Valeri Legasov: Destinul tragic al omului care a investigat dezastrul de la Cernobîl

Cazul investigatorului-șef de la Cernobîl, Valeri Legasov, rămâne până în ziua de azi misterios și tulburător. Dezastrul nuclear din 1986 nu a dispărut niciodată cu adevărat de la știri, dar serialul „Cernobîl”, de la HBO, a adus din nou în prim-plan istoria acestei catastrofe nucleare.

De o atenție specială beneficiază savantul sovietic Valeri Legasov, interpretat de actorul Jared Harris. Valeri Legasov a fost expertul în fizică nucleară numit de guvernul sovietic să investigheze dezastrul de la Cernobîl la mai puțin de 24 de ore de la producerea sa.

Valeri Legasov
Mormântul lui Valeri Legasov se află într-un cimitir din Moscova. Foto: Wikimedia

Unii oficiali au încercat să minimalizeze efectul exploziei și să mușamalizeze cauzele. Însă Legasov a făcut apel la onestitate și a susținut evacuarea orașului Prîpeat, declarând că trebuie întreprinse acțiuni pentru a salva viețile oamenilor din întreaga Europă, și mai ales pentru a evita a doua explozie, care ar fi fost și mai devastatoare.

Legasov fusese director adjunct al Institutului de Energie Atomică „I. V. Kurchatov” și membru al Prezidiului Academiei Sovietice de Științe.

Pe 26 aprilie 1986, reactorul patru de la Centrala Atomică Cernobîl, din Ucraina, a explodat, iar focul a făcut ravagii timp de zece zile, eliberând în aer tone de particule radioactive.

Valeri Legasov
Jared Harris (stânga) a interpretat rolul savantului Valeri Legasov (dreapta). Foto: Vide / Reddit

Câteva mii de oameni au murit în primele câteva zile din cauza radiației. Printre ei se numărau și pompieri locali, care s-au grăbit să stingă focul fără să cunoască riscurile mortale la care se expuneau.

Se estimează că în jur de 4.000 de oameni au murit în următoarele luni din cauza cancerelor provocate de radiații, iar unii experți sunt de părere că zona nu va putea fi locuită de oameni pentru încă 20.000 de ani.

Acțiunea din serialul HBO începe în 1988, la doi ani după explozie, și îl arată pe Legasov înregistrând niște casete audio înainte de a se sinucide, la vârsta de 51 de ani. Apoi, narațiunea se întoarce în anul 1986, în camera de control a centralei, unde acțiunile nesăbuite ale unui om, inginerul-șef adjunct Anatol Diatlov, au dus la dezastru.

Într-una dintre cele mai de impact scene, Jared Harris, proaspăt sosit la scena dezastrului, declară:

„Vă confruntați cu un lucru care nu s-a mai întâmplat până acum pe planetă.”

În 1986, la patru luni după explozie, Legasov a luat parte la o audiere de cinci ore referitoare la cauzele accidentului, la Agenția Internațională de Energie Atomică din Viena.

Comportamentul guvernului sovietic l-a împins pe Valeri Legasov la sinucidere

Valeri Legasov
Actorul Jared Harris în scena sinuciderii lui Legasov. Foto: HBO

Legasov a recunoscut că a fost vorba de erori umane și de designul defectuos al reactorului, declarând în raportul său:

„Neglijența conducerii științifice și a proiectanților s-a făcut simțită peste tot și nu s-a acordat atenție stării în care se aflau instrumentele de lucru și echipamentul.”

A fost lăudat de comunitatea internațională pentru explicațiile sale sincere și angajamentul lui față de aflarea adevărului.

A fost, de asemenea, subliniat curajul lui, deoarece a fost unul dintre puținii membri ai echipei care nu au părăsit situl până când situația a fost adusă sub control, în timp ce alți membri veneau și plecau prin rotație din Cernobîl ca să evite contaminarea.

Dar savantul a fost primit acasă cu răceală, fiindcă autoritățile nu voiau să continue să atragă atenția asupra subiectului și doreau să minimalizeze cauzele și efectele accidentului nuclear.

Legasov Cernobîl
Centrala nucleară distrusă se află în nordul Ucrainei: Foto: Getty / Unscear

Valeri Legasov s-a spânzurat la doi ani și o zi după explozie, nelăsând niciun bilet care să explice cauza sinuciderii sale. S-a speculat că fusese foarte traumatizat de experiența sa și deziluzionat de guvernul sovietic.

Presiunea pusă pe centrală pentru a performa în anii ’80 a dus la apariția anumitor riscuri, au spus unii. Se pare că Legasov a declarat că Cernobîl era „apoteoza a tot ceea ce este greșit în managementul economiei naționale de zeci de ani.”

Unii au speculat că lucrurile pe care le-a aflat despre rolul guvernului în catastrofă l-au dus la disperare. Legasov a explicat în detaliu că, în URSS, nu exista infrastructura sau organizarea necesară pentru a face față efectelor uriașe ale exploziei nucleare.

În videoclipul de mai sus, Valeri Legasov acordă un interviu televiziunii americane NBC în care spune că toate afirmațiile pe care le-a făcut în legătură cu investigația de la Cernobîl au fost în conformitate cu realitatea.

Vladimir Gubarev, prieten apropiat cu Legasov, a scris o piesă de teatru populară bazată pe accidentul nuclear și a declarat în ziarul sovietic „Pravda” („Adevărul”) că Legasov a fost ridiculizat de colegii săi pentru felul în care a condus investigația, în ciuda faptului că fusese lăudat la nivel internațional.

Prin urmare, savantul și-a pierdut funcția din cadrul consiliului tehnic și științific de la Institutul de Energie Atomică, unde fusese director adjunct. A fost o lovitură dureroasă și mulți spun că a jucat un rol important în decizia savantului de a se sinucide.

Valeri Legasov a lăsat în urma lui multe jurnale și se spune că a lăsat și casete audio, pe care le-a înregistrat în ultimele sale zile. Însă aceste detalii sunt încă dezbătute.

În timp ce se pregătea să-l interpreteze pe Legasov, Jared Harris a declarat pentru The Cheat Sheet că nu a ascultat casete audio ca să se pregătească pentru rol, dar nu fiindcă nu ar fi vrut s-o facă.

„Nu există casete audio. A lăsat în urma lui jurnale, dar acestea nu sunt la fel de cinematice cum sunt casetele audio. Este foarte greu să faci rost de jurnale. Practic, Legasov a fost șters din istorie”, a afirmat Harris.

Actorul spune că sovieticii încercau „să-l împiedice să spună întreaga poveste.”

Într-un interviu pentru Los Angeles Times, Harris a spus că regizorul serialului HBO a dorit „să recupereze câteva dintre numele care au fost uitate de istorie, să le ofere o expunere corespunzătoare și să se asigure că sacrificiul lor nu va fi uitat.”


Dacă te interesează ce s-a întâmplat la Cernobîl, îți recomandăm și:

Ca să știi mai mult, citește „Rugăciune pentru Cernobîl”

Dacă te interesează subiectul accidentelor nucleare, îți recomandăm una dintre cele mai bune cărți despre evenimentele de la Cernobîl și tragediile de acolo: „Rugăciune pentru Cernobîl”. Cartea a fost interzisă în Belarus și i-a adus scriitoarei Premiul Nobel pentru Literatură.

„În timp ce autoritățile sovietice au încercat să mușamalizeze efectele accidentului, Svetlana Aleksievici a petrecut mai mulți ani adunând mărturii de la supraviețuitori (foști muncitori la centrală, oameni de știință, medici, soldați, pompieri, strămutați, văduve, orfani), ale căror voci compun o istorie orală marcată de frică, furie și incertitudine, dar și de umor negru și iubire. Cronică a trecutului și avertisment pentru viitor, cartea sa este o lucrare crucială, care, datorită forței emoționale și onestității sale, lasă o amintire de neșters în mintea cititorului.”

„Rugăciune pentru Cernobîl” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu