5 teorii științifice eronate pe care oamenii le-au crezut adevărate

În încercarea de a înțelege lumea care ne înconjoară, savanții au propus o mulțime de teorii, mai mult sau mai puțin fanteziste. Unele s-au dovedit fundamentate, în vreme ce altele au fost doar niște închipuiri naive.

Uneori, pornind de la date sau ipoteze incorecte, oamenii de știință au interpretat anumite ipoteze ca fiind adevărul absolut. Cercetările ulterioare au arătat că s-au înșelat amarnic. Iată cinci idei pe care oamenii le-au crezut adevărate timp de secole și care s-au dovedit a fi false.

1

Existența planetei Vulcan

Adevaruri stiintifice 01
Foto: Pinterest

În secolul XIX, savanții și astronomii credeau că între Soare și Mercur mai exista o planetă, pe care au numit-o Vulcan. Teoria existenței planetei Vulcan a fost lansată de matematicianul Urbain Jean Joseph Le Verrier, care a observat că orbita lui Mercur prezenta niște anomalii inexplicabile.

Le Verrier susținea că motivul acestor anomalii trebuia să fie un obiect cosmic – o lună sau o planetă mică -, ce acționa ca sursă de gravitație.

Anumiți astronomi s-au îndoit de existența lui Vulcan, iar căutarea acestei planete ipotetice a fost abandonată în 1915. Mai mult, teoria relativității generale a ajutat la explicarea fenomenelor ciudate asociate planetei Mercur.

2

Teoria generației spontane

Timp de secole, savanții au crezut că organismele vii iau naștere din materie neînsuflețită, fără implicarea vreunui alt organism sau a vreunui mijloc de reproducere. Cel care a popularizat această teorie – denumită teoria generației spontane – a fost filosoful grec Aristotel.

Însă Aristotel nu a fost primul care credea că viața ia naștere astfel. Gânditorii de dinaintea lui credeau că organismele vii iau ființă din noroi și pământ, cu ajutorul expunerii la soare.

Mai mult, teoria generației spontane a persistat timp de secole după Aristotel. A fost susținută de anumiți savanți chiar și la sfârșitul secolului XVIII. Ulterior, cercetările au demonstrat că Aristotel și înaintașii săi se înșelaseră amarnic.

3

Teoria Pământului în expansiune

Adevaruri stiintifice 03
Foto: Pinterest

Înțelegerea modernă a mișcării și schimbării formei Pământului se bazează pe conceptul de subducție (procesul de scufundare care are loc la întâlnirea dintre plăcile tectonice).

Înainte ca această idee să fie acceptată, mulți savanți credeau că Pământul își mărește volumul în mod perpetuu.

Această teorie explica multe fenomene, cum ar fi lanțurile muntoase și deplasarea continentelor. Ulterior, s-a dovedit că Pământul nu își mărește volumul și că schimbarea formei lui este cauzată de mișcarea plăcilor tectonice.

4

Eterul

Până în secolul XIX, oamenii de știință au presupus că lumina și forțele electromagnetică și gravitațională au nevoie de un mediu care să le ajute să se propage în univers. Așa a apărut teoria eterului, un element misterios care facilita răspândirea energiei.

Experimentele ulterioare au contrazis această teorie, însă mulți au continuat să creadă în ea. A ieșit din uz treptat, odată cu apariția unor explicații cu bază științifică mai solidă.

5

Tabula rasa

Aceasta este una dintre ideile cele mai vechi și mai controversate din domeniul psihologiei. Potrivit acestei teorii, oamenii se nasc fără personalitate, iar orice trăsătură intelectuală sau psihică este rezultatul educației și al experienței.

Teoria Tabula rasa elimină orice idee de instinct sau capacitate înnăscută. Nu ne putem îndoi că educația și experiența joacă un rol vital în formarea personalității, însă trebuie să ținem cont și de rolul jucat de genetică.

După ani întregi de studii și experimente, s-a dovedit că unele trăsături sunt moștenite, iar teoria Tabula rasa s-a transformat din adevăr științific în idee eronată.

Ca să știi mai mult, citește „Enigmele științei”

După secole de salturi uriașe în domeniul științei – de la tiparniță la fisiunea nucleară -, ne punem întrebarea: A mai rămas ceva de descoperit și de cercetat și în secolul XXI? Știința ridică la fel de multe întrebări precum acelea la care a găsit deja răspunsuri. Toate intră în categoria „enigme ale științei”, care își așteaptă rezolvarea.

Și, cine știe, poate chiar unii dintre dumneavoastră, dragi cititori tineri, veți contribui, într-un fel sau altul, la dezlegarea lor.  Există cazuri celebre de mari oameni de știință – Faraday, Darwin, Einstein etc. – al căror drum în carieră le-a fost determinat de citirea, în adolescență, a unor modeste cărți de popularizare a științei.

Însă, de multe ori, dezlegarea unei enigme științifice duce la descoperirea alteia noi – și așa mai departe. Newton, unul din marile genii ale omenirii – cu modestie – a scris, la sfârșitul cărții sale „Principiile matematice ale filosofiei naturale”, tipărită în 1689, următoarele cuvinte:

„Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe țărmul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele colorate sau o scoică roșie, în timp ce marele «ocean al adevărului» se întinde necunoscut în fața mea”.

Deși între timp au fost făcute multe descoperiri științifice, „pietricelele colorate” nu s-au epuizat, oceanul adevărului vă așteaptă ! Tocmai de aceea, știința continuă să fie vie și atât de fascinantă. Pentru mai multe informații privind temele puse în discuție, cititorii sunt invitați să consulte bibliografia care a stat la baza documentării autorului, anexată la sfârșitul acestei cărți.

„Enigmele științei” se găsește cu reducere pe eMag sau pe Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Un comentariu la „5 teorii științifice eronate pe care oamenii le-au crezut adevărate”

Lasă un comentariu