Tirbușoanele diavolului – Misterul natural care le-a jucat feste savanților în urmă cu un secol

La mijlocul secolului XIX, fermierii din statul american Nebraska au început să dezgroape niște structuri spiralate bizare, alcătuite dintr-un material tare ca piatra. Aceste structuri se aflau în pământ, în poziție verticală. Fiindcă nu știau ce erau, oamenii au început să le spună „tirbușoanele diavolului”.

Spiralele aveau grosimea unui braț de om și unele erau mai înalte decât un om. Aceste structuri misterioase au intrat pentru prima dată în atenția comunității științifice prin prisma geologului E. H. Barbour, în 1891.

tirbușoanele diavolului
Paleograful Frederick C. Kenyon stă lângă o groapă cu Daemonelix, descoperită la sfârșitul secolului XIX, la Agate Fossil Beds National Monument. Foto: Wikimedia Commons

Barbour a fost rugat să analizeze un specimen lung de 2.7 metri, pe care un fermier îl descoperise pe proprietate sa de lângă râul Niobrara. Barbour a descoperit că structurile erau, de fapt, niște tuburi pline cu nisip, ai căror pereți exteriori erau alcătuiți dintr-un metal alb și fibros.

Geologul și-a dat seama că era vorba de niște fosile, însă nu știa ce anume se fosilizase sub o astfel de formă. Le-a numit „Daemonelix”, adică echivalentul latin al denumirii date de localnici, tirbușoanele diavolului.

În anul ulterior descoperirii, Barbour a emis prima sa teorie. Materialul fibros al tirbușoanelor i-a oferit primul indiciu.

tirbușoanele diavolului
Bizarele tirbușoane. Foto: hiveminer.com

Al doilea indiciu a fost istoria geologică a împrejurimilor în care tirbușoanele fuseseră descoperite. Barbour a hotărât că Daemonelix erau rădăcinile unui burete uriaș de apă dulce, care prosperase în lacurile uriașe cu apă dulce care se presupunea că acoperiseră cândva această regiune.

Pentru o vreme, teoria a fost acceptată. Însă comunitatea științifică de atunci era intrigată de prezența oaselor de rozătoare în interiorul tirbușoanelor.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Cercetările ulterioare au arătat că rocile din jurul fosilelor Daemonelix aveau mai multe în comun cu pajiștile semiaride decât cu lacurile. Atunci, Barbour a propus teoria conform căreia spiralele aparțineau unui tip necunoscut de plantă gigantică.

Însă oasele rozătoarelor au dus la prăbușirea teoriei fosilelor de plante. În 1893, Edward Drinker Cope și Theodor Fuchs au propus, fiecare dintre ei separat, teoria conform căreia Daemonelix erau rămășițele unor vizuini preistorice, care se umpluseră cu nisip și mâl.

tirbușoanele diavolului
Foto: digitalhistoryproject.com

Oasele găsite în tirbușoane aparțineau rozătoarelor care le-au săpat și care au fost îngropate în ele. Însă Barbour nu avea încă de gând să renunțe la teoria sa privitoare la fosilele de plantă.

El a spus că forma tirbușoanelor era „prea perfectă” pentru a fi fost fost construită de un animal. Disputa a luat sfârșit atunci când au fost descoperite urme de zgârieturi pe interiorul spiralelor.

Acestea indicau faptul că un animal le construise din lut umed. În 1905, animalele responsabile cu crearea tirbușoanelor au fost, în sfârșit, identificate.

Era vorba de o specie de castori dispărută, botezată Paleocastor. Acești castori au trăit în America de Nord cu aproximativ 22 de milioane de ani în urmă.

tirbușoanele diavolului
Fotografie realizată în timpul săpăturilor. Foto: blogarama.com

Paleocastorul era de mărimea unei marmote sau chiar mai mic. Aceste animale aveau cozile scurte, urechile mici și ochii precum ai popândăilor.

Însă aveau gheare lungi și dinții din față neobișnuit de mari. Dinții și ghearele creșteau cu repeziciune, pentru a compensa uzura acumulată în urma săpăturilor făcute de acest animal.

Dovezile indică faptul că acest castor își fixa picioarele din spate pe axa spiralei și apoi se înșuruba literalmente în pământ. La câțiva metri sub pământ, castorul își construia niște camere pentru somn și pentru creșterea puilor.

Unele dintre aceste camere conțineau buzunare, care ar fi putut servi drept bazine pentru apă sau latrine. Unele vizuini conțineau camere foarte înclinate, al căror rol ar fi putut fi acela de a-l feri pe Paleocastor de inundații.

tirbușoanele diavolului
Tirbușoanele diavolului. Un cercetător dezgroapă o vizuină perfect conservată. Foto: pinterest.com

Forma spiralată a vizuinii ar fi putut oferi protecție împotriva prădătorilor, care nu puteau să pătrundă ca într-o vizuină normală. Datorită formei tirbușoanelor, era mai ușor pentru Paleocastor să împingă noroiul excavat pe o spirală cu pante line.

Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă ar fi avut o vizuină abruptă, construită în linie dreaptă. Paleocastorii au dispărut în Oligocen, când ecosistemul plantei s-a schimbat de la un ecoclimat mai umed la un climat tropical uscat, dominat de pajiști.

tirbușoanele diavolului
Foto: eligasht.com

În prezent, Agate Fossil Beds National Monument este deschis vizitatorilor, iar pe „poteca Daemonelix” se fac drumeții. Acolo, oricine poate vedea multe dintre tirbușoanele diavolului, bizarele vizuini ale paleocastorilor, ce dăinuie încrustate în coastele dealurilor.

tirbușoanele diavolului
Rămășițele unui paleocastor, descoperite într-o cameră aflată la capătul unei vizuini turbionare. Foto: Wikimedia Commons
tirbușoanele diavolului
Fosila unui paleocastor, expusă într-un muzeu. Foto: Wikimedia Commons


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Lasă un comentariu

>