Typhlonus nasus, peștele fără față, redescoperit în Australia după un secol

În timpul unei expediții științifice desfășurate în 2017 în largul coastei de est a Australiei, cercetătorii au găsit un pește cu aspect ciudat, care nu părea să aibă chip.

Deși au crezut inițial că animalul din adâncuri făcea parte dintr-o specie nouă, verificările ulterioare au arătat că peștele este o specie de anghilă (Typhlonus nasus) care nu a mai fost văzută în apele australiene de la sfârșitul anilor 1800.

HMS Challenger, prima expediție oceanografică în jurul lumii

Foto: Rob Zugaro

Cercetătorii de pe nava britanică Challenger au prins primul pește fără față la 25 august 1874, în Marea Coralilor. În 1951, alți cinci pești fără față au fost colectați în timpul unei căutări în ape adânci în apropiere de Kalimantan, Borneo, potrivit The Guardian.

Typhlonus nasus, pe care oamenii de știință îl numesc în mod colocvial peștele fără față, este văzut rareori, cu toate că este răspândit din Marea Arabiei până în Hawaii.

Cum ochii animalului nu sunt clar definiți, iar gura lui este situată în partea de jos a capului, oamenii care au șansa să îl vadă rămân cu impresia că peștele este lipsit de chip.

Foto: The Guardian

Cu toate acestea, animalul are ochi (pot fi observați mai ușor la exemplarele mai tinere). Specimenul descoperit în 2017 nu avea ochi clar conturați și a fost cel mai mare Typhlonus nasus văzut vreodată.

Gura peștelui – mică, dotată cu dinți adaptați la dieta bazată pe crustacee – este „ascunsă” în partea de jos a capului. Peștele fără față capturat în 2017 a fost găsit la adâncimea de 4.000 de metri, în estul Australiei.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu