Într-o lume tot mai tehnologizată, oamenii care trăiesc în armonie cu natura sunt o raritate. Natura este invadată de metropole zgomotoase, dominate de beton și populate cu oameni stresați.
Însă, în câteva colțuri izolate ale lumii, triburi mici continuă să trăiască la fel cum o făceau acum câteva sute de ani. Acești oameni duc o viață simplă, în armonie cu lumea înconjurătoare, fără stres și poluare.

Un astfel de trib este Kamayura, supranumiți „oamenii-pești”, o comunitate de indigeni brazilieni din bazinul fluviului Amazon. Supranumele lor provine de la relația de comuniune deplină pe care o au cu tărâmul apelor din junglă.
Un proiect de suflet
Oamenii din trib l-au primit între ei pe fotograful Ricardo Stuckert, care și-a făcut o misiune din documentarea și promovarea drepturilor popoarelor indigene din America de Sud.
Rezultatul a fost o serie de fotografii extraordinare, care surprind viața simplă pe care o duc cei din tribul Kamayura.

Proiectul a început în 2015 și cuprinde mai multe fotografii în care indigenii sunt înfățișați scufundându-se în apele tribului.

O viață armonioasă

Imaginile subacvatice au fost surprinse atunci când membrii tribului Kamayura se scufundau în apa unei cascade.

Membrii tribului trăiesc în armonie perfectă cu natura și ne arată că încă este posibil să duci o astfel de viață, chiar și într-o societate globală foarte tehnologizată.

„Acești oameni sunt războinici care încă se luptă cu numeroase provocări. Ei iubesc natura și luptă pentru ea”, a povestit fotograful de 47 de ani.


După ce a trăit o vreme între băștinași, Ricardo Stuckert a început să militeze pentru drepturile popoarelor indigene.

„Acești oameni sunt primii locuitori ai Braziliei. Ei au avut o contribuție importantă sub fiecare aspect al culturii noastre”, a mărturisit fotograful.
Foarte, foarte interesant! Si prin aceste articole si fotografii ne dam seama cat de mult ne-am indepartat de natura si, mai ales, cat rau facem naturii!!!!
E bine ca exista interes pentru prezervarea conditiilor de existenta a unor triburi cu viata ancestrala. Este in logica conservarii unor locuri din natura sau a unor asezari, constructii etc.
Cea ce face si printul Charles in Romania.