Gloanțele acustice: 3 situații când sunetul a fost folosit ca armă

„În război și în dragoste, totul este permis”, spune o zicală. Pe timp de război, oamenii vor folosi ca armă împotriva inamicilor orice instrument avut la îndemână, iar sunetul nu face excepție.

Tehnicile de război sonic au jucat un rol vital în multe conflicte. În acest articol, îți prezentăm trei situații în care sunetul a fost folosit ca armă.

1

Îndepărtarea dictatorului Manuel Noriega

Manuel Noriega 01
Generalul Manuel Noriega. Foto: politico.com

Generalul Manuel Noriega a fost un personaj temut al scenei politice din America Latină. În calitate de lider de facto al statului Panama în anii ‘80, și-a câștigat o reputația de dictator nemilos și represiv, fiind comparat inclusiv cu Augusto Pinochet, din Chile.

Și-a hărțuit și intimidat adversarii, a organizat contrabanda cu droguri cu SUA și torturarea și uciderea medicului Hugo Spadafora, un opozant al regimului.

Inițial, Noriega a fost un aliat de nădejde al SUA (și un agent important al CIA). În timpul administrației Nixon, a ajutat la organizarea eliberării a doi transportatori americani din Cuba.

Cu toate acestea, relațiile dintre cele două administrații s-au răcit treptat, iar în 1989, pe fondul afirmațiilor privind traficul de droguri și fraudele din timpul alegerilor prezidențiale, SUA au organizat o invazie a Panama.

Manuel Noriega 02
Noriega este escortat într-un avion al armatei americane. Foto: Wikimedia

Noriega a căutat refugiu în ambasada Vaticanului din Ciudad de Panamá. La scurt timp, trupele americane au înconjurat ambasada, iar în ziua de Crăciun a anului 1989 au început un război psihologic pentru a-l obliga pe Noriega să plece de la putere.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Armata SUA a început să difuzeze, fără încetare, muzică heavy metal la difuzoare îndreptate spre clădirea ambasadei. Multe dintre melodii au fost alese în mod special pentru a-l umili pe Noriega.

După trei zile de expunere neîncetată, muzica a fost oprită, iar pe 3 ianuarie 1990 Noriega s-a predat. SUA au folosit această tactică în numeroase rânduri.

Polițiștii din Texas au difuzat muzică pop la volum foarte ridicat și cântece tibetane în timpul asediului asupra sectei religioase a davidienilor, la Mount Carmel.

În 2010, în timpul unei campanii militare din Afganistan, pușcașii marini au difuzat într-un sat, ore în șir, piese ale trupelor „Metallica” și „Thin Lizzy”.

2

„Țipătul” israelian

Copil sunet
Foto: CBS News

Când vine vorba de echipamente militare de nouă generație, Israelul este unul dintre liderii mondiali incontestabili. În 2017, armata israeliană a fost descrisă de New York Post ca „cea mai avansată din lume din punct de vedere tehnologic”.

Vehicule fără șofer patrulează granițele cu Gaza și Siria. Sateliții-spion israelieni monitorizează dușmanii țării de la înălțime. În 2000, Israelul a anunțat cu mândrie că a dezvoltat primul sistem de interceptare a rachetelor balistice.

Una dintre inovațiile folosite de forțele armate israeliene este o armă sonică nonletală numită „Scream” („Țipăt”). Arma a fost folosită pentru prima dată în 2011, când un grup de protestatari a început să arunce pietre și să ardă anvelope în zona punctului de control dintre Ierusalim și Ramallah.

Arma emite impulsuri sonice către ținte, care încep să simtă greață și amețeli.

3

Tortura cu muzică, utilizată de CIA

Prizonieri
Foto: grunge.com

În 2014, Comitetul de Informații al Senatului american a publicat un amplu raport care dezvăluia o serie de lucruri tulburătoare despre metodele de tortură ale CIA.

Printre dezvăluiri s-a numărat folosirea „tehnicilor de dezorientare sonoră” în închisoarea cu nume de cod „COBALT”, tehnici similare cu cele raportate la centrul de detenția Guantanamo în 2008.

Raportul descrie modul în care prizonierii erau ținuți încătușați în celule și împiedicați să adoarmă prin difuzarea de muzică la volum foarte ridicat. Acest atac psihologic dezorientează și intimidează deținuții, cu scopul de a-i face să cedeze.

În plus, anumite melodii erau folosite ca formă de condiționare: atunci când erau difuzate, prizonierii știau că urmează o nouă sesiune de tortură.

Înainte de a-l interoga pe Ramzi bin al-Shibh, un suspect de terorism, gardienii îl puneau să asculte piesa „Rawhide”, de la Blues Brothers. Genurile muzicale preferate ale CIA erau heavy metal și country.

Acestea erau alese în mod deliberat, deoarece sunetele îi dezorientau pe prizonierii din Orientul Mijlociu (nefamiliarizați cu această muzică), accentuându-le starea de disconfort.


Ți-a plăcut acest articol? Descoperă și 9 arme devastatoare care au fost interzise în război. Apoi, află mai multe despre Ororile de pe Insula Renașterii, locul unde sovieticii au testat arme biologice.


Distribuie:

Citește în continuare

Lasă un comentariu