7 tehnologii moderne pe care oamenii le-au „copiat” de la animale

Din dorința de a avea o viață mai bună, omul a căutat în permanență să creeze noi tehnologii. Numeroase invenții și descoperiri făcute de-a lungul secolelor au schimbat viața oamenilor pentru totdeauna.

De la inventarea avionului la crearea panourilor solare, oamenii au căutat mereu în natură modele care să-i ghideze. Observând cu atenție cum funcționează natura, inginerii și oamenii de știință au dezvoltat cele mai performante tehnologii.

În acest articol îți prezentăm șapte exemple surprinzătoare.

1. Flapsurile, eleroanele și păsările

Tehnologii - Flapsuri

Foto: avioesemusicas.com

Când au construit avioanele, oamenii s-au inspirat fără îndoială din natură. Observând zborul păsărilor, pionierii aeronauticii au încercat să construiască niște replici ale acestor animale.

Dacă te-ai uitat măcar o dată pe fereastra unui avion înainte de aterizare, sigur ai observat că aripa are niște volete. Acestea au fost proiectate pentru a ajuta avionul să încetinească și să aterizeze în siguranță.

Deși pare greu de crezut, păsările dispun de propria lor versiune a acestei tehnologii: niște pene special adaptate. Se numesc remige policiare și sunt niște pene mici și tari și sporesc rigiditatea în timpul zborului.

Cu ajutorul lor, păsările pot face diverse manevre în timpul zborului și își pot regla viteza pentru aterizare. La păsările acvatice, aceste pene servesc drept cârmă în timpul înotului.

2. Sonarul și delfinii

Tehnologii - Sonar

Foto: rusvesna.su

Submarinele folosesc adeseori sonarul pentru a naviga, a evita obstacolele și a detecta țintele aflate sub suprafața apei. Sonarul funcționează prin emiterea unui sunet cu o anumită frecvență.

Aceste unde sonore se propagă și ricoșează din obiectele pe care le întâlnesc pe traseul lor. Apoi, ele se întorc la sonarul care le-a emis.

Sonarul adună informații despre mărimea, forma și distanța la care se află obiectele. Deși pare o invenție a omului, sonarul este inspirat din natură.

Balenele și delfinii au folosit această tehnologie cu mult înaintea oamenilor. Aceste creaturi uimitoare pot să discearnă diferențele între obiecte foarte mici de la o distanță de 15 metri.

Pentru aceasta, ele folosesc abilități asemănătoare cu cele ale unui sonar. Balenele și delfinii nu au nevoie de un dispozitiv electronic pentru a emite undele.

Aceste animale emit sunete cu frecvență înaltă, care ricoșează din obiecte și revin sub formă de ecou. Ecoul este detectat de o serie de receptori senzoriali, ajutând animalele să se orienteze în spațiul vast al mărilor și oceanelor.

3. Detectarea undelor ultraviolete

Tehnologii - UV

Ochii cameleonului pot detecta cu ușurință undele ultraviolete

Deși nu o putem vedea, suntem în permanență supuși efectelor luminii ultraviolete. Dar, cu ajutorul anumitor dispozitive de detecție, oamenii reușesc să identifice și să observe undele ultraviolete.

Celulele receptoare ale ochilor animalelor conțin mai multe tipuri de proteine sensibile la lumină, denumite „opsine”. Unele animale au doar unul sau două tipuri de opsine în structura celulelor.

De aceea, ele văd mai puține culori și mai puține tipuri de unde luminoase decât oamenii. Oamenii au trei tipuri de opsine, dar anumite animale au chiar mai multe.

Spre exemplu, datorită numărului mare de opsine, cameleonul poate detecta undele ultraviolete cu ochiul liber. Printre animalele care au această abilitate se află numeroase reptile, păsări, insecte și creaturi subacvatice, precum carasul auriu.

4. „Panouri solare” la animale

Tehnologii - Salamandra

Salamandrele funcționează ca niște panouri solare

Pentru foarte mult timp, oamenii de știință au crezut că doar plantele, unele bacterii și câteva nevertebrate sunt capabile să se hrănească prin fotosinteză. Dar, studiind salamandrele pătate, ei au aflat ceva uimitor.

Cercetătorii au descoperit că embrionii acestor reptile au o relație de simbioză cu algele fotosintetice. Deși inițial au crezut că această relație este una externă, se pare că lucrurile sunt mult mai profunde.

În celulele salamandrelor pătate a fost descoperită clorofilă, prezentă doar la organismele care se hrănesc prin fotosinteză. Așadar, este pentru prima dată când o astfel de coexistență a fost identificată la o vertebrată.

După ce au observat că lumina soarelui poate fi transformată în energie, oamenii au încercat să profite de ea. Așa s-au născut panourile solare.

Celulele fotovoltaice transformă lumina soarelui în energie electrică, deschizând drumul spre noi surse de energie.

5. Izolarea fonică și bufnițele

Tehnologii - Bufnita

De multe ori, prada nu detectează bufnița decât atunci când este prea târziu

Pentru a izola fonic o cameră, oamenii folosesc o multitudine de materiale absorbante și straturi izolante. Acestea țin la distanță orice sunet care provine din afară.

De izolarea fonică profită și anumite animale, precum bufnița. Deoarece rozătoarele pe care le vânează au auzul extrem de fin, pasărea are nevoie să fie cât mai silențioasă în zbor.

De aceea, unele specii de bufnițe sunt dotate cu pene atât de fine încât nu fac nici un zgomot. Aerul circulă în jurul aripilor și printre pene prin niște canale, iar forța de frecare este redusă la minimum. Astfel, păsările se pot apropia de pradă fără să fie detectate.

6. Clonarea și stelele de mare

Tehnologii - clonare

Unele stele de mare sunt capabile să se cloneze

Cei mai mulți oameni cred că clonarea este un fenomen artificial, inventat de om. Cu toate acestea, ea există în natură, la anumite specii de stelele de mare.

Aceste animale marine se reproduc asexuat, printr-un proces asemănător clonării. Stelele de mare care se reproduc asexuat au o capacitate de regenerare foarte mare.

Spre exemplu, dacă o stea de mare își pierde un membru sau este tăiată în jumătate, ea se regenerează destul de ușor.

Unele specii pot chiar să producă un corp cu totul nou doar dintr-o parte a unui membru tăiat.

7. Busola, GPS-ul și migrația păsărilor

Tehnologie - Busola

Păsările migratoare par să aibă o busolă încorporată

Migrația păsărilor este încă un mister pentru oamenii de știință. Există multe teorii care explică modalitatea prin care păsările știu să se orienteze în zbor.

Unele teorii spun că păsările se folosesc de poziția soarelui, altele fac referire la folosirea de hărți stelare. Alți cercetători cred că păsările se orientează cu ajutorul simțului mirosului.

Detectarea câmpului magnetic al Pământului este o altă posibilă explicație. Totuși, niciuna dintre aceste teorii nu explică în întregime felul în care păsările reușesc să navigheze cu succes spre destinații îndepărtate.

Adeseori, ele înfruntă condiții ostile și nu au o cunoaștere anterioară a rutei de zbor. E ca și cum ar avea integrată o tehnologie avansată de localizare.

Teoria privitoare la câmpul magnetic pare a fi cea mai probabilă. S-a demonstrat că și vulpile se aliniază cu câmpul magnetic al Pământului pentru a vâna.

Astfel, dacă alte animale pot detecta câmpul magnetic, de ce nu ar putea s-o facă și păsările? La urma urmei, nu e un procedeu atât de diferit de cel folosit de busolele pe care le întrebuințăm pentru navigare.

Articole fascinante

>