4 structuri celebre din jurul lumii care au rămas neterminate

De la pagoda gigantică din Myanmar la hotelul-fantomă din Coreea de Nord, îți prezentăm patru structuri mărețe din jurul lumii care au rămas neterminate.

Deși nu au fost finalizate, aceste construcții au un farmec aparte și atrag sute de mii de turiști în fiecare an (cu excepția hotelului nord-coreean, desigur).

1

Pagoda Mingun Pahtodawgyi, Myanmar

Pagoda
Foto: Anshar Photography

În orășelul Mingun, din nord-vestul Myanmarului, se află Mingun Pahtodawgyi, o structură care trebuia să fie cea mai mare pagodă din lume.

Lucrările la pagoda gigantică au început în 1790, la inițiativa regelui Bodawpaya, dar proiectul nu a fost finalizat niciodată.

În timpul războaielor pe care le-a purtat, regele a luat mulți prizonieri și sclavi, pe care i-a folosit la construirea pagodei.

Însă în scurt timp procesul de construcție au început să afecteze bugetul, iar în rândul oamenilor a început să circule o profeție conform căreia regatul va pieri imediat ce pagoda va fi finalizată.

Astfel, lucrările au fost încetinite pentru a împiedica împlinirea profeției, iar când regele a murit proiectul a fost complet abandonat. Pagoda neterminată are înălțimea de 50 de metri, o treime din înălțimea propusă.

Un cutremur care a avut loc în 1839 a lăsat niște fisuri uriașe pe zidurile Mingun Pahtodawgyi.

2

Templul Ta Keo, Cambodgia

Ta Keo
Foto: Minube

Ta Keo este un munte-templu situat în orașul antic Angkor. Ar fi putut fi unul dintre cele mai mari temple construite vreodată, dar nu a fost niciodată finalizat.

Chiar dacă este neterminată, structura este suficient de mare pentru a fi văzută de la depărtare. Cele cinci sanctuare în formă de turn sunt situate în vârful unei piramide cu cinci etaje, înaltă de 22 de metri.

Monumentul masiv din gresie dedicat lui Shiva a fost lăsat neterminat la începutul secolului XI. Lucrările au fost sistate în etapa în care sculptorii realizau decorațiunile templului.

Motivul pentru care construcția a fost abandonată este necunoscut. Unii pun acest lucru pe seama faptului că la un moment dat structura a fost lovită de fulger, considerat un semn de rău augur.

Alții susțin că proiectul a fost sistat după ce regele Jayavarman V, cel care a comandat templul, a murit. Totuși, chiar și neterminat, templul este o priveliște magnifică.

3

Turnul Hassan, Maroc

Turnul Hassan
Foto: Wikimedia

Turnul Hassan este minaretul unei moschei neterminate din Rabat, capitala Marocului. Turnul și moscheea, comandate de sultanul Yaqub al-Mansur în secolul XII, trebuiau să fie cele mai mari monumente de acest gen din lume.

Imensa moschee urma să fie elementul central al noii capitale și o celebrare a victoriei sultanului asupra creștinilor spanioli.

Dar proiectul, din care a fost realizată doar o mică parte, a fost abandonat la câțiva ani după moartea lui Yaqub al-Mansur, care a avut loc pe 23 ianuarie 1199.

În prezent, Turnul Hassan are 44 de metri, puțin peste jumătate din înălțimea prevăzută inițial.

Pe podeaua de marmură a moscheii există aproximativ 200 de coloane, care ne arată cât de mare ar fi fost lăcașul de cult dacă ar fi fost terminat.

Potrivit estimărilor, în moschee s-ar fi putut ruga 20.000 de credincioși în același timp. În 2012, Turnul Hassan a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

4

Hotelul Ryugyong, Coreea de Nord

Ruygyong
Foto: Business Insider

Hotelul Ryugyong din Coreea de Nord ar fi trebuit să fie inaugurat în 1989, dar structura nu a fost niciodată finalizată.

La acea vreme, structura ar fi fost al șaptelea cel mai mare zgârie-nori și cel mai înalt hotel din lume.

Lucrările au început în 1987, dar criza economică ce a lovit Coreea de Nord a oprit activitatea în 1992. Hotelul trebuia să aibă 3.000 de camere, șapte restaurante rotative, cazinouri, cluburi de noapte și saloane.

Hotelul în formă de piramidă, care până acum are 105 etaje, nu a găzduit încă niciun oaspete. În aprilie 2008, după 16 ani de inactivitate, lucrările au fost reluate.

Planurile autorităților erau ca structura să fie finalizată în 2012, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la nașterea lui Kim Ir-sen.

Totuși, în 2013 planurile de inaugurare a hotelului au fost suspendate. Din cauza lipsei de transparență a autorităților nord-coreene, nu se știe exact care este stadiul actual al construcției. Potrivit unor surse, lucrările ar fi avansat în ultimii ani.

Bonus – Catedrala Sagrada Familia, Spania

Sagrada Familia
Foto: AFP

Sagrada Familia, celebra catedrală din inima Barcelonei concepută de Antoni Gaudi, este în construcție încă din 1882.

În 2015, structura era finalizată în proporție de 70%, iar în prezent se lucrează la construirea celor șase turnuri centrale.

Costul total al construcției este aproape imposibil de calculat, însă bugetul anual este de aproximativ 25 de milioane de euro.

Biletele plătite de vizitatori, între 15 și 20 de euro, reprezintă cea mai mare parte din buget, la care se adaugă și donațiile private.

Cel mai înalt turn al Sagrada Familia va avea 172 de metri și va fi una dintre cele mai înalte structuri religioase din Europa.

Sagrada Familia ar putea fi terminată în 2026, dar ar putea fi nevoie de lucrări suplimentare pentru elementele decorative.


În continuare, te invităm să descoperi 7 structuri incredibile construite de mâna omului, iar apoi 10 cele mai vizitate monumente din lume.

Ca să știi mai mult, citește cartea „Drumul către libertate”

Dacă vrei să afli mai multe despre viața în Coreea de Nord, îți recomandăm autobiografia cutremurătoare a lui Yeonmi Park, o tânără care a reușit să evadeze din cea mai dură dictatură din lume. Yeonmi a crescut crezând că e normal să vadă cadavre în drum spre școală și să fie atât de flămândă, încât să mănânce plante sălbatice. A fost învățată să nu-și exprime niciodată părerile și i s-a spus că Marele Conducător îi poate auzi gândurile. Apoi, la 13 ani, a reușit să fugă din țară împreună cu mama ei. Dar chinul era departe de a se fi încheiat...
Cartea „Drumul către libertate” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu