Surorile Papin – Menajerele ucigașe care au zguduit Franța

În nord-vestul Franței se află Le Mans, oraș cunoscut mai ales pentru celebra cursă de mașini care are loc aici o dată pe an, „Cursa de 24 de ore de la Le Mans”. Însă, dacă te vei uita pe articolul de pe Wikipedia despre Le Mans, în secțiunea cu oameni notabili, vei descoperi o mențiune interesantă pe poziția a șaptea din listă: surorile Papin.

Printre 20 de diferiți aristocrați, preoți și muzicieni celebri se află numele lui Christine și Lea Papin. Surorile Papin au oferit orașului o celebritate infamă, care ar fi fost greu de dobândit în alte condiții.

Surorile Papin nu sunt cunoscute pentru vreo realizare extraordinară. Ele sunt celebre pentru că le-au ucis, într-un mod îngrozitor, pe angajatoarea lor și pe fiica acesteia, în 1933.

Iată povestea lor.

Familia Papin

surorile papin

Lea și Christine Papin erau niște menajere liniștite din Le Mans, Franța

Surorile Papin proveneau dintr-o familie cu probleme din Le Mans. Mama lor era Clemence Derre, iar tatăl lor se numea Gustave Papin. Deși circulau zvonuri care spuneau că Clemence avea o aventură cu șeful ei, Gustave o iubea.

În octombrie 1901, când Clemence a rămas însărcinată, Gustave s-a căsătorit cu ea. Emilia Papin s-a născut în februarie 1902.

Însă Gustave se întreba mereu dacă Clemence își continua aventura. El s-a hotărât să-și caute o slujbă în alt oraș, pentru a o duce pe Clemence departe de Le Mans.

La vreo doi ani după ce s-a născut Emilia, Gustave i-a spus soției sale că își va lua o slujbă nouă într-un alt oraș. Clemence a amenințat că se va sinucide dacă va trebui să părăsească Le Mans și acest lucru a întărit bănuiala lui Gustave că soția sa avea, într-adevăr, o aventură.

După ce Clemence și-a venit în fire, cei doi s-au mutat și au început o viață nouă. Relația lor devenea din ce în ce mai volatilă.

Relatările spun că Clemence nu arăta deloc afecțiune pentru copiii și soțul ei și că era o persoană instabilă. De aceea, Gustave s-a apucat de băut.

Când Emilia avea 9 sau 10 ani, Clemence a trimis-o la orfelinatul catolic Bon Pasteur. Mai târziu, a apărut informația conform căreia tatăl ei o violase.

Emilia Papin s-a alăturat mănăstirii care deținea orfelinatul și a devenit călugăriță. Clemence născuse încă alți doi copii pe care ea și soțul ei i-au trimis de la o vârstă fragedă la orfelinat.

Surorile Papin

Christine era un copil dificil. Ea s-a născut în 1905 și era copilul mijlociu al familiei. Curând după ce s-a născut, părinții ei au dat-o în grija surorii lui Gustave, care s-a bucurat să o aibă în casă.

Christine a rămas la mătușa ei vreme de 7 ani, după care a intrat într-un orfelinat catolic. Deși Christine voia să intre la mănăstire, mama ei nu îi dădea voie și mai târziu a angajat-o.

Christine avea o inteligență medie și o personalitate mai puternică și mai deschisă decât Lea. Angajatorii ei au relatat faptul că putea deveni uneori insolentă, dar muncea din greu și era o bucătăreasă bună.

Lea era cea timidă. Născută în 1911, era cea mai mică dintre cele trei fete. Evaluările indică faptul că Lea avea o inteligență ceva mai scăzută decât sora ei și era introvertită, tăcută și ascultătoare.

Din copilărie, Lea crescuse la fratele mamei ei până când acesta murise și apoi a stat într-un orfelinat catolic până când a împlinit 15 ani.

Casa Lancelin din strada Bruyere, numărul 6

Christine și Lea Papin aveau acum vârsta potrivită pentru muncă. În 1926, au avut norocul de a primi amândouă slujbe în Le Mans în casa familiei Lancelin.

surorile papin

Casa din Strada Bruyere, din Le Mans, unde surorile Papin au comis crima oribilă. Foto: captură Google Streetview

Aici locuiau avocatul pensionat Lancelin, soția sa, Leonie, și fiica lor adultă, Genevieve. Christine era bucătăreasa familiei, în timp ce Lea făcea curățenie în casă.

Majoritatea relatărilor spun că surorile Papin erau fete de treabă și menajere model. În fiecare duminică se îmbrăcau frumos și mergeau la biserică și aveau reputația de a munci din greu și de a avea un comportament potrivit.

Fiind mai degrabă nesociabile, surorile Papin preferau compania pe care și-o țineau una alteia. În fiecare zi, aveau o pauză de două ore după prânz.

Însă, în loc să iasă să se bucure de lumina zilei, rămâneau în dormitorul lor. În 1933, surorile Papin se aflau în casa Lancelin deja de 6 ani.

Christine avea 27 de ani și Lea avea 21 de ani. Pe data de 2 februarie a acelui an, doamna Lancelin și fiica ei au sosit acasă pe înserate, în jurul orei cinci și jumătate, când locuința era în mare parte scufundată în întuneric.

Era pentru a doua oară într-o săptămână când fierul de călcat care funcționa prost cauzase arderea siguranței electrice, în timp ce Christine călca hainele. Ciudat este faptul că fierul tocmai fusese luat în acea zi de la persoana care îl reparase și care spusese că nu îi găsea niciun defect.

Când Christine i-a spus doamnei Lancelin că fierul de călcat se stricase din nou, doamna s-a înfuriat și a izbucnit o ceartă. Desigur, mai existaseră dificultăți și în trecut.

Doamna Lancelin insista mereu ca treburile casnice să fie bine făcute. Ea obișnuia să-și pună mănușile albe și să verifice dacă praful fusese bine șters, comenta în mod regulat privitor la felul în care gătea Christine și o obliga pe Lea să curețe din nou atunci când descoperea că nu curățase bine o porțiune a casei.

Însă, de data asta, lucrurile au luat o altă turnură…

Crima secolului

surorile papin

Fotografia scenei crimei comise de surorile Papin

Christine și-a pierdut cumpătul. Aflată la capătul scărilor care duceau la primul etaj, Christine a sărit pe Genevieve și i-a scos ochii cu degetele.

Lea s-a alăturat repede luptei și a pus mâna pe doamna Lancelin. Christine i-a spus să-i scoată ochii doamnei, apoi a fugit în bucătărie să ia un cuțit și un ciocan.

A urcat înapoi scările pe care celelalte încă se luptau și le-a lovit cu cuțitul pe mamă și pe fiică. Surorile Papin au folosit un ulcior de cositor aflat pe o masă în capul scărilor ca să le lovească în cap pe femeile Lancelin.

Experții estimează că incidentul a durat cam 30 de minute. Rezultatul final a fost că menajerele le-au ucis cu violență pe amândouă femeile.

Domnul Lancelin și ginerele său au sosit acasă cândva între orele 18:30 și 19:00. Ușa era zăvorâtă pe dinăuntru și cei doi bărbați nu au putut intra, deși știau că cineva trebuie să fie acasă.

Casa era scufundată în întuneric, cu excepția unei licăriri fade, care venea de la etaj. Totul părea foarte suspect, așa că cei doi s-au dus la poliție să ceară ajutor.

Investigația

surorile papin

O publicație le-a poreclit pe cele două surori „oile furioase”

După ce au intrat în casă, polițiștii au urcat scările și au descoperit scena macabră. Cele mai multe răni erau la capetele și fețele victimelor.

Totuși, pe picioarele și fesele fiicei se aflau urme de tăieturi adânci de cuțit. Amândouă femeile erau de nerecunoscut, fiindcă fețele le fuseseră complet distruse.

Dinții erau împrăștiați prin cameră și unul dintre ochii lui Genevieve se afla pe treapta din capătul șirului de scări. Mai târziu, investigatorii au găsit celălalt ochi sub corpul ei.

Ambii ochi ai doamnei Lancelin se aflau în eșarfa de la gâtul ei. Cadavrul ei era întins pe spate, cu picioarele desfăcute și cu un singur pantof rămas pe unul dintre ele.

Cadavrul lui Genevieve stătea întins cu fața în jos. Lângă coapsa ei dreaptă se afla un cuțit de bucătărie însângerat, cu un mâner de culoare închisă.

Întreaga scenă era acoperită de sânge. Sângele ajunsese și pe pereți, la doi metri deasupra cadavrelor.

După ce polițiștii au descoperit cadavrele, au căutat și în restul casei. În mintea lor, se întrebau dacă ucigașul le făcuse același lucru și celor două surori Papin.

Însă când investigatorii au ajuns în camera menajerelor, ușa era încuiată. Un lăcătuș a venit pentru a deschide ușa și când polițiștii au deschis-o, le-au găsit pe cele două fete în pat, cu halatele pe ele (unele surse spun că erau dezbrăcate).

Pe un scaun de lângă pat se afla ciocanul însângerat, cu fire de păr lipite de el. Polițiștii le-au întrebat ce se întâmplase și cele două surori și-au mărturisit imediat crima.

Notă

Potrivit lui Frederic Chauvaud, autorul cărții Crima îngrozitoare a surorilor Papin,  investigatorii au găsit victimele cu fustele ridicate și cu lenjeria trasă în jos.

La acea vreme în Franța, ar fi fost nepotrivit să se facă fotografii în care organe genitale să fie expuse, așa că investigatorii (poate chiar jurnaliștii) au tras înapoi fustele victimelor, înainte ca poliția să termine investigația.

Arestul și procesul

surorile papin

Fotografiile surorilor de după arestare

Polițiștii le-au arestat pe surori și le-au luat în custodie. Christine a devenit neliniștită și a făcut niște crize de disperare atunci când a fost separată de sora ei.

În cele din urmă, autoritățile le-au permis surorilor să se întâlnească. Relatările spun că Christine a vorbit și s-a purtat într-un fel care sugera faptul că întrețineau relații sexuale.

Tribunalul a numit trei doctori care să le evalueze psihologic pe surori, pentru a determina dacă erau sau nu normale. Christine manifesta indiferență față de lume și a indicat faptul că nu se simțea atașată de nimeni în afară de Lea.

Doctorii au spus că afecțiunea lui Christine era de devotament familial și nu au detectat nicio urmă de conținut sexual. Pe de altă parte, Lea o privea pe Christine ca pe o figură maternă.

Evaluarea a stabilit faptul că cele două nu sufereau de tulburări mentale patologice. Doctorii au spus că fetele erau normale și că legătura lor neobișnuit de apropiată a făcut ca amândouă să acționeze împreună și că erau amândouă la fel de vinovate pentru crimă.

La proces, jurații au avut nevoie de doar 40 de minute pentru a delibera. Bineînțeles, le-au declarat vinovate pe cele două surori. Lea a primit o sentință de 10 ani de închisoare.

Christine trebuia să fie ghilotinată, însă sentința i-a fost comutată în închisoare pe viață.

De ce și-au ucis surorile angajatorii?

Dubla crimă brutală a înfuriat orașul și a șocat Franța. Publicul nu mai întâlnise o astfel de brutalitate. Mulți au început să se întrebe de ce două fete (care, potrivit relatărilor, erau cumsecade și fuseseră tratate bine) ar fi putut să aibă o ură atât de adâncă încât să comită aceste crime.

Crimele erau destul de odioase oricum, însă scoaterea ochilor cu degetele era un act de o sălbăticie animalică. Psihoterapeuții, filosofii, scriitorii și alții au început să vină cu teorii.

surorile papin

La procesul din 1933: Lea Papin (în spate în stânga) și Christine Papin (în spate în dreapta)

Unii intelectuali simpatizau cu fetele și lupta lor de clasă. Ei vedeau crima ca o reflexie a diferențelor opresive între clase.

Alții spuneau că deoarece fetele avuseseră o slujbă bună la o familie de treabă, mâncau aceeași mâncare ca și familia și aveau un salariu lunar generos, nu exista niciun motiv logic pentru o astfel de crimă.

Era vorba de ceva înrădăcinat în copilăria surorilor? Unele surse spun că fuseseră lipsite de dragoste și afecțiune. Dar chiar așa să fi stat lucrurile?

Își petrecuseră anii de formare departe de instabilitatea casei părintești, cu membri ai familiei care se presupunea că le iubiseră. Deși trebuiseră până la urmă să meargă la un orfelinat catolic, nu există dovezi că ar fi suferit sau că nu ar fi fost îngrijite.

Cea de-a treia identitate

La proces, un al patrulea doctor a depus mărturie. Acesta a spus că fetele nu puteau fi considerate normale.

Doctorul a propus teoria conform căreia relația dintre cele două surori dusese la contopirea completă a personalităților lor și că Lea își pierduse personalitatea în favoarea personalității mai puternice a lui Christine.

În esență, nu exista nicio „Christine” și nicio „Lea”. Ucigașul era, de fapt, personalitatea contopită a celor două surori – o a treia identitate. În întreaga lume, psihoterapeuții au căutat un diagnostic.

„Cele două surori par să fi suferit de ceea ce se cheamă boală paranoică comună. Această boală apare în cadrul grupurilor mici sau a cuplurilor care se izolează de lume.

Adeseori, acestea duc o existență intensă și introvertită, cu o percepție paranoică a lumii înconjurătoare. În cazul acestei boli, este tipic ca un partener să îl domine pe celălalt și surorile Papin par a fi un exemplu perfect.”

Însă a apărut și o teorie mai senzațională. Descoperise cumva doamna Lancelin că surorile aveau o relație homosexuală incestuoasă?

Văzuse ceva ce nu trebuia să vadă, acesta fiind motivul pentru care fetele i-au scos ochii cu mâinile goale?

Ce s-a întâmplat cu surorile Papin?

Fără sora ei, lui Christine nu i-a fost bine în închisoare. A dat dovadă de puseuri de nebunie și a devenit depresivă și disperată, refuzând în cele din urmă să mănânce.

Oficialii închisorii au transferat-o într-o instituție pentru bolnavi mintali. Însă ea a continuat să se înfometeze până când a murit, în mai 1937.

surorile papin

Surorile Pepin sunt escortate de polițiști

Pe de altă parte, Lea Papin a dat dovadă de un comportament exemplar și a fost eliberată după 8 ani. În 1941 a devenit o femeie liberă.

A locuit cu mama ei în Nantes, Franța, sub un nume fals și a lucrat în domeniul hotelier. Unele relatări spun că a murit în 1982.

Totuși, în anul 2000, când lucra la filmul În căutarea surorilor Papin, Claude Ventura susține că a descoperit-o pe Lea în viață, într-un ospiciu din Franța.

Femeia suferise un accident cerebral și era paralizată parțial și incapabilă să vorbească. A murit în 2001.

O privire de ansamblu

După crime, a existat un val de gânduri, emoții și temeri. Primul stadiu a fost șocul și indignarea. Apoi, a apărut întrebarea: De ce au făcut-o?

Apoi, au apărut reflecțiile privitoare la imaginea de ansamblu. Surorile comiseseră această crimă fiindcă existau elemente negative în societate, defecte ale structurii sociale, neajunsuri ale orfelinatelor catolice sau prea multă opresiune și persecuție?

Trebuia reformată societatea în întregul ei? Nu este clar dacă dubla crimă din Le Mans a avut drept rezultat vreo schimbare socială majoră.

Este, însă, sigur faptul că, aproape un secol mai târziu, orașul din nord-vestul Franței este în continuare celebru numai pentru cursa de mașini organizată acolo.

Însă, chiar și astăzi, crima sălbatică de pe strada Bruyere numărul 6 din data de 2 februarie 1933 are un ecou puternic în acest loc.

Articole fascinante

  • Marcus Demetrius spune:

    Societate opresiva clar.Probabil se saturasera de rautatile pentru nimicuri.Presiunea pshica pentru nimicuri cand tu muncesti pe branci te aduce in astfel de situatii.Javrele alea le persecutau psihic pentru fire de praf,pentru urme pe oglinzi.De ce am scris?Am intalnit exact astfel de specimene,cu aceleasi teorii de suprafata.In aceasta istorioara dau dreptate fetelor ce suportasera regimul 6 ani. Specimenele acelea merita si azi un tratament.Poate nu moartea dar la fel de usturator pentru ca asemenea animale cred ca li se cuvine totul.Pe vremea cand se putea dispuneau si de viata servitorilor.Acest lucru s-a mentinut in SUA pana in sec xx chiar daca abolisera sclavia.

  • Mariana spune:

    Daca se simteau atat de oprimate oare nu puteau pleca intr-o fabrica de exemplu? Era totusi 1933 cand femeile puteau deja sa gaseasca o alta munca.
    Nu exista nici o scuza pentru salbaticia manifestata.

  • >