O femelă urangutan (care avea și pui) de pe insula Sumatra, din Indonezia, a orbit după ce a fost împușcată de cel puțin 74 de ori, inclusiv în ochi, cu un pistol cu aer comprimat.
Radiografia a arătat că în corpul urangutanului se aflau cel puțin 74 de bile, inclusiv două în ochiul stâng și patru în ochiul drept, a afirmat Yenny Saraswati, veterinar din cadrul Programului de Conservare a Urangutanilor din Sumatra, potrivit NBCNews.
Saraswati a declarat că animalul, botezat „Hope” („Speranță”) de cei care l-au salvat, a orbit în urma împușcăturilor și avea alte câteva răni deschise, despre care se crede că au fost cauzate de obiecte ascuțite. Saraswati a spus că Hope a fost operată duminică pentru a i se repara o claviculă ruptă și că acum animalul se recuperează.
Numărul atacurilor oamenilor asupra urangutanilor este în creștere, pe măsură ce industria uleiului de palmier și cea a hârtiei duc la micșorarea habitatului acestor animale. Sătenii au descoperit urangutanul rănit într-o fermă din provincia Aceh, la jumătatea lunii martie.
Alături de animal se afla puiul său, în vârstă de o lună, care suferea de malnutriție severă. De altfel, din cauza stării deplorabile în care se afla, puiul a și murit în timp ce salvatorii duceau cele două animale la o clinică veterinară pentru urangutani.
„Să sperăm că Hope poate trece peste această perioadă critică, însă nu va mai putea fi eliberată în sălbăticie”, a spus Saraswati, adăugând că în timpul operației au fost îndepărtate numai 7 bile, deoarece prioritatea a fost repararea claviculei.
Cei de la programul de conservare a urangutanilor au spus că folosirea pistoalelor pneumatice este o mare problemă în Indonezia. Oficialii au spus că în ultimii zece ani au tratat peste 15 urangutani care aveau în corp, în total, aproape 500 de bile trase cu pistolul cu aer comprimat.
Anul trecut, un urangutan din zona indoneziană a insulei Borneo a murit după ce a fost împușcat de cel puțin 130 de ori cu un pistol pneumatic, fiind al doilea urangutan ucis în acel an.
Un studiu din 2018 făcut asupra urangutanilor din Borneo estimează că, din anul 1999, numărul acestora a scăzut cu peste 100.000, pe măsură ce industriile uleiului de palmier și a hârtiei au dus la reducerea habitatului animalelor și numărul conflictelor fatale cu oamenii a crescut.
Doar 13.400 de urangutani de Sumatra au rămas în sălbăticie. Specia este catalogată ca fiind „în pericol mare de dispariție” de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii.
În continuare, citește despre cea mai mare „închisoare pentru balene” de pe planetă, descoperită cu drona în Rusia, apoi vezi cazul cerbului care a trăit câțiva ani cu o săgeată înfiptă în coaste.
Dacă specia e în mare pericol de dispariţie, nu înţeleg de ce nu se trage asupra celor care o pun în pericol, cu gloanţe adevărate. Specia umană nu e deloc în pericol de dispariţie, din păcate, însă e un pericol absolut pentru toate celelalte specii. Singura speranţă vine din partea acelor exemplare din specia umană, care au evoluat puţin şi au ieşit din primitivism.