5 specii de oameni primitivi despre care probabil că nu ai mai auzit

Suntem atât de obișnuiți cu ideea de a fi singurii oameni de pe planetă, încât pare neverosimil să ne gândim că, în urmă cu mii de ani, mai multe „rude” ale noastre cutreierau pământul.

Mediile paleolitice, sau ale epocii de piatră, erau dinamice. Populațiile se deplasau, interacționau și uneori chiar se amestecau.

Pe măsură ce metodologiile arheologice și tehnologiile disponibile devin mai sofisticate, putem înțelege viețile acestor populații umane cu tot mai multe nuanțe, ceea ce face ca lumea paleoliticului să semene mai mult cu o pictură vie decât cu o piesă de muzeu.

Dar câte tipuri diferite de oameni au existat? Aceasta este o întrebare importantă, iar antropologii încă nu s-au pus de acord asupra acestui subiect. O mare parte a dezbaterii se datorează faptului că există prea puține specimene cu care antropologii pot lucra, potrivit Sapiens.org.

Cercetătorii au scos la iveală fosile provenind în total de la aproximativ 6.000 de hominizi. Doar câteva dintre aceste rămășițe au furnizat dovezi genetice. Printre altele, antropologii încearcă să afle care dintre ele reprezintă specii noi, uneori pornind de la un singur craniu sau o singură falangă.

Munca este grea și dă naștere la controverse. În arborele genealogic uman, genul Homo datează de aproximativ trei milioane de ani și include mai mult de zece specii de hominizi, inclusiv oamenii moderni: Homo sapiens.

Familia extinsă de hominizi, care include genul Ardipithecus, datează de aproximativ șase milioane de ani. Iată cinci hominizi despre care probabil că nu ai mai auzit și care arată cât de divers era peisajul uman preistoric.

1

Homo rudolfensis

Homo rudolfensis este exemplul perfect al pericolului de a descrie o specie pe baza unor dovezi fosile limitate. Denumirea se bazează pe un singur obiect, un craniu cunoscut drept KNM-ER 1470, care datează de acum aproximativ 1.9 milioane de ani și provine din Koobi Fora, Kenya.

Inițial, craniul a fost atribuit speciei Homo habilis, cel mai vechi membru cunoscut al genului uman. Cu toate acestea, au existat câteva probleme: în primul rând, cavitatea craniană era foarte mare.

Homo rudolfensis
Homo rudolfensis. Foto: Getty Images

Celelalte specimene de Homo habilis care au fost găsite aveau creiere de aproximativ 500 de centimetri cubi; Homo rudolfensis avea un craniu care ar fi conținut aproximativ 700 de centimetri cubi de creier. Specimenul H. rudolfensis avea, de asemenea, dinți mai mari și arcada mai mică decât craniile H. habilis.

Antropologii au ajuns în cele din urmă la concluzia că este puțin probabil ca variația în cadrul unei singure specii – chiar și luând în considerare posibilele diferențe între masculi și femele – să poată explica aceste diferențe fizice.

Prin urmare, în 1986, KNM-ER 1470 a fost clasificat ca specie distinctă.

2

Homo antecessor

Homo-Antecessor_
Homo antecessor. Foto: Getty Images

Peștera Gran Dolina din Atapuerca, Spania, este un sit arheologic uriaș, cu depozite care se întind într-un strat cu adâncimea de aproape 20 de metri și datează de peste 500.000 de ani.

Cel mai vechi dintre aceste depozite are vechimea de aproximativ 780.000 de ani și include rămășițele unui grup de hominizi care au fost numiți Homo antecessor în 1997.

Specia este adesea descrisă ca având un amestec de trăsături moderne și „primitive”: unele trăsături sunt similare cu cele ale neanderthalienilor și ale omului de Denisova, în timp ce altele seamănă mai mult cu Homo sapiens.

Un studiu recent al proteinelor antice extrase din smalțul dintelui uneia dintre fosilele de la Atapuerca a confirmat că H. antecessor este o „linie soră” strâns înrudită cu oamenii moderni, cu neanderthalienii și cu denisovanii.

Toate aceste populații au un strămoș comun apropiat.

3

Homo floresiensis

Singurele fosile cunoscute ale lui Homo floresiensis provin din peștera Liang Bua, de pe insula indoneziană Flores. Antropologii numesc această specie „hobbit”, datorită dimensiunilor reduse: Homo floresiensis ar fi măsurat puțin peste 90 de centimetri înălțime.

Homo floresiensis
Homo floresiensis. Foto: Getty Images

Primele rămășițe ale lui H. floresiensis au fost descoperite în 2003. Aceste „rude” ale omului aveau creiere mici (aproximativ 400 de centimetri cubi), dar practicau vânatul, iar uneltele lor erau foarte asemănătoare cu cele ale lui Homo erectus, o specie cu creier mai mare.

O posibilă explicație pentru statura mică a hobbiților este un fenomen cunoscut sub numele de nanism insular. În mediile cu resurse limitate, cum ar fi o insulă înconjurată de ocean, speciile care în mod normal ar avea un corp și un creier mai mari tind să evolueze spre o masă corporală și un creier mai mici.

O specie de elefant pigmeu (în prezent dispărută), care a împărțit odată insula Flores cu H. floresiensis, este un exemplu al aceluiași proces.

4

Homo luzonensis

O altă populație de hominizi descoperită recent este Homo luzonensis, care a trăit pe insula Luzon din Filipine în urmă cu 50.000-60.000 de ani.

Homo luzonensis
Rămășițe de la Homo luzonensis. Foto: Getty Images

Această specie este reprezentată de doar 13 oase: dinți, degete, degete de la picioare și un femur. Acestea provin de la cel puțin trei indivizi.

În 2019, antropologii au stabilit că aceste oase sunt suficient de diferite de cele ale unor specii precum H. erectus și H. floresiensis pentru a justifica consemnarea unei noi specii.

Oasele degetelor de la mâini și de la picioare ale lui H. luzonensis sunt interesante – sunt ușor curbate, o caracteristică comună a speciilor vii de primate care locuiesc în copaci. Acest lucru sugerează că H. luzonensis a trăit și pe sol, și în copaci.

5

Homo longi (Omul dragon)

Homo longi
Homo longi („Omul dragon”). Foto: Getty Images

Cea mai recentă specie de hominid provine din China, unde craniul cu arcade groase poreclit „Omul dragon” a primit un nume oficial în luna iunie 2021. Craniul a fost găsit în anii 1930, dar abia recent a fost pus la dispoziția oamenilor de știință pentru a fi analizat.

Datează de aproximativ 146.000 de ani, iar cei care analizează fosila o definesc ca fiind o „descendentă soră demult pierdută” a lui H. sapiens. Molarii sunt mari (mult mai mari decât ai oamenilor din zilele noastre), iar porțiunea de deasupra ochilor este uriașă.

Toate acestea sunt considerate caracteristici mai „primitive”. Cu toate acestea, dimensiunea creierului este comparabilă cu cea observată la oamenii moderni. Această nouă descoperire ne amintește încă o dată de dificultatea de a atribui un singur specimen unei specii noi.

De fapt, „Omul dragon” ar putea fi un Denisovan, însă până în prezent nu există dovezi genetice care să ajute la stabilirea acestui lucru. Oriunde s-ar încadra acest individ în arborele genealogic uman, el ne amintește că trecutul omenirii este încâlcit și că mai avem multe de învățat.

Ca să știi mai mult, citește „Enigmele științei”

După secole de salturi uriașe în domeniul științei – de la tiparniță la fisiunea nucleară -, ne punem întrebarea: A mai rămas ceva de descoperit și de cercetat și în secolul XXI? Știința ridică la fel de multe întrebări precum acelea la care a găsit deja răspunsuri. Toate intră în categoria „enigme ale științei”, care își așteaptă rezolvarea.

Și, cine știe, poate chiar unii dintre dumneavoastră, dragi cititori tineri, veți contribui, într-un fel sau altul, la dezlegarea lor.  Există cazuri celebre de mari oameni de știință – Faraday, Darwin, Einstein etc. – al căror drum în carieră le-a fost determinat de citirea, în adolescență, a unor modeste cărți de popularizare a științei.

Însă, de multe ori, dezlegarea unei enigme științifice duce la descoperirea alteia noi – și așa mai departe. Newton, unul din marile genii ale omenirii – cu modestie – a scris, la sfârșitul cărții sale „Principiile matematice ale filosofiei naturale”, tipărită în 1689, următoarele cuvinte:

„Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe țărmul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele colorate sau o scoică roșie, în timp ce marele «ocean al adevărului» se întinde necunoscut în fața mea”.

Deși între timp au fost făcute multe descoperiri științifice, „pietricelele colorate” nu s-au epuizat, oceanul adevărului vă așteaptă ! Tocmai de aceea, știința continuă să fie vie și atât de fascinantă. Pentru mai multe informații privind temele puse în discuție, cititorii sunt invitați să consulte bibliografia care a stat la baza documentării autorului, anexată la sfârșitul acestei cărți.

„Enigmele științei” se găsește cu reducere pe eMag sau pe Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu