În umbra monumentului cunoscut în toată lumea drept Taj Mahal se află destinul tragic al constructorilor săi și o lovitură de stat care a pecetluit soarta unui împărat mogul îndurerat.
Arjumand Banu Begum s-a născut la 1 septembrie 1593 într-o familie nobilă persană. Tatăl ei, Abdul Hasan Asaf Khan, era fratele mai mare al lui Nur Jehan, ceea ce o face nepoata primei consoarte a celui de-al patrulea împărat mogul, Mirza Nur-ud-din Beig Mohammad Khan Salim, mai bine cunoscut sub numele de Jahangir.
Jahangir a fost cel de-al patrulea împărat mogul și tatăl prințului Khurram (sau Yurram), născut în ianuarie 1592. Se spune că atunci când Arjumand și Khurram s-au întâlnit, în jurul anului 1607, tânărul s-a îndrăgostit de fată și cei doi s-au logodit imediat, chiar dacă ea avea doar 14 ani.
Din acel moment, ea a devenit dragostea incontestabilă a vieții lui. Cu toate acestea, cuplul a trebuit să aștepte cinci ani pentru ceremonia de nuntă, care a avut loc în 1612, deoarece astrologii considerau că aceasta este data cea mai favorabilă pentru o căsătorie fericită.
După nuntă, Khurram a considerat-o „de o înfățișare și un caracter superioare femeilor din vremea ei” și i-a acordat titlul de Mumtaz Mahal Begum, „aleasa palatului”. Aceasta era o deosebită onoare, în contextul în care Khurram își luase anterior alte trei soții, poligamia fiind dreptul lui.
Și totuși, potrivit cronicarilor de la curte, din momentul căsătoriei cu Mumtaz Mahal, relația lui cu consoartele s-a redus la simpla „stare de căsătorie”. Intimitatea, atenția, afecțiunea și favorurile pe care Majestatea Sa le-a avut pentru Leagănul Excelenței (Mumtaz Mahal) „au depășit de o mie de ori” ceea ce a simțit pentru orice altă femeie.
Mumtaz Mahal a fost descrisă ca o femeie caldă, fără aspirații politice, care obișnuia să intervină în favoarea celor săraci și nevoiași. În ceea ce privește înfățișarea ei, poeții și artiștii i-au glorificat frumusețea, grația și compasiunea.
De-a lungul celor 19 ani de viață de cuplu, cei doi au menținut o relație strânsă și de încredere, în așa măsură încât Khurram, la urcarea pe tron ca șahul Jahan, i-a acordat soției sale sigiliul imperial și a călătorit cu ea în tot Imperiul Mughal, chiar și în campaniile sale militare.
În cele aproape două decenii, cei doi au avut 14 copii, dintre care doar 10 au supraviețuit. De fapt, Mumtaz Mahal a murit dând naștere ultimului dintre copii, în 1631 – o fată pe nume Gauhara Begum – în timp ce își însoțea soțul într-o campanie militară în Podișul Deccan.
A fost îngropată temporar într-o grădină înconjurată de ziduri, cunoscută sub numele de Zainabad, construită de un unchi al împăratului pe malul râului Tapti.
De aici încep isprăvile de legendă
Așa cum era de așteptat, durerea l-a făcut pe șahul Jahan să se prăbușească. A purtat doliu și a stat departe de viața publică timp de un an. Când a reapărut, oamenii au fost uimiți să îl vadă atât de îmbătrânit în doar câteva luni.
Avea părul cărunt, fața zbârcită și spatele cocoșat. Fiica sa cea mare, Jahanara Begum, a trebuit să îl ajute să preia frâiele imperiului și a sfârșit prin a-i lua locul mamei sale la curte.
Dar împăratul nu a intenționat niciodată să lase trupul iubitei sale soții în Burhanpur, așa că, în 1631, a ordonat exhumarea acestuia și le-a ordonat lui Jahanra Begum și fiului ei, Muhammad Shuja, să îl transporte într-un sicriu de aur în orașul imperial Agra, unde l-a îngropat într-o clădire mică de lângă râul Yamuna.
Atunci, văduvul și-a propus să proiecteze un monument splendid pentru a o onora pe femeia care i-a fost iubirea vieții. În acest scop, a apelat la cei mai buni constructori și specialiști ai vremii.
A ordonat ca mausoleul să fie construit din marmură, care a fost transportată cu căruțe cu boi, bivoli, cămile și elefanți de la carierele din Makrana, Rajasthan, situate la peste 300 de kilometri distanță de Agra.
Al doilea cel mai comun material utilizat la construirea mausoleului este gresia roșie, folosită în fortărețele și palatele musulmane din perioadele anterioare domniei șahului Jahan. Această piatră a fost combinată cu marmură neagră pentru a construi bastioanele care înconjoară complexul și pentru a ridica unele dintre structurile sale secundare.
Pentru decorațiuni, împăratul a comandat turcoaz tibetan, lapislazuli afgan, safire de Ceylon (Sri Lanka de azi) și cornalină din Arabia. În total, marmura din mormântul lui Mumtaz Mahal a fost încrustată cu 28 de tipuri de pietre semiprețioase și prețioase, inclusiv diamante.
Legenda spune că, atunci când construcția a fost finalizată, în 1653, împăratul le-a scos ochii și le-a tăiat mâinile arhitecților și meșterilor care au lucrat la monument, pentru ca nimic să nu poată umbri măreția Taj Mahalului.
În 1658, șahul Jahan s-a îmbolnăvit și astfel a început un scurt război de succesiune între moștenitorii săi, frații Aurangzeb, Muhammad Shuja, Murad Bakhsh și Dara Shikoh.
Aurangzeb, un general care dobândise multă experiență în timpul războiului din Podișul Deccan, a fost victorios și, printr-o lovitură de stat, și-a răsturnat tatăl și l-a plasat în arest la domiciliu în palat, încoronându-se în 1658.
Șahul Jahan a zăcut în palatul imperial din Agra timp de opt ani, până la moartea sa, în 1688. Aurangzeb a ordonat să fie înmormântat alături de mama sa și a dispus instalarea unui cenotaf lângă cel al mamei, în sala principală a Taj Mahalului, în loc să îi construiască un mausoleu propriu, așa cum dictau tradiția și rangul său de împărat.
Iubiții de la Taj Mahal
Taj Mahal a fost construit între 1632 și 1653 în orașul Agra, în statul indian Uttar Pradesh. Nu este o singură clădire, ci un complex de 17 hectare care include o moschee mare, o casă de oaspeți și grădini, deși cea mai faimoasă componentă este mausoleul cu domul său de marmură albă.
Taj Mahal este considerat cel mai frumos exemplu de arhitectură mogulă, cu o combinație de elemente islamice, persane, indiene și chiar turcești. Complexul este înconjurat pe trei laturi de un zid înalt crenelat din gresie roșie; a patra limită (nordică) este formată de râul Yamuna.
În partea de sud se află o clădire monumentală din gresie roșie, numită darwaza, care reprezintă intrarea principală în complex. Construcția inițială includea două porți mari de argint, care au fost demontate și turnate în 1764.
Trecerea prin darwaza duce la o grădină de 300 de metri pătrați, în centrul căreia se află un iaz de marmură în care se reflectă clădirile, care creează o iluzie de simetrie. Grădina este împărțită în patru pătrate datorită celor patru canale care se varsă în iaz.
Fiecare pătrat al grădinii este împărțit în patru pătrate prin aleile care le traversează: în total, 16 pătrate cu paturi de flori în jurul iazului central. Această grădină este cunoscută sub numele de Charbagh, sau marea grădină centrală, și este un proiect introdus în India de Babur, primul împărat mogul, și reprezintă grădinile din Paradis.
După ce traversezi grădina, la capătul nordic se află mausoleul lui Mumtaz Mahal. Este centrul vizual al Taj Mahal, deși nu se află chiar în centrul complexului. Este cea mai emblematică structură a complexului: o clădire simetrică, cu un iwan (portal proeminent) și încoronată de o cupolă uriașă.
Întreaga structură se sprijină pe un soclu pătrat, iar interiorul spațios este împărțit în numeroase încăperi. Dintre acestea, cea centrală adăpostește camera funerară sau sala principală a Taj Mahal, cu pereți din marmură fină încrustată cu pietre prețioase.
Este o încăpere octogonală. Cele două cenotafe pot fi văzute aici, orientate de la sud la nord, urmând aceeași orientare cu a trupurilor împăraților, care se află într-o cameră relativ simplă situată sub sala principală, cu fața întoarsă spre dreapta, în direcția Mecca.
Întregul Taj Mahal se învârte în jurul cenotafelor, care sunt copii identice ale lespezilor găsite în mormântul de dedesubt. Cenotaful lui Mumtaz Mahal ocupă exact centrul sălii principale.
Se sprijină pe un soclu dreptunghiular din marmură, care măsoară 1.50 metri pe 2.5 metri, unde se află și o mică urnă din marmură. Baza și urna sunt încrustate delicat cu pietre prețioase. Inscripțiile caligrafice reprezintă rugăciuni pentru Mumtaz, iar capacul urnei este decorat cu o mică tăbliță de scris.
Cenotaful șahului Jahan este situat lângă cel al soției sale, în partea de vest, ceea ce rupe simetria sălii principale. Este mai mare decât cea a lui Mumtaz Mahal, dar în rest conține aceleași elemente: o urnă mai mare pe o bază înaltă, cu un frumos decor caligrafic și floral și încrustată cu pietre prețioase.
Capacul urnei este acoperit cu o mică cutie cu stilouri de scris sculptată. Cuvântul Taj provine din persană, limba Imperiului Mogul, și înseamnă „coroană”, în timp ce Mahal este o abreviere a numelui oficial pe care Arjumand Banu Begum îl primea la curte: Mumtaz Mahal, „aleasa palatului”.
Astfel, Taj Mahal se referă la „Coroana lui Mahal” și a fost interpretat ca fiind „Coroana Palatului”. Complexul este o destinație turistică majoră în India și a primit statutul de sit al Patrimoniului Mondial în 1983.
UNESCO l-a declarat „bijuteria artei musulmane din India și una dintre capodoperele universal admirate ale patrimoniului mondial”. Cu toate acestea, poate că nimeni nu a descris acest monument mai exact – și mai sensibil – decât poetul și filosoful bengalez Rabindranath Tagore, care a descris Taj Mahal ca fiind „o lacrimă pe obrazul timpului”.
