Taxa pe sâni: Birul impus indiencelor care doreau să-și acopere pieptul

Taxa pe sâni, sau „mulakkaram”, a fost o practică indiană menită să mențină intact sistemul de caste, vechi de secole. Dacă o femeie dintr-o castă inferioară dorea să își acopere sânii, trebuia să plătească o taxă, a cărei valoare era evaluată într-un mod… neobișnuit.

Vreme de mai bine de 1.000 de ani, legea hindusă a definit o ierarhie socială numită sistem de caste. Clasa socială în care se năștea o persoană îi definea pur și simplu soarta, precum și setul de reguli și legi care i se aplicau. De regulă, pe măsură ce coborai în ierarhia castelor, regulile erau tot mai severe.

Foto: Wikimedia
Litografie din „L’Inde Français”, 1828. Din colecția lui Jean Claude Carriere. Foto: Art Media/Print Collector/Getty Images

În vârf se aflau brahmanii, elita conducătoare care era supusă celor mai puține restricții, iar în partea de jos, Vaishya și Shudra, sau „cei de neatins” (considerați „intangibili” din cauza impurității, nu pentru vreo anumită virtute).

Unele dintre cele mai neobișnuite restricții din statul Kerala se refereau la sânii unei femei. Cele din castele inferioare își dezveleau sânii pentru a-și onora „superiorii”, în timp ce femeile din casta brahmanilor și-i dezveleau doar în fața imaginilor zeităților hinduse.

Celor „de neatins” nu li se permitea să își acopere sânii deloc, pentru a onora orice femeie dintr-o castă superioară care ar fi putut trece pe acolo. De asemenea, interdicția servea și ca un identificator ușor al castei din care provenea femeia.

Foto: Shutterstock.com
O fotografie din 1860 cu bărbați din casta Rajput, cea mai înaltă castă seculară hindusă. Foto: Wikimedia

Când creștinismul a fost introdus în unele părți ale Indiei, la mijlocul secolului al XIX-lea, mulți localnici s-au convertit la noua religie, ale cărei standarde de modestie erau foarte diferite de obiceiurile tradiționale ale țării.

Femeile creștine „intangibile” au început să insiste să își acopere sânii, ceea ce i-a indignat pe cei care vedeau în sânii dezveliți un simbol al respectului față de castele superioare.

În acest context, funcționarii din regatul Travancore au găsit o soluție pe care, cu siguranță, o considerau echitabilă: impunerea unei taxe pentru femeile care doreau să își acopere sânii.

Parlamentul Indiei din New Delhi în 2010. Foto: Wikimedia

Astfel, teoretic femeilor le era permis să umble cu pieptul acoperit, dar practica era puternic descurajată, mai ales în rândul castelor cele mai de jos, care trăiau mult sub pragul sărăciei.

De la jumătatea anilor 1800 până în 1924, „taxa pe sâni” a fost colectată de la femeile din castelele inferioare care refuzau să se dezbrace. Deloc surprinzător, au apărut controverse.

Cele supuse taxei pe sâni nu au fost, evident, încântate de acest lucru, dar nu doar din motivul care astăzi ar părea evident, pudoarea. Nu. Problema era că suma varia de la o femeie la alta în funcție dimensiunea sânilor, nu de venit.

Colectorii de impozite mergeau din ușă în ușă, cerând să inspecteze fiecare femeie care locuia în casă și stabileau cuantumul impozitului ei. Chiar și tinerele adolescente care abia se conturau ca femei trebuiau să plătească taxa pe sâni, deși în sume mai mici.

Majoritatea femeilor afectate erau prea înjosite și se temeau să își exprime obiecțiile, dar, la un moment, dat o „intangibilă” numită Nangeli din Cherthala s-a săturat. Se spune că, atunci când perceptorul de taxe a apărut la ușa ei, Nangeli a și-a tăiat sânii și i i-a prezentat în loc de plată, după care a murit imediat din cauza hemoragiei.

Soțul ei a fost atât de tulburat, încât a sărit în rugul funerar pentru a o urma în moarte.

Indiferent dacă legenda este sau nu adevărată, pentru stat nu a contat prea mult. Taxa pe sâni a fost abolită definitiv abia în 1924.

Ca să știi mai mult, citește „India secretă”

Paul Brunton a fost unul dintre cei mai mari exploratori și cercetători ai tradițiilor spirituale ale Orientului. Urmând o chemare interioară, Brunton petrece luni întregi călătorind prin India, vorbind cu yoghini, fachiri și mistici – unii autentici, alții nu.

Dacă ar conține numai descrierile călătoriei, „India secretă” ar constitui un frumos jurnal de călătorie.  Însă detaliile cu adevărat uimitoare din paginile acestei cărți sunt descrierile experiențelor interioare ale lui Brunton, mai ales cele în compania marelui Ramana Maharshi, care îl ajută să își găsească liniștea interioară care vine odată cu înțelegerea și cunoașterea de sine.

Pentru oricine caută un învățător spiritual, sau chiar și pentru cei care l-au găsit pe cel potrivit, această poveste este realmente emoționantă. Folosirea erudită a limbajului de către Brunton, alături de căutarea lui asiduă, atât interioară, cât și exterioară, fac din această carte o lectură captivantă de la început până la sfârșit.

„India secretă” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu