Începutul civilizației egiptene poate fi situat în jurul anului 3.100 î.e.n., ca urmare a unificării unor orașe din Valea Nilului, în timp ce sfârșitul ei este plasat în anul 30 î.e.n., când ținutul piramidelor a fost cucerit de romani.

Aceste trei milenii încărcate de evenimente pot fi împărțite în trei epoci: Vechiul Regat, Regatul Mijlociu și Regatul Nou. În aceste etape se disting 33 de dinastii ale faraonilor.

Expediții plecate din ținutul piramidelor

Turismul (prin care înțelegem „călătorii de plăcere”) este cunoscut încă din Egiptul Antic. Se știe că egiptenii au călătorit în principal în Siria, Fenicia, Creta, Cipru, Libia, Tunisia, partea orientală a continentului african, Sudan, Marea Roșie, coasta Arabiei și Persia.

De asemenea, se estimează că au ajuns și în India, prin Oceanul Indian (cunoscut în epocă sub numele de Marea Eufratului). Cu toate acestea, călătoria în Egiptul Antic era văzută ca un fel de misiune de un prestigiu enorm, întreprinsă personal de faraon.

Unul dintre motivele principale ale călătoriei era căutarea de locuri liniștite și de plăcere. Vizitarea propriilor monumente era, de asemenea, frecventă în rândul demnitarilor egipteni.

La fel ca astăzi, era un obicei, atunci când călătoreau, să ia cu ei acasă ceva reprezentativ pentru locul vizitat, ca un fel de amintire frumoasă sau unică din regiunea respectivă.

Prima expediție cunoscută a fost întreprinsă către țara numită Punt. Locul exact al acestui regat (dacă într-adevăr a fost un regat) rămâne incert, deși se poate să fi corespuns unui punct situat pe coasta africană la Oceanul Indian.

A fost începutul incursiunilor de explorare efectuate pe continentul african.

Trei călători excepționali din Egiptul Antic

Unii dintre cei mai remarcabili călători (și cei mai cunoscuți) din Egiptul Antic au fost prințul Harkhuf, regina Hatșepsut și faraonul Necho al II-lea.

Prințul Harkhuf, guvernator al Egiptului de Sus, supraveghetor al caravanelor și însărcinat cu negoțul cu Nubia, a fost om învestit cu o enormă încredere de faraonul Merenre.

Se știe că a a întreprins multe călătorii, deschizând de fiecare dată rute noi. Aceste explorări aveau scopul de a controla liniile comerciale către partea de sud a țării.

Cea mai lungă călătorie a durat șapte luni, fapt important pentru istorici, deoarece îi ajută să evalueze durata celorlalte călătorii din Egiptul Antic.

Mai târziu, Harkhuf a întreprins o nouă expediție, care a avut și mai mult succes decât prima. În a treia expediție, însă, prințul a avut de înfruntat nenumărate obstacole. Totuși, atunci a ajuns până la oazele libiene.

Hatșepsut a fost o regină din dinastia a XVIII-a. Această femeie a efectuat cea mai mare expediție în Punt. În plus, călătoria ei poate fi considerată primul exemplu de „studiu antropologic” cu privire la o cultură străină.

Această expediție a fost realizată atât pe mare, cât și pe uscat. Obiectivul călătoriei a fost descoperirea și însușirea celor mai de preț bogății din țările străbătute (cele mai scumpe produse și, în același timp, cele mai solicitate de populație).

Relatările privind această expediție au servit pentru a afla detalii noi atât despre țară, cât și despre proiectul prin care regina Hatșepsut urmărea expansiunea politică și comercială. Prin această călătorie, Hatșepsut a obținut legitimitatea de regină-faraon.

Necho al II-lea a fost un faraon al celei de-a XXVI-a dinastii, care a întreprins cea mai faimoasă călătorie de explorare făcută vreodată în civilizația egipteană.

A fost primul care a navigat în jurul continentului african, o realizare remarcabilă atât din punct de vedere tehnologic, cât și al descoperirilor făcute.

Necho al II-lea este cunoscut drept omul care a descoperit că Africa este înconjurată de mare. Totuși, motivele pentru care a efectuat această călătorie sunt învăluite în mister.

Se crede că a fost un pas premergător dezvoltării unui proiect mai amplu, despre care astăzi nu se mai cunosc detalii. Un alt motiv ar fi putut fi simpla dorință de a obține noi bogății pentru Egipt.

După ce perșii au ajuns în Egipt datorită faptului că regele Cambyses al II-lea l-a învins pe faraonul Psamtik al III-lea (în așa-numita Bătălie de la Pelusius, în 525 î.e.n.), Egiptul a intrat într-o perioadă de prosperitate economică.

O mare parte din producția sa internă (grâne, aur și bunuri meșteșugărești) a fost dedicată exportului, iar persanii au continuat proiectele pe care Necho le începuse cu câteva decenii mai devreme.

Din acest motiv, persanii au trimis navigatori spre Egipt de la gura de vărsare a Indului, pentru a putea dezvolta relații directe între India și Egipt.

Prin urmare, acest traseu va deveni una dintre cele mai importante rute ale Imperiului Persan. Așa-numitul „canal al faraonilor” (al lui Necho al II-lea), proiect ambițios bazat pe un canal navigabil care conecta Nilul cu Marea Roșie, a fost reconstruit.

Acest canal este astăzi considerat precursorul Canalului Suez.