Sute de așezări din jurul lumii au dispărut de pe fața pământului din cauza unor proiecte de infrastructură de amploare, precum construirea de baraje. Dar templele de la Abu Simbel, din Egipt, erau mult prea importante din punct de vedere istoric și cultural pentru a fi lăsate să dispară.
Așadar, când barajul nou construit Aswan amenința să „înghită” templele vechi de 3.300 de ani, comunitatea internațională a demarat o operațiune de salvare fără precedent.
Templele de la Abu Simbel: simbolul măreției lui Ramses al II-lea
Inițial, templele de la Abu Simbel erau sculptate în stâncă pe malul fluviului Nil. Au fost comandate de Ramses al II-lea, cel de-al treilea faraon al Dinastiei a XIX-a a Egiptului.
Ramses al II-lea este considerat cel mai mare și mai puternic faraon al Noului Regat. În timpul domniei, a construit numeroase temple în Egipt și în Nubia, cele mai cunoscute fiind templele de la Abu Simbel.
Complexul este format din două temple impresionante. Templul Mare are intrarea păzită de patru statui înalte de 20 de metri, care îl reprezintă pe Ramses al II-lea stând pe tron.
Fațada din spatele statuilor este în mare parte netedă, însă în partea superioară se află o friză pe care este sculptată o armată de babuini care venerează Soarele.
Între statui se află intrarea, înconjurată de un basorelief înfățișându-l pe faraon venerându-l pe zeul Ra Horakhti. În interiorul templului se află opt coloane sculptate, care îl reprezintă tot pe Ramses al II-lea.
Interiorul este decorat din podea până în tavan cu hieroglife care preamăresc campaniile militare ale faraonului. În centrul complexului se află sanctuarul, unde Ramses al II-lea împarte tronul cu trei zei: Ra-Horakhti, Amun Ra și Ptah.
Cel de-al doilea templu, „Templul Mic”, este dedicat soției faraonului, Nefertari, și zeiței Hathor. A fost a doua oară în istoria Egiptului Antic când un templu a fost dedicat unei regine, prima fiind Nefertiti.
Intrarea în Templul Mic este flancată de statui ale faraonului și ale reginei, construite la dimensiuni egale, lucru surprinzător pentru că, de obicei, reginele erau reprezentate mult mai mici decât faraonul.
Templele de la Abu Simbel, amenințate de construirea barajului
Peste milenii, templele au fost îngropate în nisip și au fost uitate. Când au fost redescoperite, la începutul secolului XIX, doar friza de pe partea superioară a Marelui Templu ieșea din nisip.
Templul a fost dezgropat și, pentru o vreme, a părut că nemurirea lui Ramses al II-lea era asigurată. Dar, la sfârșitul anilor ’50, templele de la Abu Simbel au trecut printr-o nouă încercare.
Guvernul plănuia construirea unui nou baraj pe Nil, la aproximativ 230 kilometri în amonte de templele de la Abu Simbel. Cu lungimea de 4 kilometri și înălțimea de 110 metri, barajul Aswan urma să fie cel mai mare din lume.
Egiptul avea nevoie de el, deoarece barajul existent nu era suficient pentru a controla inundațiile anuale de pe Nil. De asemenea, barajul ar fi susținut agricultura din zonă în perioadele de secetă.
Totuși, exista un dezavantaj major. Rezervorul de 5.250 de kilometri pătrați, lacul Nasser, necesita strămutarea a aproximativ 90.000 de oameni și, dacă era posibil, a magnificelor temple de la Abu Simbel.
În 1959, guvernul egiptean a cerut ajutorul UNESCO, iar organizația a demarat o operațiune internațională de salvare. În 1960 a fost lansată o campanie de strângere de fonduri.
Pentru a susține campania, Egiptul a organizat o expoziție itinerantă cu mai multe obiecte din mormântul lui Tutankhamon.
O operațiune de salvare fără precedent
Au fost avansate numeroase idei despre modul de salvare a templelor. Una dintre ele implica crearea unui acvariu gigantic în jurul templelor, cu camere de vizionare subacvatice, în care vizitatorii să ajungă cu ajutorul ascensoarelor. Propunerea a fost respinsă.
O altă idee presupunea ridicarea templelor pe cricuri hidraulice, dar costurile ar fi fost imense. În cele din urmă, s-a decis tăierea pietrei în bucăți manevrabile, transportarea și reasamblarea lor în altă parte.
Lucrările au început în noiembrie 1963. În jurul templelor a fost ridicat un baraj provizoriu, pentru a proteja situl de apa care se aduna în rezervorul barajului Aswan. Blocurile imense au fost tăiate cu mare grijă.
Muncitorii nu au putut folosi fierăstraie electrice, deoarece acestea ar fi făcut tăieturi prea largi (era nevoie tăieturi sub 8 milimetri). Astfel, oamenii au lucrat cu fierăstraie manuale și sârmă de oțel și au tăiat rocile în blocuri de 20-30 de tone.
La final, Templul Mare a fost împărțit în 807 blocuri, iar Templul Mic în 235 de bucăți.
Noul amplasament se afla la aproximativ 200 de metri mai departe de apă și la o înălțime cu 65 de metri mai mare. Înainte de reasamblare, a fost creat un deal artificial folosind aproximativ 330.000 de metri cubi de stâncă, pentru a recrea – pe cât posibil – dealul pe care se aflau templele pe amplasamentul inițial.
Apoi, blocurile au fost reasamblate cu mare precizie, fixate unul de celălalt cu bare de armare, iar îmbinările au fost umplute. A fost menținută inclusiv alinierea inițială a monumentelor la punctele cardinale.
Relocarea cu succes a templelor din Abu Simbel a impulsionat comunitatea internațională să continue eforturile de salvare a monumentelor din regiune.
În următorii ani, doar în regiunea Nubia, UNESCO a salvat de la inundare 22 de monumente. Unul singur, Templul din Amada, a fost mutat întreg deoarece tăierea lui i-ar fi deteriorat structura.
