Trandafirul Alb: Studenții germani care au murit ridicându-se împotriva lui Hitler

În perioada de apogeu a celui de-Al Treilea Reich, nimeni nu era la adăpost de denunțuri, procese arbitrare sau execuții. Având în vedere aceste circumstanțe periculoase, se poate pune întrebarea: chiar nu a existat nimeni care să facă ceva în acest sens?

Răspunsul este un „da” răsunător. La acea vreme existau unele mișcări de rezistență formate din social-democrați sau comuniști, existau altele de natură religioasă, atât catolică, cât și protestantă, iar altele erau compuse din intelectuali germani, cum ar fi un grup de studenți de la Universitatea din München cunoscut sub numele de „Trandafirul Alb”.

Stiloul împotriva sabiei

Hans și Sophie Scholl. Foto: Wikimedia

Cu motto-ul „Stiloul împotriva sabiei”, Trandafirul Alb a fost un mic grup de studenți de la Universitatea din München, condus de frații Sophie și Hans Scholl. Alături de ei au fost alți studenți, cum ar fi Christoph Probst, Willi Graf și Alexander Schmorell.

Profesorul Kurt Huber s-a alăturat mai târziu grupului, la recomandarea lui Sophie Scholl. Temuta Gestapo, poliția politică a celui de-Al Treilea Reich, știa despre activitățile acestui grup, dar nu a reușit să-i oprească expansiunea sau să descopere identitatea membrilor săi.

Inspirați de predicile episcopului de Münster, el însuși un adversar ferm al nazismului, Hans și colegii săi au început să distribuie pliante dactilografiate în care denunțau regimul.

Cu texte incendiare precum „orice german cinstit se rușinează de actualul său guvern” sau „un guvern care comite cele mai oribile crime, crime care depășesc orice măsură umană”, membrii Trandafirului Alb susțineau că cine nu acționa era complice la aceste crime și implorau întreaga populație să se organizeze într-o mare „rezistență pasivă”.

Germania Mare

Trandafirul Alb a denunțat, de asemenea, atrocitățile comise împotriva populației evreiești într-un al doilea pliant:

„Aici vedem cea mai îngrozitoare crimă împotriva demnității umane, o crimă care nu are paralelă în toată istoria, deoarece evreii sunt și ei ființe umane.”

Monument inedit în amintirea Trandafirului Alb. Este situat în fața Universității Ludwig Maximilian din München. Foto: Wikimedia

Trandafirul Alb nu-și „mușca limba” nici atunci când era vorba de a-l critica pe Fuhrer:

„Toate cuvintele care ies din gura lui Hitler sunt minciuni.”

Pline de referiri la Goethe, Aristotel, Schiller, Biblie sau Lao-Tse, manifestele se încheiau cu propoziții precum: „Nu vom tăcea”, „Noi suntem conștiința voastră” sau „Trandafirul Alb nu-i va lăsa în pace”.

La sfârșitul lunii iunie și la jumătatea lunii iulie 1942, aceste pliante au apărut în cutiile poștale și au circulat printre studenții simpatizanți ai mișcării. Hans însuși, la fel ca mii de tineri de vârsta lui, fusese membru al Tineretului Hitlerist și crezuse în Germania Mare pe care o susținea Hitler.

Dar, în ciuda patriotismului, lumea credea că guvernul național-socialist ascundea o latură întunecată și că liderul său aclamat nu era persoana pe care mulți o credeau a fi.

Still from the film
Fotogramă din filmul „Trandafirul alb”, regizat de Michael Verhoeven în 1982, cu Lena Stolze și Wulf Kessler în rolurile lui Sophie și Hans Scholl. Foto: CordonPress

În timpul războiului, Hans, Schmorell, Graf și Probst au fost trimiși pe frontul de est, unde au fost martori la fața locului la dezastrul militar care a urmat înfrângerii de la Stalingrad, unde 300.000 de soldați au fost abandonați de propriul lider.

Sfârșitul organizației

La întoarcerea de pe front, grupul a mai publicat două broșuri, avertizând că, după eșecul de la Stalingrad, înfrângerea finală era inevitabilă. Pliantele puneau întrebarea:

„Vom fi pentru totdeauna o națiune urâtă și respinsă de întreaga omenire?”

Însă tinerii nu s-au mulțumit doar cu pliante. Hans, Schmorell și Graf au ieșit seara și au vopsi graffiti-uri pe principalul bulevard din München, pe care scria: „Jos Hitler” și „Libertate”.

Se crede că această ghilotină, găsită în depozitul unui muzeu bavarez, a fost folosită pentru a executa mii de oameni în timpul perioadei naziste. Foto: Walter Haberland/Bayerisches National Museum, via Agence France-Presse – Getty Images

La 18 februarie 1943, Hans și Sophie, hotărâți să distribuie pliante la universitate, au lăsat mai multe pachete pe coridoare. Pe când se pregăteau să plece, Sophie a observat că în valiza lor mai rămăseseră câteva copii.

S-a dus în partea de sus a uneia dintre scările care duceau spre curtea interioară și le-a aruncat înăuntru, fără să realizeze că Jakob Schmid, omul de la întreținere și un susținător fervent al partidului nazist, o urmărea.

Schmid a încuiat rapid ușile facultății și a raportat incidentul autorităților. Frații au fost arestați și duși la Palatul Wittelsbach, cartierul general al Gestapo-ului, unde a fost adus și Christoph Probst la scurt timp după aceea.

Au fost interogați timp de mai multe zile, dar au refuzat să-i implice pe ceilalți membri ai grupului. „Din flăcările de la Beresina și Stalingrad, morții ne cheamă” a fost ultimul pamflet emis de Trandafirul Alb.

Trăiască libertatea!

Procesul membrilor Trandafirului Alb a fost în mod clar o mascaradă. Procesul a fost condus de Roland Freisler, un avocat, militar, politician și președinte al Tribunalului Popular, care a venit de la Berlin special pentru acest scop și a acționat mai mult ca un procuror decât ca un judecător.

Pe tot parcursul procesului, Freisler a continuat să strige, să lovească în masă și să-i numească pe tinerii acuzați trădători. După trei ore de proces, judecătorul a pronunțat sentința: vinovați de înaltă trădare.

Exista o singură pedeapsă pentru această infracțiune: moartea. Freisler a dispus decapitarea și, la doar câteva ore după pronunțarea sentinței, în seara zilei de 22 februarie 1943, au avut loc execuțiile.

Părinții lui Sophie și Hans i-au vizitat înainte de execuție, iar mama lor le-a spus: „Sunt mândră de voi”. La rândul său, tatăl a avut o intervenție aprinsă în timpul procesului în fața redutabilului judecător Roland Freisler:

„Dacă nimeni nu-mi apără copiii, îi voi apăra eu. Astăzi suntem noi, dar mâine va fi rândul vostru, noi suntem în adevăr, dar voi nu.”

Piața Frații Scholl este situată în apropierea clădirii în care cei doi tineri au fost arestați în 1943. Foto: Wikimedia

Sophie a fost prima care a urcat pe eșafodul unde o aștepta ghilotina. După ea, a venit rândul lui Christoph Probst. Hans Scholl, strigând „Trăiască libertatea!”, a fost ultimul. După execuții, Gestapo-ul și-a continuat investigațiile, iar ceilalți membri ai Trandafirului Alb au fost arestați.

Între aprilie 1943 și octombrie 1944, au avut loc procese care au dus la patru noi condamnări la moarte și numeroase condamnări la închisoare pentru colaborare.

După moartea fondatorilor săi, Trandafirul Alb a dispărut, dar cuvintele sale, singura armă pe care acei tineri idealiști au folosit-o împotriva regimului nazist, nu au fost uitate.

O copie a ultimului lor pliant a ajuns în mâinile avocatului german antinazist Helmuth James Graf von Moltke, care, cu ajutorul unor colaboratori din țările nordice, a trimis textul la Londra.

Aliații au aruncat mii de astfel de foi deasupra Germaniei din avioanele lor. Intitulat „Manifestul studenților din Munchen”, acesta suna astfel:

„Poporul nostru se ridică împotriva înrobirii Europei de către național-socialism într-o nouă explozie de libertate și onoare.”

În pofida distribuirii lor în masă, manifestele nu au provocat în rândul populației germane nicio opoziție activă față de regimul nazist.

Ca să știi mai mult, citește „Miturile celui de-Al Doilea Război Mondial”

Propaganda intensă desfășurată de ambele părți beligerante de-a lungul celui de-Al Doilea Război Mondial a dat naștere unor mituri care supraviețuiesc și astăzi. Cu toate că aceste mituri au ajuns să aibă rang de adevăr pentru cea mai mare parte a oamenilor, ele rămân, totuși, eronate. Cu ajutorul documentelor istorice, autorii acestei cărți demontează, în 23 de eseuri scrise pe înțelesul tuturor, câteva dintre aceste legende. Ce s-a întâmplat, de fapt, la Pearl Harbor? Erau membrii trupelor SS niște luptători de elită? A pierdut Germania războiul din cauza lui Hitler? Citind această carte, vei descoperi răspunsul la aceste întrebări și vei afla adevărul despre câteva dintre miturile celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Miturile celui de-Al Doilea Război Mondial” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu