Un programator din SUA și-a externalizat pe ascuns locul de muncă în China, pentru 20% din salariu

Indiferent de ocupație, uneori, tot ce îți dorești este ca altcineva să facă treaba îl locul tău. Cei mai mulți se rezumă să viseze la asta, însă un programator din SUA a transformat această dorință în realitate!

Potrivit unui studiu de caz făcut public de Verizon, o renumită companie americană de telecomunicații, un programator a delegat unei companii din China toate sarcinile prevăzute în fișa postului său și își petrecea orele de muncă urmărind filme cu pisici și navigând pe internet.

Programatorul american plătea firmei chineze 20% din salariul său anual. Foto: Pinterest

Firma chineză primea 20% din salariul lui și lucra atât de bine, încât „patronul” american a fost avansat de câteva ori în cadrul companiei. Astăzi celebră, povestea a devenit publică în 2013, printr-un articol publicat de un investigator IT care lucra pentru Verizon Business.

Blogul Verizon Security a dezvăluit faptul că firma din SUA, care a dorit să rămână anonimă, a contactat pentru prima dată personalul de securitate de la Verizon atunci când a detectat „anomalii suspecte”.

Managerii companiei americane s-au temut că infrastructura firmei fusese compromisă de hackeri după ce au observat că sistemele erau accesate de cineva din Shenyang, China.

Însă, după o analiză amănunțită, investigatorul de la Verizon, Andrew Valentine, a descoperit că nu era vorba de un atac, ci de un angajat al companiei.

Conectat, dar nu la muncă: specialiștii în domeniul securității cibernetice au fost chemați să investigheze cine se conecta din China. Au descoperit că un angajat își subcontractase locul de muncă. Foto: Getty Images

Investigația a arătat că programatorul în chestiune își „subcontractase” postul unei companii chineze, oferindu-i acces la sistemele firmei. Vinovatul, numit „Bob” în studiul de caz, era un angajat cu vechime.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Andrew Valentine l-a descris pe „Bob” ca fiind „un tip tăcut și inofensiv, trecut de 40 de ani, o persoană care nu iese cu nimic în evidență”.

Dată fiind personalitatea sa inofensivă, nimeni nu l-a bănuit. Însă acesta își delegase pe ascuns toate sarcinile unei companii din Shenyang, un oraș din provincia Liaoning, din nord-estul Chinei.

Ca să evite problemele de autentificare, „Bob” le trimisese chinezilor codul său de acces la calculatoarele companiei. Astfel, firma chineză a primit acces la toate fișierele la care muncea acesta, precum și la alte materiale ale companiei.

La birou, programatorul american își petrecea timpul pe rețelele sociale. Foto: The Telegraph

Cei din China se autentificau folosind codul lui „Bob” și își începeau ziua de lucru. Cum China se află în celălalt capăt al lumii, angajații chinezi lucrau ture de noapte pentru a imita programul standard al lui „Bob”, de la 9.00 la 17.00.

O zi de muncă tipică pentru Bob implica vizionarea filmărilor cu pisici și navigarea pe internet, apoi trimiterea de rapoarte zilnice către șefi și… plecatul acasă.

După ce l-a identificat pe Bob ca fiind vinovatul, echipa de la Verizon i-a analizat computerul și a aflat cum arăta o zi tipică de muncă pentru Bob. Iată un mic sumar:

  • 9.00 – sosește la muncă, navighează pe Reddit, se uită la filmări cu pisici.
  • 11.30 – pauza de prânz.
  • 13.00 – navighează pe eBay.
  • 14.00 – își verifică profilurile de Facebook și LinkedIn.
  • 16.30 – le trimite superiorilor raportul privind ziua de muncă.
  • 17.00 – pleacă acasă.
Programatorii chinezii erau profesioniști. Pe baza rezultatelor lor, programatorul american a fost promovat. Foto: Fast Net

Totuși, deși nu muncea deloc, „Bob” a primit niște calificative excelente, semn că angajații firmei din China erau profesioniști. Timp de ani de zile, a primit numai laude și mări de salariu pentru secvențele de program scrise.

De fapt, și-a câștigat reputația de a fi cel mai bun programator din întreaga firmă.

Venitul lui anual era de aproximativ 250.000 de dolari, sumă din care chinezii care lucrau pentru el primeau 50.000 de dolari, după cum arată numeroasele chitanțe stocate pe computerul său.

Poate că îl consideri un geniu antreprenorial sau un artist al escrocheriilor, însă Bob și-a pierdut locul de muncă. Verzion a dezvăluit faptul că „Bob” a fost concediat imediat după investigație.


Distribuie:

Citește în continuare

Un comentariu la „Un programator din SUA și-a externalizat pe ascuns locul de muncă în China, pentru 20% din salariu”

  1. Pentru mine ceea ce este esențial în acest articol este descrierea lui Bob ca fiind „un tip tăcut și inofensiv, trecut de 40 de ani, o persoană care nu iese cu nimic în evidență” dar care avansase frumușel și își câștigase reputația de cel mai bun programator din companie. Este perfect credibil pentru că ăsta este profilul de angajat după care se omoară șefii nord-americani: angajatul face treabă și, foarte important, este inofensiv! America de Nord a avut, în acest caz, exact ceea ce și-a dorit. Din păcate acesta este un viciu al rasei umane și ca atare e de întâlnit oriunde în lume. Chiar și în China…

    Răspunde

Lasă un comentariu