Trei oameni și-au transmis gândurile în timp real, jucând „Tetris prin telepatie”

Neurologia tocmai a făcut un salt extraordinar: cercetătorii din domeniu au reușit să stabilească o legătură între creierele a trei persoane, permițându-le oamenilor să își împărtășească gândurile în timp real, prin intermendiul tehnologiei.

Rețeaua creată de oamenii de știință, denumită BrainNet, ar putea sta la baza unei metode revoluționare de transmitere a informațiilor între oameni, în care comunicarea verbală nu își va mai avea sensul.

Echipa de la Universitatea din Washington și Universitatea Carnegie Mellon crede că, oricât de ciudat ar părea acum, în viitor oamenii și-ar putea împărtăși gândurile prin intermediul unei vaste rețele.

Această tehnologie este considerată „Sfântul Graal” al comunicării și giganții din domeniu investesc sume colosale pentru a obține întâietatea în următoarea generație de dispozitive.

De exemplu, Facebook a dezvăluit în 2017 că a creat un grup de 60 de experți în inteligență artificială și neurologie care lucrează la dezvoltarea unei tehnologii prin care să citească gândurile utilizatorilor, pentru ca aceștia să poată introduce comenzi în telefon fără să-și mai folosească mâinile (detalii aici).

Internetul creierelor

creiere_01

BrainNet funcționează printr-o rețea de electroencefalografe (EEG), care înregistrează impulsurile electrice care indică activitatea creierului, și de aparate de stimulare magnetică transcraniană (SMT), care stimulează neuronii folosind câmpuri magnetice.

Sistemul ar putea fi folosit pentru a conecta creierele între ele, chiar și prin internet. Însă, pe lângă faptul că inaugurează noi metode de comunicare, BrainNet ne-ar putea dezvălui multe despre cum funcționează creierul uman la un nivel mai profund.

„Interfața permite unui număr de trei subiecți umani să colaboreze și să îndeplinească o sarcină, folosind comunicarea directă între creiere”, au scris cercetătorii.

Primul test, un joc de Tetris

creiere_02

În cadrul experimentului realizat de cercetători, doi „emițători” au fost conectați la electrozi EEG. Celor doi li s-a cerut să joace un joc de Tetris. Cei doi trebuiau să decidă dacă piesele din joc trebuiau rotite sau nu.

Pentru aceasta, li s-a cerut să se uite la unul dintre cele două LED-uri aflate de-o parte și de alta a ecranului. Unul se aprindea la 15 Hz și celălalt la 17 Hz. Practic, LED-urile transmiteau creierului semnale diferite, pe care electroencefalograful le înregistra.

Alegerile făcute de cei doi emițători au fost transmise unui singur „receptor”, printr-un intermediul unui dispozitiv SMT. Acest dispozitiv genera niște flash-uri de lumină în creierul receptorului.

Receptorul nu putea să vadă ecranul pe care le desfășura jocul. El trebuia să decidă dacă rotește piesele în funcție de semnalele luminoase primite direct în creier. Pentru a face jocul mai complex, emițătorii puteau trimite o a doua rundă de feedback, indicând dacă receptorul a procedat corect sau nu.

Receptorul a reușit să identifice care dintre emițători era cel mai de încredere doar pe baza comunicării dintre creiere. Cercetătorii spun că există premise pentru dezvoltarea unor sisteme care se tratează scenarii mai apropiate de cele din viața reală.

Viitorul comunicării interumane?

creiere_03

Sistemul actual poate transmite o singură unitate de informație la un anumit moment. Însă echipa crede că procesul poate fi dezvoltat și îmbunătățit substanțial în viitor.

Același grup de cercetători a reușit anterior să conecteze două creiere, tot cu ajutorul flash-urilor de lumină. Și în acest caz, flash-urile de lumină au avut rolul de a transmite informația.

Sistemul este deocamdată foarte lent și nu este 100% eficient. Rezultatele obținute până acum mai trebuie evaluate de comunitatea științifică.

Însă acest experiment ne oferă o perspectivă asupra modului în care ne-am putea transmite reciproc gândurile în viitor.

„Rezultatele noastre demonstrează posibilitatea apariției unor interfețe care să conecteze creierele și care să permită rezolvarea problemelor prin cooperare folosind o «rețea socială» de creiere interconectate”, au afirmat cercetătorii.


În continuare, citește despre tehnologia care ne omoară – Legătura dintre telefonul mobil și cancerul la creier, apoi descoperă cum ne influențăm propriul creier, în 9 exemple uimitoare.

Ca să știi mai mult, citește „Cum ne schimbă Dumnezeu creierul”

Pornind de la analiza scanărilor RMN asupra creierelor unor pacienți cu probleme de memorie și ale unor persoane care practică meditația, neurologul Andrew Newberg și terapeutul Mark Robert Waldman au ajuns la concluzia că credința spirituală activă și pozitivă schimbă creierul în bine. Mai mult, credința nu este întotdeauna necesară: ateii care meditează la imagini pozitive pot obține beneficii neurologice similare. Scrisă într-un stil accesibil – cu ilustrații care subliniază modul în care experiențele spirituale afectează mintea – cartea prezintă pe larg următoarele descoperiri:

  • Rugăciunea și practica spirituală nu numai că reduc stresul și anxietatea, ci chiar încetinesc procesul de îmbătrânire prin practicarea a 12 minute de meditație în fiecare zi;
  • Contemplarea unui Dumnezeu iubitor mai degrabă decât a unui Dumnezeu răzbunător reduce anxietatea, depresia și stresul și crește sentimentele de siguranță, compasiune și dragoste;
  • În sine, fundamentalismul este benign și poate fi benefic personal, dar furia și prejudecățile generate de credințe extreme ne pot afecta permanent creierul;
  • Rugăciunea intensă și meditația schimbă permanent numeroase structuri și funcții în creier, modificând modul în care percepem realitatea.

„Cum ne schimbă Dumnezeu creierul” este atât o revelație a științei moderne, cât și un ghid practic prin care cititorii își pot îmbunătăți sănătatea fizică și emoțională, evitând declinul mental. Newberg și Waldman arată care sunt cele mai bune modalități de a face exerciții pentru creier, derivate dintr-o varietate de practici spirituale orientale și occidentale care îmbunătățesc conștientizarea personală și empatia. De exemplu, explică de ce căscatul stimulează relaxarea și arată ce este „comunicarea prin compasiune”, o nouă tehnică de meditație care întărește relațiile cu familia și cu prietenii după mai puțin de 15 minute de practică.

„Cum ne schimbă Dumnezeu creierul” se găsește cu reducere pe Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu