Un taur s-a scărpinat de un stâlp și a lăsat fără electricitate 800 de case

Locuitorii mai multor sate din Scoția au rămas ore bune fără curent electric din cauza unui incident mai puțin obișnuit.

Încercând să se scarpine pe spate de un stâlp de electricitate, un taur a doborât transformatorul montat pe acesta și a lăsat fără energie electrică 800 de gospodării din regiunea South Lanarkshire.

Taurul Ron
Taurul Ron. Foto: The Independent

Din fericire, animalul, botezat Ron, a reușit să evite impactul cu transformatorul și cablurile care au căzut la pământ și, implicit, un șoc electric de 11.000 de volți.

Bizarul incident s-a petrecut pe 8 mai 2020, la ora 22:00.

Taurul Ron trăiește la ferma deținută de soții Greg și Hazel Laughton, care sunt uimiți că animalul a supraviețuit.

„Ne-am trezit în jurul orei 6:00 și am văzut un generator mare, căzut la pământ pe strada care duce la casa noastră. Ne-am gândit că s-a întâmplat ceva ciudat”, a relatat Hazel Laughton pentru BBC.

Transformator
Foto: BBC

După ce a hrănit vacile, Greg Laughton și-a dat seama că transformatorul căzuse la pământ din cauza taurului, care încercase să se scarpine de stâlpul pe care era montat aparatul.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

„Stăteam și ne uitam la transformator, iar taurul s-a apropiat timid de gard. Părea puțin surprins. Nu cred că și-a dat seama ce a făcut”, a relatat Hazel Laughton.

Taurul Ron a devenit celebru

Oficialii companiei de electricitate i-au informat pe cei doi soți că Ron a lăsat fără curent 800 de gospodării din trei sate.

Potrivit BBC, pentru a-i îmbuna pe oamenii rămași fără electricitate, Hazel Laughton și-a cerut scuze pentru incident pe grupul de Facebook al comunității locale.

„Avea o mâncărime pe spate. S-a scărpinat de stâlp și a dat jos transformatorul”, a scris aceasta.

Taurul Ron 02
Foto: Hazel Laughton via Facebook

Potrivit proprietarei animalului, taurii obișnuiesc să se scarpine de diverse obiecte când încă au pe corp părul de iarnă. Cum Ron cântărește peste o tonă, nu este de mirare că transformatorul a căzut când animalul a făcut stâlpul să se clatine.

Pentru a preveni astfel de incidente, soții au decis să îngrădească stâlpul de electricitate. Între timp, Ron a devenit celebru pe plan local.

„Ron ne-a făcut pe toți să râdem. Oamenii vin la fermă și îl caută”, a conchis Hazel Laughton.


Distribuie:

Citește în continuare

Lasă un comentariu