A fost descoperit șarpele care injectează venin fără să deschidă gura

A fost descoperit șarpele care injectează venin fără să deschidă gura featured_compressed

O nouă specie de șarpe, care poate injecta venin fără să deschidă gura, a fost descoperită recent de oamenii de știință în adâncurile pădurilor din Guineea și Liberia. Această abilitate este neobișnuită, fiind întâlnită doar la șerpii din specia Atractaspis branchi („șarpele-pumnal”).

Pentru a injecta veninul în pradă, creaturile au niște colți lungi, pe care îi scot prin colțurile gurii. Astfel, reușesc, fără prea mare efort, să înțepe prada aflată pe laterală, la stânga sau la dreapta sa, notează Science Alert.

Specie noua sarpe 02
Foto: Rodel et al., „Zoosystematics and Evolution”, 2019

Acești șerpi neobișnuiți pot sări pe distanțe mari, ceea ce îi face niște adversari periculoși, chiar și pentru herpetologi. După cum au descoperit și experții de la Muzeul de Istorie Naturală din Berlin, manipularea unei astfel de creaturi cere o mare atenție.

Când au întâlnit pentru prima oară această specie nocturnă târându-se pe pantele întunecate ale unei păduri din Liberia, savanții au încercat să captureze animalul după modalitatea obișnuită, prinzându-l de cap cu mâna. S-a dovedit că nu era tocmai cea mai bună idee.

Au fost capturate doar trei exemplare

„În această poziție, șarpele a încercat să muște în mod repetat, ceea ce nu se întâmplă la celelalte specii. Încerca să se îndepărteze încet de observatorii umani sau se încolăcea și descolăcea brusc, sărind adeseori pe distanțe aproape egale cu lungimea corpului lui”, au raportat cercetătorii.

Până la urmă, nimeni nu a fost rănit, iar creatura a fost capturată. Însă, și dacă animalul ar fi reușit să muște pe cineva, mușcătura sa nu ar fi fost letală. Dar asta nu înseamnă că veninul acestui șarpe nu este periculos.

El are potențial citotoxic (distruge celulele), cauzând dureri severe, umflături și uneori vătămări însemnate țesuturilor. Deoarece deocamdată nu există un antivenin, victima unei astfel de mușcături își poate pierde degetele.

Ulterior, echipa de cercetători a reușit să captureze încă alte două specimene, pe plantațiile de cafea și banane din sud-estul Guineei. Noua specie a fost botezată Atractaspis branchi sau „șarpele-pumnal al lui Branch”.

Specia este încă un mister

Specie noua sarpe 01
Foto: Rodel et al., „Zoosystematics and Evolution”, 2019

Cercetătorii cred că această vietate este originară din pădurile tropicale din Guineea Superioară, o regiune diversă și unică ce se întinde din nord-vestul Liberiei până în sud-estul Guineei.

Această regiune este periclitată acum de despăduriri, agricultură, industria lemnului, minerit și schimbările climatice. Descoperirea sugerează că această zonă este un centru de biodiversitate bogată, care se confruntă cu multe amenințări.

Chiar și pădurile care încă stau în picioare au fost tulburate de prezența omului. De aceea, este foarte posibil ca și habitatul acestor șerpi să fi fost afectat.

Însă deocamdată este imposibil de știut cât de amenințate sunt cu adevărat aceste creaturi. În afară de cele trei specimene, nu există alte date despre biologia sau ecologia acestei specii noi.

„Este nevoie de studii noi, care să stabilească întinderea habitatului acestei specii și care să adune mai multe informații despre nevoile sale ecologice și despre proprietățile sale biologice”, au afirmat savanții.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Abonează-te gratuit la newsletter ca să primești săptămânal cele mai interesante articole, aplicații și cărți pe care le descoperim.

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu