astfel:

„Morții care ies din mormintele lor și vin să-i deranjeze pe cei vii, le sug sângele, provoacă zgomote la uși și în casă și, în cele din urmă, de multe ori îi omoară. Poți scăpa de ei doar dezgropându-i, tăindu-le capul, trăgându-i în țeapă, arzându-i sau străpungându-le inima cu un țăruș”.

Mortului viu îi curge sângele prin vene

Una dintre primele dovezile că un mort se transformase în vampir era prospețimea și integritatea cadavrului.

„Când sunt dezgropați, corpurile le sunt intacte, le curge sânge prin vine, iar membrele le sunt flexibile și ușor de manevrat”, scria Calmet.

Conservarea unui corp este produsă de două fenomene cunoscute: mumificarea – care are loc într-un mediu cald și uscat – și saponificarea, care are loc atunci când cadavrul este depus într-un mediu rece și umed, răspândit în Europa Centrală și de Est.

În timpul procesului de saponificare, acizii grași se transformă într-un compus ceros, asemănător săpunului, care acoperă cadavrul și previne putrefacția, potrivit National Geographic.

Un corp aflat în această stare nu mai are moliciunea corpului uman viu, dar păstrează o anume flexibilitate. De aceea, cadavrele descrise în textele despre vampiri erau, cel mai probabil, saponificate.

Un alt semn care permitea identificarea unui vampir erau petele de sânge observate la dezgroparea anumitor cadavre. Calmet descrie astfel fenomenul:

„Sug atât de mult sânge, încât uneori le iese din gură, din nas și chiar din urechi, iar alteori cadavrul înoată în sângele care îi umple complet sicriul. Și încă dă semne de viață, cu sânge lichid.”

Timpul în care sângele unui cadavru rămâne lichid depinde, mai presus de toate, de condițiile de mediu în care este păstrat. În condiții ideale, cu temperaturi scăzute, sângele poate rămâne așa timp de trei sau patru zile, chiar mai mult.

Dacă trupurile răposaților erau dezgropate în acest interval pentru clarificarea „suspiciunilor” de vampirism, este posibil să fi fost găsite cu „sânge lichid în vine”.

Această gravură înfățișează un grup de bărbați din Transilvania care trag asupra unui cadavru pe care tocmai l-au dezgropat și căruia i-au înfipt și un țăruș în inimă. Foto: White Images / Scala, Firenze

În orice caz, întârzierea coagulării poate avea loc din mai multe motive. Când vine vorba de cadavre pătate cu sânge sau „înotând” în el (ceea ce este, cu siguranță, o exagerare), ne putem gândi la hemoragii post-mortem.

O lovitură în timpul transportului corpului la cimitir sau în timpul coborârii sicriului în mormânt poate provoca un traumatism care face ca sângele să iasă din nas sau din gură – mai mult sau mai puțin abundent.

Pe de altă parte, în funcție de cauza morții, concentrația enzimelor anticoagulante din plasmă poate fi mai mare decât de obicei. De aceea, sângele putea curge prin nas și prin gură în mod natural, fără a fi necesar să tragem concluzia că ne confruntăm cu un vampir, așa cum susținea credința populară.

Țipetele de dincolo de mormânt

Credința populară susținea că, pentru a pune capăt aparițiilor celor suspectați de vampirism, aceștia trebuiau dezgropați și străpunși cu o țepușă.

Când corpul străin pătrundea în corp, vampirul țipa. Tratatul lui Calmet descrie un astfel de caz:

„Când îi străpungea inima, conform obiceiului, vampirul scăpa un țipăt ascuțit, care îi străbătea corpul. Un strigăt îngrozitor, de parcă ar fi fost încă în viață.”

Acest lucru era considerat o dovadă în plus a faptului că decedatul fusese cu adevărat vampir și că, odată ritualul săvârșit, murea. Însă chiar și acest fenomen poate fi explicat rațional.

Trusa unui vânător de vampiri din secolul XIX (New Jersey). Foto: Sterlin Associates / Splash

Aerul prins în cutia toracică și care este forțat cu viteză și violență de lovitura de țăruș poate produce un zgomot atunci când trece prin gât. Iar ceea ce părea un vuiet era interpretat de cei prezenți la exhumare ca fiind un strigăt de durere al cadavrului.

Trebuie să ținem cont și de starea de spirit a celor care asistau la o asemenea operațiune: membrii familiei îndurerate, preotul, „vânătorul” și groparii, cu toții aflați la limita dintre lumea „noastră” și lumea „de dincolo”, pe punctul de a se vedea față în față cu o ființă cu însușiri supranaturale, un mort viu.

În aceste condiții, oamenii trebuie să fi fost într-o tensiune psihică deosebită, în care orice zgomot căpăta proporții uriașe, denaturate.

De asemenea, merită amintit că au existat numeroase cazuri în care oamenii au fost îngropați de vii. Urmele, zgârieturile făcute cu unghiile în sicriu de nefericiții care au fost duși la cimitir înainte de vreme au fost priveliști de groază pentru cei care, ani mai târziu, i-au dezgropat pentru câte o slujbă comemorativă.

De aceea, frica de vampiri, morții vii, avea un fundament solid.

Unghiile și părul

Un alt fenomen care marca „fără îndoială” un vampir era faptul că unghiile și părul celui decedat continuau să crească și după înmormântare.

În cazul unei ființe vii, părul și unghiile cresc din rădăcini prin multiplicarea celulelor și se hrănesc din fluxul sanguin. Desigur, atunci când o persoană moare, celulele încetează să se mai hrănească, iar părul și unghiile încetează să crească, dar anumite efecte optice pot da impresia contrară.

Foto: iStock

După moarte, are loc deshidratarea și contracția pielii, ceea ce dă impresia creșterii părului. Același lucru se întâmplă și cu unghiile, care, atunci când pielea se strânge, par mai mari decât sunt în realitate.

Studierea cazurilor de vampirism de odinioară arată că descrierile cadavrelor erau corecte și că multe dintre cele observate s-au întâmplat cu adevărat post-mortem.

Ceea ce are prea puțin de-a face cu știința sunt explicațiile care le-au fost atribuite. Astfel, parțial, credința în vampiri nu a fost altceva decât produsul ignoranței despre descompunere și cauzele fenomenelor naturale pe care astăzi le putem explica în detaliu.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
  • Tachibana spune:

    Se practica deshumari si ritualuri de arderea inimii si taierea la gat a cadavrului si zilele astea in Romania. Nici eu nu stiu ce sa zic despre ele. Par a functiona totusi (cu riscul de a ma face de rusine). Exista cazuri si cazuri… Exista situatii cand ”mortul se intoarce” sau ”nu se poate odihni” sau sa-i spun mai bine, ”supara locul unde odata a trait”. Asa ni s-a intamplat noua cand ne-am intors in orasul unde m-am nascut si am locuit la casa bunicilor. Am locuit la vremea respectiva cu bunica mea. Aveau loc tot felul de tulburari in casa asta, semn ca o energie reziduala de-a bunicului meu nu parasise locul. Cadeau tablourile de pe pereti, mobila trosnea puternic, parchetul scartaia si trosnea si el puternic, auzeam voci dar pe care nu avea cine sa le produca, simteam ca si cand cineva ma privea in mod constant, ma urmarea cu privirea, auzeam zgomote pe care oamenii le fac in mod normal cum ar fi respiratie puternica, zgomote de pahare sparte…. etc.

  • >