Surorile Papin, menajerele ucigașe care au zguduit Franța

În nord-vestul Franței se află Le Mans, oraș cunoscut mai ales pentru celebra cursă de mașini pe care o găzduiește în fiecare an. Însă, dacă te vei uita pe articolul de pe Wikipedia despre Le Mans, în secțiunea cu oameni notabili, la poziția a noua a listei vei descoperi o mențiune interesantă: surorile Papin.

Printre 20 de diverși aristocrați, preoți și muzicieni celebri se află numele surorilor Christine și Lea Papin, care au conferit orașului o celebritate infamă, greu de dobândit.

Surorile Papin nu sunt cunoscute pentru vreo realizare extraordinară. Sunt celebre pentru că le-au ucis, într-un mod îngrozitor, pe angajatoarea lor și pe fiica acesteia, în 1933. Iată povestea lor.

Familia Papin

Surorile Papin proveneau dintr-o familie cu probleme. Mama lor era Clemence Derre, iar tatăl lor se numea Gustave Papin. Deși circulau zvonuri potrivit cărora Clemence avea o aventură cu șeful ei, Gustave o iubea.

În octombrie 1901, când Clemence a rămas însărcinată, Gustave s-a căsătorit cu ea. Emilia Papin s-a născut în februarie 1902.

Însă Gustave suspecta că soția sa își continua aventura. Ca să o ducă pe Clemence cât mai departe de Le Mans și de presupusul ei amant, Gustave și-a căutat de lucru într-un alt oraș.

La aproximativ doi ani după ce s-a născut Emilia, Gustave i-a spus soției sale că își va lua o slujbă nouă, într-o altă localitate. Clemence a amenințat că se va sinucide dacă va trebui să părăsească Le Mans.

Acest lucru a întărit bănuiala lui Gustave că soția sa avea, într-adevăr, o aventură. După ce Clemence și-a venit în fire, cei doi s-au mutat și au început o viață nouă, dar relația lor a devenit tot mai distantă.

Clemence nu arăta deloc afecțiune pentru copiii și soțul ei, fiind o persoană oarecum instabilă psihic. De aceea, Gustave s-a apucat de băut.

Când Emilia avea nouă sau zece ani, Clemence a trimis-o la orfelinatul catolic Bon Pasteur, renumit în epocă pentru tratamentele brutale la care erau supuși copiii internați acolo.

Între timp, Clemence a născut alte două fete, Christine și Lea, pe care soții Papin le-au trimis de la o vârstă fragedă la același orfelinat.

Christine, născută în 1905, era un copil dificil, cu o inteligență medie și o personalitate puternică. Lea ,născută în 1911, era o fire introvertită și timidă, tăcută și ascultătoare.

În anii petrecuți la orfelinat, cele două surori au învățat să gătească și să întrețină o gospodărie, iar acest lucru le-a ajutat ulterior să își găsească de lucru ca menajere.

Casa Lancelin din Strada Bruyere, numărul 6

În 1926, Christine și Lea Papin au avut norocul de a primi amândouă slujbe în Le Mans, în casa familiei Lancelin.

Aici locuiau avocatul pensionat Lancelin, soția sa, Leonie, și fiica lor adultă, Genevieve. Christine era bucătăreasa familiei, în timp ce Lea făcea curățenie în casă.

Majoritatea relatărilor spun că surorile Papin erau fete de treabă și menajere model. În fiecare duminică se îmbrăcau frumos și mergeau la biserică și aveau reputația de a munci din greu și de a avea un comportament potrivit.

Fiind mai degrabă nesociabile, surorile Papin preferau compania pe care și-o țineau una alteia. În fiecare zi, aveau o pauză de două ore după prânz.

Însă, în loc să iasă să se bucure de lumina zilei, rămâneau în dormitorul lor. În 1933, surorile Papin se aflau deja de șase ani în casa Lancelin.

Christine avea 27 de ani, iar Lea avea 21 de ani. Pe data de 2 februarie a acelui an, doamna Lancelin și fiica ei au sosit acasă pe înserate, în jurul orei cinci și jumătate, când locuința era în mare parte scufundată în întuneric.

Era pentru a doua oară într-o săptămână când fierul de călcat care funcționa prost cauzase arderea siguranței electrice, în timp ce Christine călca hainele. Ciudat este faptul că dispozitivul tocmai fusese luat în acea zi de la persoana care îl reparase și care spusese că nu îi găsea niciun defect.

Când Christine i-a spus doamnei Lancelin că fierul de călcat s-a stricat din nou, stăpâna casei s-a înfuriat, iar între cele două a izbucnit o ceartă. Desigur, mai existaseră dificultăți și în trecut.

Doamna Lancelin insista mereu ca treburile casnice să fie bine făcute. Obișnuia să-și pună mănușile albe și să verifice dacă praful fusese bine șters, comenta în mod regulat privitor la felul în care gătea Christine și o obliga pe Lea să curețe din nou atunci când descoperea că nu curățase bine o porțiune a casei.

Însă, de data asta, lucrurile au luat o altă turnură…

Crima secolului

Christine și-a pierdut cumpătul. Aflată la capătul scărilor care duceau la primul etaj, Christine a sărit pe fiica doamnei Lancelin și i-a scos ochii cu degetele.

Lea s-a alăturat repede luptei și a pus mâna pe doamna Lancelin. Christine a fugit în bucătărie, să ia un cuțit și un ciocan, cu care le-a înjunghiat atât pe mamă, cât și pe fiică.

Apoi, surorile Papin și-au lovit victimele în cap, de mai multe ori, cu un ulcior de cositor.

Experții estimează că incidentul a durat cam 30 de minute și s-a sfârșit cu uciderea lui Leonie și Genevieve Lancelin.

Domnul Lancelin și ginerele său au sosit acasă cândva între orele 18:30 și 19:00. Ușa era zăvorâtă pe dinăuntru, iar cei doi bărbați nu au putut intra, deși știau că cineva trebuie să fie acasă.

Casa era scufundată în întuneric, cu excepția unei licăriri fade, care venea de la etaj. Totul părea foarte suspect, așa că cei doi s-au dus la poliție să ceară ajutor.

Investigația

După ce au intrat în casă, polițiștii au urcat scările și au descoperit scena macabră. Cele mai multe răni se aflau la nivelul capetelor victimelor.

Totuși, pe picioarele și fesele fiicei se aflau urme de tăieturi adânci de cuțit. Ambele victime erau de nerecunoscut, fiindcă fețele le fuseseră distruse complet.

Dinți erau împrăștiați prin cameră, iar unul dintre ochii lui Genevieve se afla pe una dintre treptele scării interioare. Mai târziu, investigatorii au găsit celălalt ochi sub corpul victimei.

Ambii ochi ai doamnei Lancelin se aflau în eșarfa de la gâtul femeii. Cadavrul era întins pe spate, cu picioarele desfăcute și cu un singur pantof rămas.

Cadavrul lui Genevieve era întins cu fața în jos. Lângă coapsa ei dreaptă se afla un cuțit de bucătărie însângerat, cu mânerul de culoare închisă.

Atât podeaua, cât și pereții erau plini de sânge. După ce au descoperit cadavrele, polițiștii au căutat și în restul casei, temându-se că ucigașul le atacase și pe surorile Papin.

Însă când investigatorii au ajuns la camera menajerelor, ușa era încuiată. Un lăcătuș a fost chemat să deschidă ușa. După ce au pătruns în cameră, polițiștii le-au găsit pe cele două fete în pat, cu halatele pe ele (unele surse spun că erau dezbrăcate).

Pe un scaun de lângă pat se afla ciocanul însângerat, cu fire de păr lipite de el. Polițiștii le-au întrebat ce se întâmplase, iar cele două surori și-au mărturisit imediat crima.

Potrivit lui Frederic Chauvaud, autorul cărții „Crima îngrozitoare a surorilor Papin”, investigatorii au găsit victimele cu fustele ridicate și cu lenjeria trasă în jos pe picioare.

Arestul și procesul

Polițiștii le-au arestat pe cele două surori. Când a fost separată de Lea, Christine a devenit agitată. În cele din urmă, autoritățile le-au permis surorilor să se întâlnească. Relatările spun că Christine a vorbit și s-a purtat într-un fel care sugera faptul că întrețineau relații sexuale.

Tribunalul a numit trei doctori care să le evalueze psihologic pe surori, pentru a determina dacă erau sau nu normale. Christine a manifestat indiferență față de lume și a indicat faptul că nu se simțea atașată de nimeni în afară de Lea.

Doctorii au spus că afecțiunea lui Christine era de devotament familial și nu au detectat nicio tendință sexuală în comportamentul acesteia. Pe de altă parte, Lea o privea pe Christine ca pe o figură maternă.

Evaluarea a stabilit faptul că cele două nu sufereau de tulburări mentale patologice. Potrivit doctorilor, fetele erau normale și aveau același grad de vinovăție în comiterea crimei.

La proces, jurații au avut nevoie de doar 40 de minute pentru a delibera. Cele două surori au fost găsite vinovate. Lea a fost condamnată la zece ani de închisoare. Christine trebuia să fie ghilotinată, însă sentința i-a fost comutată în închisoare pe viață.

De ce și-au ucis surorile Papin angajatorii?

Dubla crimă brutală a șocat întreaga Franță. Publicul nu mai întâlnise o astfel de brutalitate. Mulți au început să se întrebe de ce două fete (care, potrivit relatărilor, erau cumsecade și fuseseră tratate bine) ar fi putut să aibă o ură atât de adâncă încât să comită aceste crime.

Crimele erau destul de odioase oricum, însă scoaterea ochilor cu degetele era un act de o sălbăticie animalică. Psihoterapeuții au început să vină cu teorii.

Unii intelectuali simpatizau cu fetele și cu lupta lor „de clasă”, văzând crima ca o reflexie a diferențelor opresive dintre clase.

Alții spuneau că, deoarece fetele avuseseră o slujbă bună la o familie de treabă, mâncaseră la masă cu membrii familiei și avuseseră salarii bune, nu exista niciun motiv logic pentru o astfel de crimă.

Era vorba de ceva înrădăcinat în copilăria surorilor? Unele surse spun că fuseseră lipsite de dragoste și afecțiune. Dar chiar așa să fi stat lucrurile?

Își petrecuseră anii de formare departe de haosul din casa părintească, alături de membri ai familiei despre care se presupunea că le iubiseră. Deși până la urmă au ajuns la un orfelinat catolic, nu există dovezi că au suferit acolo sau că nu au fost îngrijite.

Cea de-a treia identitate

La proces a depus mărturie și un al patrulea doctor, care a spus că fetele nu puteau fi considerate normale. Doctorul a propus teoria conform căreia relația dintre cele două surori dusese la contopirea completă a personalităților lor și că Lea își pierduse personalitatea în favoarea personalității mai puternice a lui Christine.

Practic, nu existau nicio „Christine” și nicio „Lea”. Ucigașul era, de fapt, personalitatea contopită a celor două surori, așadar o a treia identitate. Psihoterapeuții au căutat un diagnostic.

„Cele două surori par să fi suferit de ceea ce se cheamă boală paranoică comună. Această boală apare în cadrul grupurilor mici sau a cuplurilor care se izolează de lume. Adeseori, acestea duc o existență intensă și introvertită, cu o percepție paranoică a lumii înconjurătoare. În cazul acestei boli, este tipic ca un partener să îl domine pe celălalt și surorile Papin par a fi un exemplu perfect.”

Însă a apărut și o teorie mai senzațională. Descoperise cumva doamna Lancelin că surorile aveau o relație homosexuală incestuoasă?

Văzuse ceva ce nu trebuia să vadă, acesta fiind motivul pentru care fetele i-au scos ochii cu mâinile goale?

Ce s-a întâmplat cu surorile Papin?

Fără sora ei, lui Christine nu i-a fost bine în închisoare. A dat dovadă de puseuri de nebunie și a devenit depresivă și disperată, refuzând în cele din urmă să mai mănânce.

Oficialii închisorii au transferat-o într-o instituție pentru bolnavi mintali. Însă ea a continuat să se înfometeze până când a murit, în mai 1937.

De cealaltă parte, Lea Papin a dat dovadă de un comportament exemplar și a fost eliberată după 8 ani. În 1941 a devenit o femeie liberă.

A locuit cu mama ei în Nantes, Franța, sub un nume fals și a lucrat în domeniul hotelier. Unele relatări spun că a murit în 1982.

Totuși, în anul 2000, când lucra la filmul „În căutarea surorilor Papin”, Claude Ventura a descoperit-o pe Lea în viață, într-un ospiciu din Franța.

Femeia suferise un accident cerebral și era paralizată parțial și incapabilă să vorbească. A murit în 2001.

O privire de ansamblu

După crime, a existat un val de gânduri, emoții și temeri în Franța. Primul stadiu a fost șocul și indignarea, după care a apărut întrebarea: De ce au făcut-o?

Apoi, au apărut reflecțiile privitoare la imaginea de ansamblu. Surorile comiseseră această crimă fiindcă existau elemente negative în societate, defecte ale structurii sociale, neajunsuri ale orfelinatelor catolice sau prea multă opresiune și persecuție?

Trebuia reformată societatea în ansamblul ei? Nu este clar dacă dubla crimă din Le Mans a avut drept rezultat vreo schimbare socială majoră.

Aproape un secol mai târziu, orașul din nord-vestul Franței este în continuare celebru în principal pentru cursa de mașini organizată acolo. Însă, chiar și astăzi, crima sălbatică de pe Strada Bruyere numărul 6 din data de 2 februarie 1933 are un ecou puternic în acest loc.