La numai 25 de ani, Elisabeta, noua regină a Angliei, era o mireasă de râvnit pentru oricare dintre prinţii Europei. Dar la Curtea ei nu era nici un secret că exista doar un singur favorit: lordul Robert Dudley. Avea ea puterea să depăşească un obstacol major şi să îl ia pe acesta în căsătorie?

Atât tatăl, cât şi bunicul său fuseseră executaţi pentru trădare, dar averile lordului Robert Dudley au început să sporească odată cu urcarea Elisabetei I pe tronul Angliei, la 17 noiembrie 1558.

Născuţi în aceeaşi zi cu 25 de ani în urmă, cei doi fuseseră prieteni din copilărie, iar în timpul domniei surorii vitrege a Elisabetei, regina Maria, Dudley îşi vânduse din proprietăţi pentru a o sprijini pe prinţe­sa dizgraţiată. Acum, unul din primele acte date în calitate de regină a fost acela de a-l numi pe Dudley şeful grajdurilor regale, o poziţie înaltă la Curte. Când a traversat Londra, 11 zile mai târziu, pentru a lua în stăpânire Turnul Londrei, Elisabeta era însoţi­tă de înaltul, chipeşul şi brunetul Dudley — poreclit „Ţiganul“ de către detractorii săi.

Privilegiatul de la Curte

Regina a continuat să-i confere acestuia şi alte fa­voruri, dăruindu-i pământuri, o licenţă de a exporta produse din lână fără taxe şi locotenenţa asupra cas­telului şi pădurii Windsor. Nu-l scăpa niciodată din ochi, lăudându-i frumuseţea şi inteligenţa în faţa oricui ar fi ascultat şi apărându-l de critici. Când i s-a prezentat o listă cu propuneri de ambasadori, Elisabeta a tăiat imediat numele lui Dudley; era evi­dent că dorea ca acesta să rămână la Curte. În pri­măvară, ambasadorul spaniol scria că Dudley deţi­nea o poziţie privilegiată la Curte, în aşa măsură în­cât făcea doar ceea ce dorea.

Printre grijile cele mai mari ale tinerei regine se nu­măra căsătoria şi preocuparea de a avea un moştenitor la tron. Tatăl său, Henric al VII-lea, îşi scandalizase ţara şi mai toată Europa cu cele şase căsătorii şi a lăsat regatul sfâşiat de dispute privitoare la succesiune. În cei 11 ani scurşi de la moartea acestuia, Anglia fusese condusă de unicul său fiu, firavul Eduard al VI-lea, mort la vârsta de 16 ani; de nepopulara sa fiică mai vârstnică, Maria, care a domnit doar 5 ani fără să lase vreun moştenitor; iar acum de Elisabeta, fiica celei de a doua soţii a lui Henric, nefericita Anne Boleyn.

Peţitorii europeni nu s-au lăsat mult timp aştep­taţi: un prinţ suedez, ducele de Saxonia, nepotul re­gelui Spaniei. Dar poate că Elisabeta nu era interesa­tă de astfel de alianţe străine şi voia în schimb să-şi aleagă un mire englez? Cine altul ar fi o alegere mai bună decât propriul favorit, lordul Dudley?

O soție moartă în condiții suspecte

În calea uniunii dintre Elisabeta şi Dudley exista un obstacol: tânărul şi chipeşul cavaler era deja căsăto­rit. Cu nouă ani în urmă, la scurt timp după ce împlinse 17 ani, Dudley o luase în căsătorie pe Amy Robsart, singurul copil al unui nobil de ţară şi moş­tenitoarea unei averi considerabile.

Printre participanţii la nuntă s-a numărat şi Elisabeta, la acea vre­me doar prinţesă şi departe încă de tronul ce avea să-i revină mai târziu. Deşi la început perechea părea fericită, Dudley era tot mai atras de viaţa de Curte de la Windsor şi îşi lăsa soţia singură la ţară pentru perioade tot mai lungi de timp. Cei doi nu aveau nici un copil.

La vremea când începuseră să circule zvonurile de­spre tânărul iubit al reginei şi poate viitor soţ, nevas­ta acestuia locuia la Cumnor Hail, un domeniu lângă Oxford, la aproximativ 75 de kilometri de Londra. Liniştea pastorală de la Cumnor Hali a fost între­ruptă brusc în ziua de duminică 8 septembrie 1560 de pregătirile de plecare la târgul de ţară care se ţinea în satul vecin, Abingdon.

Lady Dudley le dăduse liber slujitorilor pentru a putea participa la sărbătoare, dar ea se hotărâse să rămână acasă, în locuinţa aproape pustie. Seara, când slujitorii s-au întors, au fost întâmpinaţi de o privelişte cumplită: stăpâna lor zăcea moartă, cu gâtul frânt, la picioarele scării ce ducea din încăperile ei în ho­lul principal.

Amurgul unei iubiri

Au urmat imediat zvonuri urâte care îl implicau pe Dudley în moartea soţiei sale, aşa că regina a fost nevoită să-l îndepărteze de la Curte până la finalizarea anchetei.

Elisabeta a poruncit ca toată Curtea să poarte doliu după lady Dudley, iar două săptămâni mai târziu era înmormântată după serviciul religios în capela regală. În cele din urmă, lordul Dudley a fost absolvit de toa­te acuzaţiile cu privire la moartea soţiei şi i s-a permis să revină la Curte. Rămăsese încă favoritul reginei şi, scăpat acum de povara unei soţii nedorite, mai era considerat de unii ca posibil consort al acesteia.

Cât despre nefericita Amy Robsart, fusese ea victi­ma unui accident sau a unei uneltiri? Istoria, ca şi ancheta întreprinsă la vremea respectivă, pare să îl găsească nevinovat pe lordul Dudley. Se ştia că soţia sa suferea de cancer la sân şi adesea fusese auzită rugându-se la Dumnezeu să o scape de chin. În fazele înaintate ale bolii, cancerul adesea afectează şi coloa­na slăbind-o, astfel încât până şi cel mai mic şoc poate duce la frângerea gâtului. Alunecarea pe scară ar fi putut provoca moartea prematură.

Cu Amy Robsart dispărută convenabil de pe scenă, regina era liberă să aleagă între căsătoria cu Dudley şi o viaţă de flirturi şi amânări — optând pentru cea din urmă. Câteva luni mai târziu îi acorda lui Dudley titlul de conte de Leicester, însă nu i-a permis niciodată să-și exercite puterea la Curte. Dudley a continuat să ră­mână în serviciul reginei vreme de încă treizeci de ani, însă s-a recăsătorit ulterior de două ori.

Cât despre Elisabeta, şi-a ţinut regatul şi chiar în­treaga Europă în suspans cu privire la intenţiile sale de căsătorie vreme de 45 de ani — chiar şi după ce a trecut de vârsta la care ar mai fi putut avea copii. Spre sfârşitul secolului, şi-a luat un nou favorit, mult mai tânărul Robert Devereaux, conte de Essex. Dar nici pe acesta nu a dorit să îl ia de soţ, iar când De­vereaux a încercat să pună mâna pe putere, a porun­cit să fie arestat şi executat. Regina Fecioară, cum era numită, a murit în 1603, necăsătorită şi fără copii, fiind urmată la tron de fiul Mariei, regina Scoţiei.

Sursa: Reader’s Digest