Trenul spre capătul lumii, cea mai sudică linie ferată de pe Terra

La capătul sudic al Americii de Sud, dincolo de Anzi, se află frumosul și coloratul oraș Ushuaia, considerat cel mai sudic oraș al lumii. Dincolo de periferia orașului funcționează o cale ferată cu aburi construită inițial pentru a deservi colonia penitenciară din Ushuaia.

Astăzi, Southern Fuegian Railway îi transportă pe turiști de-a lungul pitoreștii Văi Pico, prin defileul Toro, iar apoi prin uimitorul Parc Național Tierra del Fuego.

Trenul spre capatul lumii 04
Astăzi, linia ferată construită de deținuți de-a lungul deceniilor este folosită în scopuri turistice. Foto: Ser Argentino

Isla Grande de Tierra del Fuego, insula pe care se află Ushuaia, a fost una dintre ultimele regiuni de pe continentul sud-american care au fost colonizate. A fost descoperită de exploratorul Fernando Magellan în 1520.

Insula a devenit un mare penitenciar

Magellan a botezat grupul de insule „Tierra del Fuego”, adică Țara de Foc, după toate vetrele de foc și fumul pe care l-a văzut ridicându-se din așezările băștinașilor.

Puțini europeni au încercat să ajungă în zonă, însă, atunci când au făcut-o, au decimat populația indigenă cu boli precum variola și rujeola, împotriva cărora nativii nu aveau imunitate.

Yamana
Un grup de indigeni Yamana, care au trăit în sudul extrem al Americii de Sud, inclusiv în zona în care se află astăzi Ushuaia. Foto: Wikimedia

Primii coloniști și misionari au sosit în zonă abia în a doua jumătate a secolului XIX, acesta fiind momentul în care orașul Ushuaia, așa cum îl știm astăzi, a început să prindă contur.

La sfârșitul secolului XIX, Isla Grande de Tierra del Fuego a fost transformată de către guvernul argentinian în colonie penitenciară, pentru a găzdui criminali periculoși.

Datorită izolării insulei, evadarea din închisoare era aproape imposibilă și, odată cu trecerea anilor, deținuții au devenit, fără voie, coloniștii Isla Grande de Tierra del Fuego.

Trenul spre capatul lumii 01
Trenul, transportându-i pe angajații închisorii (1920). Foto: Wikimedia

Au construit orașul cu lemn din pădurea din jurul închisorii. De asemenea, au construit calea ferată pentru a deservi localitatea și pentru a transporta materialele de construcție.

Calea ferată originală a fost construită cu șine de lemn, pe care treceau vagoanele trase de boi. În 1909, conducerea închisorii a modernizat linia, transformând-o în cale ferată cu ecartament îngust, cu șine de oțel, și au dotat sistemul de transport cu o locomotivă cu aburi.

Linia se întindea de-a lungul țărmului, de la închisoare până la locul de exploatare a lemnului, astfel încât deținuții să poată transporta lemne de foc pentru încălzire și gătit, precum și cherestea pentru construcții.

Trenul deținuților

Trenul spre capatul lumii 02
Inițial, linia era formată din șine și traverse de lemn. Foto: Railways of the Far South

Trenul a devenit cunoscut sub numele de Tren de los Presos, sau „Trenul deținuților”. Calea ferată a fost extinsă treptat spre adâncurile pădurii, pe măsură ce copacii erau tăiați. A urmat valea râului Pipo, spre zone mai înalte.

Construcția constantă a permis extinderea închisorii și a orașului, deținuții oferind numeroase servicii și bunuri. Închisoarea a fost desființată în 1947, iar în 1950 la Ushuaia a fost înființată o bază navală.

Orașul a rămas izolat de restul lumii până după sfârșitul Războiului Malvinelor, din 1982, în urma căruia a fost restabilită democrația în Argentina.

Trenul spre capatul lumii 03
Deținuți lucrând la o locomotivă (1931). Foto: Wikimedia

Calea ferată de mult uitată a fost reconstruită și relansată drept cale ferată turistică. A fost redenumită Southern Fuegian Railway sau Tren del Fin del Mundo (Trenul către capătul lumii). Este cea mai sudică linie ferată din lume.

Trenul către capătul lumii transportă pasagerii prin peisajul uimitor al Parcului Național Tierra del Fuego.

Pasagerii au șansa de a vizita vechea închisoare, care acum găzduiește gara principală a liniei ferate, iar apoi pot călători de-a lungul vechii rute construite de deținuți.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>