Katia, ursoaica închisă pe viață într-o pușcărie din Kazahstan

Ideea de a-ți petrece restul vieții într-o închisoare din Kazahstan este sinistră, mai ales dacă este vorba de un penitenciar cu regim strict. Însă pentru deținuții de aici, o ursoaică numită Ekaterina (alintată Katia) face viața suportabilă.

În colonia penitenciară din Kostanay se află 730 de infractori și un urs brun, botezat Ekaterina, care este întemnițată pe viață pentru două „fapte comise” în 2004.

Ceilalți deținuți sunt foarte încântați de Ekaterina și îi aduc în mod regulat gustări. Foto: East2WestNews

Animalul a fost găsit vinovat pentru că a atacat doi oameni într-o tabără în urmă cu 16 ani și de atunci este ținut aici. Katia este singurul deținut „de sex feminin” din colonia penitenciară și singurul prizonier închis pe viață.

Unicul confort de care se poate bucura Ekaterina este un bazin cu apă instalat în celula ei. Potrivit Dunya News, în 2004, ursoaica era ținută într-o cușcă drept punct de atracție, după ce fusese abandonată de un circ.

Acolo, ursul apucase de picior un băiat de 11 ani care se apropiase prea mult de cușca sa. Băiatul a suferit „răni grave” și „șoc traumatic”.

„Totul s-a întâmplat foarte repede… I-am aruncat mâncare și m-a apucat de picior printre gratiile cuștii. Nu mai îmi aduc aminte nimic altceva legat de acele clipe”, a declarat băiatul pentru presa kazahă la acea vreme.

În același an, Ekaterina a lovit și un bărbat în vârstă de 28 de ani care era atât de beat, încât a încercat să „bată palma” cu ursul.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

În ciuda semnelor de avertizare, a faptului că ursul era într-o cușcă și a faptului că, totuși, era vorba de un animal de pradă, vina pentru toate aceste incidente a fost aruncată tot asupra ursului.

Ekaterina este întemnițată de 16 ani, după ce autoritățile au hotărât că era prea periculoasă pentru a fi mai lăsată în libertate. Foto: East2WestNews

Bărbatul a supraviețuit atacului, alegându-se cu răni grave. Autoritățile doreau să găsească un adăpost sau o grădină zoologică pentru animalul pe care îl considerau agresiv, însă nu au reușit.

Astfel, ursoaica a fost întemnițată în colonia penitenciară UK-161/2. Aceasta se află la 700 de kilometri nord-vest de capitala Kazahstanului, Nur-Sultan, denumită anterior Astana.

Se pare că anii petrecuți după gratii au transformat animalul într-o creatură foarte docilă. Deținuții își petrec adeseori timpul în apropierea cuștii animalului.

„Este prietenoasă și nu este deloc agresivă, iar prizonierii o vizitează. Acum o lună s-a trezit din starea de hibernare. Acum se simte bine, aleargă și sare”, spune Aslan Medibaev.

Ekaterina a devenit un simbol al închisorii, iar lângă complexul penitenciar a fost ridicată o statuie a animalului. Conducerea închisorii i-ar permite să primească „vizite conjugale”, precum celorlalți deținuți, însă acest lucru a fost interzis.

Ursoaica este în pușcărie deja de 16 ani și trăiește alături de 730 de deținuți ale căror pedepse sunt de cel mult 25 de ani. Foto: East2WestNews

„Din păcate, nu putem să-i aducem un urs mascul. Ar fi bine dacă ni s-ar permite măcar să o inseminăm artificial”, a spus șeful activităților educaționale din închisoare, Azmat Gapbasov.

Pentru „deținuții bipezi” din UK 161/2, Ekaterina este un tovarăș care le aduce bucurie. Deținuții îi aduc prăjituri, mere și tot felul de dulciuri atunci când pot și sunt recunoscători că își pot petrece timpul cu un astfel de animal.

Prezența ursoaicei în închisoare nu costă mult, fiindcă trebuie hrănită numai șapte luni pe an și consumă în principal resturile rămase de la deținuți. Ursul a rămas aici de atâta vreme mai ales datorită costurilor reduse.

„Nu avem planuri să o mutăm pe Katia. A devenit deja un simbol al coloniei noastre, ne-am obișnuit cu ea și nu vrem să o cedăm nimănui”, spune Gabpasov.

Ekaterina a devenit un simbol al închisorii și i s-a ridicat o statuie. Foto: East2WestNews

Într-adevăr, deținuții sunt încântați de patrupedul cu blană brună. Igor Tarakanov, un deținut în vârstă de 43 de ani, nu este singurul care are de câștigat de pe urma prezenței acestui tovarăș neobișnuit. Tarakanov este unul dintre cei mai mari fani ai ursului.

„Nu e deloc agresivă. Îi plac biscuiții și merele primite de la deținuți. Comunicarea cu acest animal îmi înseninează zilele petrecute aici și le face mai puțin dureroase”, spune bărbatul.

S-ar părea că Ekaterina este adăpostită în condiții similare celor de la grădina zoologică și nu în condiții de pușcărie, însă animalul nu își dă seama de diferență.

Faptul că ursoaica a devenit mai docilă se datorează incapacității de a-și exercita instinctele în acest mediu ciudat și nenatural pe care este obligată să-l îndure.


În continuare, citește despre Timothy Treadwell, omul care și-a dedicat viața urșilor, până când l-au mâncat. Apoi, află mai multe despre ororile de pe Insula Renașterii, locul unde sovieticii au testat arme biologice.


Distribuie:

Citește în continuare

2 comentarii la „Katia, ursoaica închisă pe viață într-o pușcărie din Kazahstan”

  1. Puteau s-o duca la o gradina zoo. Ar fi trait tot ca intr-o puscarie dar poate avea mai mult spatiu. Sa consideri vinovat un animal pentru ca niste oameni tampiti au provocat-o, doar unora cu mintea incetosata de votca le putea trece prin minte. Mare-i gradina Domnului si multi sar gardul.

    Răspunde

Lasă un comentariu