Ticălosul pocăit: Benedict al IX-lea, papa care și-a vândut tronul

Benedict al IX-lea a fost unul dintre papii medievali nebuni care i-au scandalizat atât de contemporani, cât și pe cronicarii de mai târziu ai Bisericii.

Așa cum a fost și cazul altor papi care au umplut Roma de rușine, Papa Benedict al IX-lea a ajuns în această poziție pe când era foarte tânăr (sursele istorice sunt divergente cu privire la acest aspect, dar cu siguranță nu avea mai mult de 20 de ani), pentru că era vlăstarul unei familii foarte bine conectate.

Benedict al IX-lea. Foto: Wikimedia

Să ne gândim puțin: cine ar da pe mâna unui tânăr de 20 de ani puterea și responsabilitățile unei funcții atât de importante fără a crede că toate acestea i se vor „sui la cap”?

Cum să trăiești viața unei supervedete din zilele noastre fără să te afecteze lumina reflectoarelor și atenția obsesivă a paparazzi-lor? În cazul lui Benedict, tocmai asta s-a întâmplat.

Născut în familia lui Teofilact, puternicul conte de Tusculum, Benedict a fost „ales” papă în 1032. Devenind papă, a urcat pe același scaun pe care stătuseră doi dintre unchii săi, care de 20 de ani reușiseră să păstreze papalitatea „în familie”.

Dante credea că Benedict al IX-lea reprezenta „culmea josniciei”. Foto: Wikimedia

Tatăl lui Benedict a cheltuit o sumă frumoasă pe seama electorilor papali pentru a se asigura că funcția va rămâne tot la ei. Faptul că tatăl său a cumpărat scaunul papal a avut un efect profund asupra tânărului Benedict.

Cinic și capricios din momentul în care a încălțat „sandalele Pescarului”, Benedict a avut o domnie marcată de episoade care au ilustrat nu numai totala lipsă de respect pentru tradiție, ci și pofta de nestăvilit pentru excese de tot felul.

În cuvintele dezaprobatoare ale unui cronicar, Benedict era „un demon din Iad deghizat în preot”. A câștigat acest tip de dispreț dedându-se cât de mult și cât de des a putut la toate păcatele imaginabile.

Acest papă se tutuia cu majoritatea prostituatelor din centrul Italiei, vindea funcții bisericești pentru sume grase (un păcat cunoscut sub numele de „simonie”), găzduia frecvent orgii bisexuale și chiar a mers atât de departe încât, la masă, ridica paharul în cinstea Satanei.

Dante Alighieri, autorul „Divinei comedii”, a proclamat domnia lui Benedict drept culmea josniciei din istoria papalității.

Așa cum s-a întâmplat cu atât de mulți papi înaintea sa, Benedict își datora poziția aristocrației romane, ceea ce însemna că majoritatea criticilor săi proveneau din rândul clericilor germani care ocupau funcții în Biserică.

Majoritatea adversarilor săi îl știau pe șeful lor drept un om bogat, autor de „numeroase adultere și crime ticăloase”.

Desideriu din Monte Cassino. Foto: Wikimedia

Desideriu din Monte Cassino, care a fost contemporan cu Benedict al IX-lea și a domnit mai târziu sub numele papal Victor al III-lea, a scris că Benedict a comis „violuri, crime și alte fapte de nedescris”.

Domnia lui Benedict, scria Desideriu, a fost „atât de ticăloasă, atât de urâtă, atât de execrabilă, încât mă cutremur când mă gândesc”.

Însă Benedict nu dădea doi bani pe părerile criticilor săi. Baza puterii sale o constituiau membrii aristocrației romane și, cât timp cât l-au susținut, s-a simțit liber să facă orice.

S-a dovedit însă că Benedict nu a luat în calcul și puternica gloată romană, care s-a revoltat în 1036 și l-a alungat din Orașul Etern. Răscoala a fost repede înăbușită și Benedict s-a întors la putere, dar tronul pe care a revenit se clătina puternic.

Când adversarii săi din cadrul Bisericii au reușit să-l alunge de la Roma pentru a doua oară, în 1045, Benedict se săturase să fie papă.

Prin urmare, l-a consultat pe nașul său de botez, un preot pe nume Johannes Gratianus („Ioan Grațian”) cu privire la posibilitatea de a demisiona în mod legal din această sfântă funcție.

Când „Nașul” l-a asigurat că așa ceva, deși fără precedent, era pe deplin acceptabil conform doctrinei bisericești, Benedict s-a oferit să-i vândă lui funcția pentru o sumă ridicolă, care avea să fie folosită pentru a finanța „schimbarea stilului de viață” al fostului papă.

Nașul lui Benedict. Foto: Wikimedia

Bătrânul a acceptat și a luat numele papal de Grigore al VI-lea. Mita pe care i-a dat-o lui Benedict aproape că a falimentat vistieria papală, astfel că Biserica a acumulat datorii în următoarele luni.

Pentru a complica lucrurile și mai mult, dușmanii lui Benedict din rândul clerului au refuzat să recunoască dreptul lui Grigore la succesiune, alegându-l pe unul dintre ei drept Papa Silvestru al III-lea.

Așadar, atunci când s-a retras la una dintre proprietățile sale de țară, în același an, Benedict a lăsat în urmă la Roma nu unul, ci doi papi (mai bine zis, un „papă” și un pretendent sau „antipapă”).

La țară, Benedict nu a pierdut timpul, cerând-o în căsătorie pe vara lui (un obicei obișnuit în epocă). Atunci când aceasta l-a refuzat, Benedict și-a dat seama că, la urma urmei, nu era chiar atât de rău să fii papă.

Câteva săptămâni mai târziu, era în drum spre Roma, animat de speranța recăpătării vechiului „loc de muncă”. De data aceasta, aliații săi din aristocrația romană l-au părăsit, iar Benedict a fost alungat din oraș a treia oară, spre nenorocul său.

Culmea, acum existau trei „papi” și fiecare pretindea în stânga și în dreapta că era liderul infailibil al Sfintei Biserici Catolice. În acest punct, un grup de episcopi a trimis un apel la împăratul Henric al III-lea, în Germania, cerându-i să intervină.

Mănăstirea Santa Maria di Grottaferrata. Foto: Pinterest

Împăratul a convocat un conciliu special al Bisericii în 1047 și, până în 1048, antipapa Silvestru fusese convins să își reia poziția de episcop al Sabinei, Grigore al VI-lea fusese convins să se retragă, iar „Papa” Benedict al IX-lea fusese înlăturat oficial din funcție.

Un an mai târziu, a fost acuzat de simonie (pentru fapte de care era în mod clar vinovat). Când a refuzat să se prezinte în fața instanței bisericești care l-a pus sub acuzare, Benedict a fost excomunicat.

Nu se știe cum a răspuns la această din urmă provocare. La un moment dat, însă, în deceniul care a urmat, Benedict a fost lovit de remușcări și s-a călugărit, retrăgându-se la mănăstirea Santa Maria di Grottaferrata.

Și-a petrecut restul zilelor în calitate de călugăr în abație, murind acolo în 1065. În cele din urmă, ticălosul s-a pocăit.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>