Tablou de Klimt, găsit după 23 de ani în pereții muzeului de unde a fost furat

Un tablou al pictorului austriac Gustav Klimt, furat acum 23 de ani din Muzeul Ricci Oddi din Piacenza, Italia, a fost găsit la finalul anului 2019 ascuns într-un perete al muzeului. Autenticitatea operei a fost confirmată la finalul lunii ianuarie 2020.

Comoara a fost descoperită de un grădinar care curăța iedera de pe zidurile clădirii. În timp ce lucra, bărbatul a observat o ușă mică pe unul dintre pereții exteriori.

Tablou Gustav Klimt
Locul unde a fost descoperit tabloul furat. Foto: Captură din filmarea făcută publică de polițiștii italieni

A deschis-o, iar în interior a găsit o pungă de plastic care conținea un tablou. Bănuind că ar putea fi vorba de opera dispărută a lui Klimt, cei de la muzeu au depozitat tabloul în seiful unei sucursale locale a Băncii Centrale a Italiei.

În urma testelor, câteva săptămâni mai târziu, experții au confirmat că este vorba despre „Portretul unei doamne”, de Gustav Klimt, dispărut în mod misterios în 1997.

„Portretul unei doamne” înfățișează o tânără care privește senzual peste umăr, pe un fundal verde smarald. Klimt a terminat tabloul în 1917, cu un an înainte să moară, iar Galeria Ricci Oddi a achiziționat lucrarea în 1925.

Potrivit experților, tabloul era într-o stare remarcabil de bună. Una dintre puținele deteriorări este o zgârietură de lângă marginea pânzei.

Tablou Gustav Klimt 2
Foto: AP

„Această zgârietură ar fi putut rezulta dintr-o încercare stângace de a scoate portretul din ramă”, a spus Anna Selleri, restaurator de artă la Galeria Națională din Bologna, Italia.

Hoțul este necunoscut

Oficial, furtul tabloului a fost anunțat pe 22 februarie 1997, deși este posibil ca acesta să se fi petrecut cu câteva zile mai devreme, în timpul lucrărilor de pregătire a unei expoziții.

Nu se știe nici acum cine este autorul furtului. Polițiștii italieni analizează opera recuperată, în căutare de material organic sau de alte indicii care ar putea ajuta la elucidarea misterului.

De ce a sfârșit portretul într-un perete și de ce hoțul nu s-a întors după el ulterior? Potrivit lui Anne-Marie O’Connor, expertă în opere ale lui Klimt care au fost furate, este posibil ca hoțul să fi ascuns tabloul în peretele galeriei, pentru a-l recupera după ce lucrurile se liniștesc.

Tablou Gustav Klimt 3
Foto: nyt.com

Însă în anii ‘90 valoarea operelor lui Klimt a urcat brusc. Cel mai probabil, crede O’Connor, hoții și-au dat seama că nu vor putea vinde niciodată tabloul fără a fi descoperiți, așa că l-au lăsat în ascunzătoarea unde a fost descoperit două decenii mai târziu.


Ți-a plăcut acest articol? Descoperă 10 simboluri și indicii bizare ascunse în picturi celebre. Apoi, află mai multe despre misterele din picturile lui Leonardo da Vinci.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.

Lasă un comentariu