Un lanț de erori a făcut ca un eveniment care ar fi trebuit să fie anunțat drept un triumf al omenirii în fața variolei să se transforme într-o tragedie cu trei victime.
În vara anului 1978, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) era pe punctul de a reuși un lucru extraordinar – variola, boala care terorizase omenirea timp de 300 de ani, ucigând milioane de oameni, era eradicată printr-un program riguros de vaccinare în masă care durase zece ani.
Ultimul caz de variolă raportat apăruse în luna octombrie a anului precedent. Un bucătar de 23 de ani pe nume Ali Maow Maalin, care lucra într-un spital din Merca, Somalia, se îmbolnăvise de variolă.
Maalin nu fusese vaccinat, dar și-a revenit în mod miraculos. O echipă de doctori a depistat vectorii responsabili de epidemie, după care peste 50.000 de oameni au fost vaccinați.
Donald Henderson (epidemiologul american care a condus campania de eradicare a variolei demarată de OMS) și echipa lui erau entuziasmați la gândul că nu va mai exista niciun caz de îmbolnăvire cu această boală îngrozitoare.
Variola lovește din nou
Însă nu au făcut niciun anunț oficial timp de cel puțin doi ani, pentru a fi siguri că variola dispăruse cu adevărat. Apoi, boala a lovit din nou, pentru ultima oară, după cum amintește BBC.
Victima a fost Janet Parker, de 40 de ani, care lucra ca fotograf pentru Facultatea de Medicină din Birmingham, Anglia.
Pe 11 august, Parker a început să sufere de febră, dureri de cap și dureri musculare. În câteva zile, corpul ei a fost acoperit de niște pete roșii cu aspect urât. Doctorul i-a spus că suferea de varicelă și că nu avea motive de îngrijorare.
Însă, odată cu trecerea zilelor, pustulele au devenit din ce în ce mai mari. Starea femeii s-a înrăutățit până în punctul în care era evident că era vorba de ceva mai grav decât o banală varicelă.
Pe 20 august, femeia a fost plasată în carantină la un spital, unde i s-a pus un diagnostic îngrozitor: suferea de Variola major, cel mai grav tip de variolă.
Potrivit Birmingham Live, când s-a răspândit vestea, în oraș s-a instalat panica, nu numai în rândul publicului, ci și printre politicieni, precum și în sânul OMS.
Dintre toate locurile posibile, Anglia era locul în care lumea se aștepta cel mai puțin la o epidemie de variolă, mai ales la atât de mult timp de la începerea programului de inoculare.
Totuși, sursa infecției nu era un mister pentru nimeni. Biroul lui Parker se afla chiar deasupra unui laborator, condus de profesorul Henry Bedson.
În laborator erau studiate mostre vii ale virusului variolei. Era unul dintre cele câteva laboratoare contractate de OMS să studieze această boală.
Cererea prin care Bedson solicita permisiunea să cerceteze virusul variolei a fost inițial respinsă de OMS, fiindcă organizația dorea ca virusul să fie stocat în cât mai puține instituții de cercetare.
Însă Bedson a insistat și, în cele din urmă, a primit permisiunea să facă cercetări, cu condiția ca standardele de siguranță ale laboratorului să se îmbunătățească. Bedson a fost de acord, însă nu s-a ținut de cuvânt.
O inspecție desfășurată cu trei luni înainte de epidemie a descoperit că standardele de siguranță nu se ridicau la nivelul recomandărilor OMS. Bedson a dat asigurări că riscul era minim și că instalarea de îmbunătățiri ar fi costat mult, atât în termeni financiari, cât și de timp.
Potrivit unui material prezentat de Science Mag, profesorul Bedson a fost unul dintre primii care au aflat despre diagnosticul lui Janet Parker. Vestea l-a îngrozit. Investigatorii guvernamentali i-au percheziționat laboratorul, iar mass-media a luat cu asalt casa lui Bedson.
Odată cu trecerea zilelor, starea lui Parker se deteriora. Aproape că nu mai vedea din cauza rănilor, iar doctorii credeau că dezvoltase insuficiență renală.
Pe 5 septembrie, tatăl lui Parker, în vârstă de 77 de ani, a murit în urma unui infarct cauzat de stresul generat de boala fiicei sale.
În ziua următoare, profesorul Bedson s-a sinucis în magazia casei sale. A lăsat un bilet care spunea următoarele:
„Îmi pare rău că am înșelat încrederea pe care atât de mulți prieteni și colegi și-au pus-o în mine și în munca mea. Îmi dau seama că acest act este foarte irațional, însă poate că astfel acești oameni vor găsi puțină liniște.”
Janet Parker a murit pe 11 septembrie 1978. Investigația asupra tragediei a descoperit probleme serioase de siguranță și neglijență crasă în rândul angajaților laboratorului.
Aceștia manipulau mostrele virusului în afara cabinetului de siguranță, nu existau guri de ventilație închise care să nu permită virusului să iasă din laborator, nu existau dușuri sau zone separate pentru schimbarea hainelor, sterilizarea era insuficientă, iar hainele purtate de personal erau contaminate.
Angajații nu au fost infectați fiindcă erau cu vaccinurile la zi; acestea trebuiau reînnoite la fiecare trei sau cinci ani. Parker fusese vaccinată pentru ultima dată cu 12 ani în urmă.
Nu s-a stabilit niciodată cum a intrat Parker în contact cu virusul, dar se crede că acesta a ajuns în gurile de ventilație și a fost inhalat de femeie, care se afla la etajul de deasupra.
În 1980, la doi ani după moartea lui Parker, eradicarea variolei a fost declarată oficial. După incidentul de la Birmingham, cele mai multe stocuri de variolă au fost distruse și toate laboratoarele de cercetare au fost închise.
Doar două au rămas funcționale: unul în Atlanta, SUA, și altul în Kolțovo, Rusia.
