Thomas Dick, savantul care a calculat că în Sistemul Solar trăiesc 22 de miliarde de extratereștri

În 1837, omul de știință scoțian Thomas Dick a avut o idee măreață: să construiască „un triunghi imens sau o elipsă lungă de mai mulți kilometri în Siberia sau în orice alt loc”.

El a calculat că, deoarece în sistemul nostru solar trăiesc aproximativ 22 de miliarde de extratereștri, dintre care 4.2 miliarde se află pe Lună, chiar dacă aceștia nu au tehnologia telescoapelor pentru a spiona structura triunghiulară, cu siguranță unii ar avea ochi suficient de puternici ca să o poată vedea fără niciun fel de ajutor.

Thomas Dick. Foto: Wikimedia

Poate realizând cât de nebunească era ideea, Dick a adăugat:

„În toate epocile lumii au fost concepute și puse în aplicare planuri mult mai prostești și mai pretențioase decât cele pe care le propun eu.”

Totuși, cum a ajuns Dick la aceste numere? La acea vreme, în Anglia exista o medie de 280 de persoane pe kilometru pătrat. Și pentru că se gândea că fiecare suprafață din universul nostru are viață, densitatea populației extraterestre trebuia să fi fost aproximativ aceeași.

Așadar, de la comete și asteroizi până la inelele lui Saturn, dacă știai cât de mare era o suprafață, puteai ghici câte ființe trăiau acolo. Astfel, Jupiter ar fi cel mai populat obiect din Sistemul Solar, cu șapte miliarde de ființe. Cel mai puțin populat ar fi Vesta, al doilea asteroid ca mărime din centura de asteroizi, cu doar 64 de milioane de ființe.

Și, deși era un savant riguros, Dick era și un om foarte religios, unul dintre ultimii așa-numiți „teologi naturali” – căutând semne ale influenței lui Dumnezeu asupra naturii, adică fără a recurge la vreo revelație supranaturală.

Pentru acest astronom, pur și simplu nu avea sens ca Dumnezeu să fi creat cosmosul doar pentru a-l lăsa neocupat. Trebuia să existe creaturi capabile să se bucure de frumusețea sa, pentru că Dumnezeu dorește ca toată opera sa să fie apreciată.

În cartea „Celestial Scenery” – care este disponibilă gratuit aici și care, atunci când nu divaghează, este destul de interesantă – Dick scrie:

„Aceasta este o concluzie care nu este doar probabilă, ci absolut adevărată, deoarece opinia contrară ar lipsi Divinitatea de cel mai distinctiv atribut al naturii sale, negându-i practic perfecțiunea înțelepciunii și inteligenței infinite.”

S-ar putea crede că traiul în alte lumi este dificil, dar Dick ne asigură că acestea sunt organizate la fel ca Pământul, cu munți, văi și toate celelalte forme de relief. Luna, în special, are „o imensă varietate de ridicături și depresiuni”.

De asemenea, deși nu putem observa în mod direct astfel de caracteristici pe Jupiter, Saturn sau Uranus (dată fiind distanța la care se află), atunci când lumina le atinge, dezvăluie „petele și diferențele de umbră și culoare care se disting uneori pe discurile sale”, punând în valoare suprafețele inegale de dedesubt. Știm astăzi, bineînțeles, că toate acestea sunt, de fapt, giganți gazoși.

Dumnezeu a înzestrat cu atmosferă și alte corpuri planetare, „dar nu avem niciun motiv să concluzionăm că acestea sunt exact similare cu ale noastre”. Atmosfera lui Marte, de exemplu, „este mai densă decât a noastră, ceea ce conferă planetei acea frumoasă nuanță roșie” (de fapt, este mai puțin densă).

Cu toate acestea, există problema gravitației strivitoare a unei planete de mărimea lui Saturn, deși Dick postulează că „densitatea lui Jupiter este puțin mai mare decât cea a apei, iar cea a lui Saturn aproximativ egală cu densitatea plutei”.

Tabel cu populația planetelor din Sistemul Solar, pe baza suprafeței corpurilor solare și a densității populației din Anglia. Foto: Wikimedia

Prin urmare, Jupiter ar avea o gravitație de doar două ori mai mare decât cea a Pământului. Oricât de bizar ar părea acest lucru, astronomul scoțian a fost riguros în legătură cu teoria lui.

Nu a fost un simplu visător cu ochii deschiși. Avea pregătite calcule și principii și, cu ajutorul acestora, a formulat o idee greșită, dar asamblată cumva logic.

Și nici măcar nu a fost primul om de știință care a susținut că viața a existat în altă parte în sistemul nostru solar. Departe de asta: celebrul astronom William Herschel susținea că există viață nu numai pe toate planetele, ci și pe Soare.

Acea strălucire orbitoare pe care o vedem este pur și simplu o atmosferă luminoasă care ascunde o suprafață stâncoasă plină de viață. Interesant este faptul că fiul lui Herschel, John, a fost cel care l-a eclipsat indirect pe Dick într-un mod incredibil, după cum vei vedea în continuare.

Uriașii de pe Lună

La 21 august 1835, ziarul New York Sun a publicat o știre explozivă: astronomul John Herschel a ridicat un telescop uriaș în Africa de Sud, care putea mări corpurile cerești de 42.000 de ori, iar când și-a îndreptat privirea spre Lună a văzut un câmp de maci.

Totul era o farsă, dar ziarul s-a vândut „ca pâinea caldă”. Patru zile mai târziu, publicația a aruncat o altă „bombă”: Herschel a văzut bizoni pe Lună. Și nu doar bizoni, ci și monștri de „culoare albastru-plumb, de mărimea unor capre, cu cap și barbă, cu un singur corn”.

„Animale lunare și alte obiecte”, desen apărut în The Sun. Marea farsă a Lunii se referă la o serie de articole publicate în 1835 de The Sun, un ziar din New York, despre descoperirea vieții pe Lună și atribuite în mod fals astronomului englez John Herschel. Articolele descriau animale fantastice, inclusiv bizoni-inorogi și umanoizi înaripați asemănători cu liliecii, care construiau temple. Foto: Science Photo Library

Mai mult chiar, acești monștri bipezi erau la fel de înalți ca oamenii. Potrivit relatării din The Sun, „aceștia umblau grațios printre satele lor de colibe înalte, toate cu coșuri de fum, arătând că sunt familiarizați cu folosirea focului”.

Apoi, pe 28 august, a venit o întorsătură neașteptată. Herschel văzuse oameni acolo sus, pe Lună, ființe de 1.5 metri înălțime, „cu păr scurt și strălucitor, de culoarea cuprului, și aripi compuse dintr-o membrană subțire”, relata ziarul. Aceștia construiseră piramide gigantice de safir și erau mari amatori de… castraveți.

Poate cel mai important pentru jurnaliștii care au pus la punct farsa – Richard Adams Locke (un descendent al filozofului John Locke) și editorul ziarului, Moses Beach, – este faptul că New York Times și New York Evening Post au aprobat afirmațiile ca fiind complet plauzibile.

Grație acestui lucru, autorii și-au compilat poveștile într-o carte – „Mari descoperiri astronomice făcute în ultima vreme de Sir John Herschel la Capul Bunei Speranțe” – și astfel 60.000 de exemplare s-au vândut într-o clipită.

În cele din urmă, Locke a făcut greșeala de a-și încredința secretul unui prieten jurnalist (de parcă mai era nevoie de încă o atenționare să nu le încredințezi secrete jurnaliștilor) și totul s-a prăbușit.

The Sun a susținut că totul fusese, de fapt, în beneficiul marelui public, pentru a convinge populația să își îndrepte atenția și spre alte teme.

Dick a murit în 1857, iar cărțile sale despre numeroasele ființe din univers au ieșit curând de sub tipar.

Ca să știi mai mult, citește „Cosmos”

„Cosmos” este una dintre cele mai bine vândute cărți dedicate științei din toate timpurile. Folosind o proză clară, Sagan ne dezvăluie o lume albastră asemănătoare unei pietre prețioase, locuită de o formă de viață care abia începe să-și descopere propria identitate și să se aventureze în marele ocean al spațiului.

Cu o nouă introducere scrisă de colaboratoarea lui Sagan, Ann Druyan, ilustrații color și un nou cuvânt-înainte de astrofizicianul Neil deGrasse Tyson, „Cosmos” retrasează miliarde de ani de evoluție cosmică ce au transformat materia în conștiință, explorând subiecte precum originea vieții, creierul uman, hieroglifele egiptene, misiunile spațiale, moartea Soarelui, evoluția galaxiilor și, totodată, forțele și indivizii care au contribuit la nașterea științei moderne.

„Cosmos” se găsește cu reducere pe Elefant sau pe eMag.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Un comentariu la „Thomas Dick, savantul care a calculat că în Sistemul Solar trăiesc 22 de miliarde de extratereștri”

  1. …si uite asa au aparut pseudostiintele. Si acum ingurgitam ,,adevaruri absolute,, gen: acum 5 miliarde de ani…, 3 miliarde de ani vechime etc.

    Răspunde

Lasă un comentariu