Umbrele de la Hiroshima, siluetele oamenilor pulverizați de bomba atomică

Umbrele de la Hiroshima, dintre care unele au rămas imprimate pe clădiri și pe trotuare timp de zeci de ani, servesc drept amintire a uneia dintre cele mai întunecate perioade din istoria omenirii.

Pe 6 august 1945, la ora 8:15, pe treptele Băncii Sumitomo din Hiroshima stătea un om. În mâna dreaptă ținea un baston, iar mâna stângă o ținea, probabil, la piept.

Umbra unui bărbat care aleargă pe trepte, încercând să scape de bombă. Foto: Getty Images

Într-o clipă, însă, a dispărut, corpul fiind incinerat fără ca omul să apuce măcar să-și dea seama ce se petrece. În locul său a rămas doar o umbră, un contur ce stă mărturie a ultimelor sale momente îngrozitoare, petrecute pe trepte.

Când americanii au aruncat bomba atomică deasupra orașului Hiroshima (și, trei zile mai târziu, o alta, deasupra orașului Nagasaki), Japonia s-a schimbat pentru totdeauna.

Hiroshima a dispărut de pe fața pământului în proporție de 90%, peste 70.000 de oameni au murit, iar peste câteva zile împăratul a anunțat predarea necondiționată.

O umbră de la Hiroshima, cel mai probabil, un bărbat surprins pe treptele băncii. Foto: Getty Images

Acolo, printre ruine, întipărite pe clădiri și pe trotuare, se aflau contururile care erau mărturia ultimelor clipe petrecute de acești oameni.

Umbrele arătau cât de fulgerător a lovit bomba: oamenii au fost surprinși în mijlocul unor activități, ținând scări, încercând să ajungă la ușă sau fugind ca să-și salveze viața.

Când bomba s-a detonat, la aproximativ 600 de metri deasupra orașului, explozia a împins spre exterior un val de căldură nimicitoare.

Umbrele de la Hiroshima, aceasta fiind cea a unui bărbat care a scăpat de iradiere, au rămas vizibile peste tot în oraș. Foto: Getty Images

Potrivit Muzeului Memorial al Păcii din Hiroshima, căldura a fost atât de intensă, încât a cauzat albirea clădirilor și a pământului, lăsând în urmă o amprentă întunecată a tuturor lucrurilor care se aflau în calea ei.

Umbrele de la Hiroshima nu aparțin numai oamenilor. Orice obiect care se afla în calea exploziei a fost imprimat în peisaj, inclusiv scări, cadre de ferestre, hidranți și biciclete.

Grafică: Incredibilia. Sursa datelor: BBC

Chiar dacă nu avea nimic în calea sa, suflul atomic a lăsat urme, marcând laturile clădirilor cu valuri de căldură și raze de lumină. Probabil că cea mai celebră dintre umbrele de la Hiroshima este cea a persoanei care stătea pe treptele băncii.

Este una dintre cele mai clare impresii lăsate în urmă de explozie și a rămas acolo timp de mai bine de 20 de ani, înainte de a fi transferată într-un muzeu. În 1967, conturul persoanei de la bancă era încă acolo și era la fel.


Știai că…

  • Bomba atomică a degajat un val de căldură de 6.000 de grade Celsius?
  • Întrucât explozia s-a produs la altitudinea de 580-600 de metri, bomba nu a lăsat niciun crater în urma sa?

În funcție de locul în care erau amprentele, acestea au rezistat între câțiva ani și câteva decenii, până când au fost, în cele din urmă, erodate de ploaie și vânt.

Când au început lucrările de reconstruire a băncii, bucata din trepte pe care rămăsese imprimată umbra a fost îndepărtată și dusă la Muzeul Memorial al Păcii din Hiroshima.

Acum, vizitatorii pot vedea îngrozitoarele umbre de la Hiroshima îndeaproape, ca memoriale personalizate ale ororilor armelor nucleare.


În continuare, îți recomandăm Bomba de la Hiroshima – Un film și 20 de imagini cumplite ale ororilor atomice

Ca să știi mai mult, citește „Cum sa trăiești în stil japonez”

„Cum să trăiești în stil japonez” ne aduce mai aproape o lume care a fascinat și continuă să fascineze prin farmecul ei – Japonia, Ţara Soarelui Răsare. Yutaka Yazawa îmbină cu măiestrie însemnările personale cu informațiile bine documentate, reușind să ne cucerească încă de la primele pagini. Trecem astfel cu ușurință de la prezentarea geografică la cea istorică, de la filozofie și cultură la arta culinară japoneză. Descoperim cum se poate trăi în armonie cu ceilalți într-o metropolă precum Tokyo, dar aflăm mai multe și despre respectul pentru natură, despre ikigai, shinrin-yoku, viaţa de familie, vacanțe și sărbători. Toate acestea sunt un bun prilej de a observa tradițiile japoneze, felul în care au înflorit secole de-a rândul alături de practicile moderne sau cum s-au schimbat odată cu pătrunderea culturii occidentale.

„Cum sa trăiești în stil japonez” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Abonează-te gratuit la newsletter ca să primești săptămânal cele mai interesante articole, aplicații și cărți pe care le descoperim.

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Un comentariu la „Umbrele de la Hiroshima, siluetele oamenilor pulverizați de bomba atomică”

  1. Bun site aveti. Bravo voua! As dori sa postati si despre domnul Dr.Ing.Nikola Tesla, cel mai mare om de stiinta al erei noastre.
    Umbrele alea nu arata altceva decat faptul ca ura si nebunia omenirii ii vor aduce moartea. Ura fiindca oamenii se urasc unul pe altul sau au un potential mare de a ura si nebunie fiindca asta e ura, nesanatate mintala. Orice fiinta care uraste nu are pace. Ura este precum o furtuna de nisip care nici nu-ti ia casa pe sus dar nici nu te lasa sa traiesti. Cel mai trist lucru este ca toata lumea este asa. 99% dintre oamenii de pe Terra. Tehnologii sunt multe, unele simple si nepoluante si extrem de utile dar nu pare sa observe multa lume. Fuge unul si altul dupa petrol si sunt investite miliarde de euro in instalatii de pompare si rafinare pentru ca sa se imbogateasca o mana de indivizi….. Ce lume bolnava! Apa prin formula chimica denota capacitatea de a intretine arderea, H2O, doi atomi de Hidrogen iara unul de Oxigen. In anumite conditii se poate produce gazul HHO sau Hidroxil. Ala poate alimenta un motor dar nu pare sa fie un lucru pe care lumea sa-l priceapa…… Unde sunt geniile de altadata, inginerii si cercetatorii care au adus lumina in lume? Mai avem macar 10 astfel de oameni ori am cazut in IDIOCRATIE? Umbrele alea spun ceva foarte clar: se apropie apocalipsa creeata de mana omului.

Lasă un comentariu