fbpx

Cea mai brutală metodă de execuție din istorie: spânzurat, tras și sfârtecat

În Anglia secolului XIV, nicio crimă nu era mai rea decât tentativa de a trăda coroana regală. Așa că, drept avertisment pentru cei care se gândeau să trădeze, s-a născut pedeapsa de a fi spânzurat, tras și sfârtecat.

În zilele când încă nu exista o poliție oficială care să prindă infractorii, multe societăți încercau să se concentreze asupra prevenției. De obicei, asta însemna că până și cele mai mărunte infracțiuni erau pedepsite brutal, în cadrul unor execuții publice.

Un prizonier este spânzurat, tras și sfârtecat în Franța (detaliu). Imagine: Loyset Liédet/Wikimedia

Și, desigur, infracțiunile serioase reclamau cele mai brutale pedepse. În Anglia secolului XIV, nicio crimă nu era mai rea decât tentativa de a trăda familia regală. Deci, care era pedeapsa potrivită pentru înaltă trădare?

Ei bine, pentru a se obține cea mai lentă și mai dureroasă moarte posibilă, au fost combinate mai multe metode de execuție. Astfel a apărut pedeapsa de a fi spânzurat, tras și sfârtecat.

Deși este celebră pentru felul în care a fost folosită în Anglia, pedeapsa era, de fapt, practicată în întreaga Europă. Partea cu spânzurătoarea este evidentă și nu are nevoie de prea multe explicații.

Mai întâi, prizonierul era spânzurat de grumaz și, când era aproape de moarte, era coborât din laț. Însă nu era vorba de un act de milă. Abia acum lucrurile deveneau cu adevărat îngrozitoare.

De obicei, „tragerea” însemna târâtul condamnatului cu un cal spre locul execuției. Însă „tragere” se putea referi și la smulgerea unei părți din întreg.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

În acest caz, partea o constituiau intestinele condamnatului, iar întregul, trupul său. În funcție de situație, această pedeapsă putea fi înlocuită sau chiar adăugată la pedeapsa de a fi târât de un cal.

Apoi, urma sfârtecarea, care începea cu tăierea organelor genitale ale condamnatului. Ulterior, aceste organe erau aruncate în foc, alături de intestine și erau arse în fața condamnatului.

În final, condamnatul era decapitat. Ceea ce, dacă era încă viu, ar fi fost o reală ușurare. Apoi, corpul era de obicei tăiat în patru bucăți.

Ceea ce mai rămânea din condamnat era fiert într-un amestec de mirodenii care conserva carnea și nu le permitea păsărilor să o ciugulească.

Acest lucru era important, fiindcă rămășițele erau de obicei expuse în întreaga țară, ca avertisment pentru alți potențiali trădători. De cele mai multe ori, condamnatul era scutit de partea cea mai rea a pedepsei, fiind lăsat să moară în laț.

Scena de ansamblu a execuției din Franța. Imagine: Loyset Liédet/Wikimedia

Însă existau și modalități de a face execuția și mai groaznică. De pildă, sfârtecarea putea fi realizată prin legarea membrelor de patru cai, care erau puși să înainteze în direcții diferite. (De exemplu, așa l-au omorât turcii pe domnitorul român Ioan Vodă cel Viteaz, pe 14 iunie 1574, dar în loc de cai au folosit cămile pentru a-i sfârteca în patru bucăți trupul decapitat.)

Felul în care decurgea execuția depindea de cât de mult își dorea regele să suferi. Execuția lui William Wallace este un bun exemplu referitor la lucrurile la care te puteai aștepta când iritai cu adevărat coroana.

William Wallace a fost un lider din timpul războaielor pentru independența Scoției. Când a fost capturat de englezi, a fost judecat ca trădător.

Argumentul lui Wallace că nu era trădător fiindcă nu jurase credință regelui nu a avut niciun rezultat și a fost condamnat să fie spânzurat, tras și sfârtecat.

Wallace a fost târât de un cal la locul execuției, în timp ce mulțimea arunca cu gunoi în el. Apoi a fost spânzurat și coborât din laț înainte să moară.

Organele genitale i-au fost tăiate și intestinele i-au fost scoase în timp ce era încă viu. Toate organele au fost arse în fața lui, după care a fost decapitat și tăiat în bucăți. Bucățile au fost răspândite prin țară, drept avertisment.

Această modalitate de execuție a fost utilizată timp de sute de ani, iar ultima persoană care a fost pedepsită în mod oficial astfel a fost Edward Despard, în 1803.

Despard a fost un soldat britanic care a luptat pentru egalitate rasială în colonia Honduras. Acest lucru nu le convenea celorlalți coloniști, drept pentru care Despard a fost trimis la Londra și întemnițat.

Se pare că apoi s-a implicat într-un complot pentru asasinarea regelui George al III-lea, deși dovezile sunt neconcludente. Despard a fost condamnat la pedeapsa obișnuită pentru trădători: spânzurarea, tragerea și sfârtecarea.

Execuția lui Guy Fawkes, artizanul Complotului Prafului de Pușcă. Foto: Wikimedia

Desigur, în 1803, pedeapsa era considerată oarecum barbară. Așa că Despard a fost doar spânzurat și decapitat. Chiar și așa, execuția a atras o mulțime de 20.000 de oameni.

Pedeapsa a rămas în vigoare alte câteva decenii și ultima persoană a fost condamnată la o astfel de metodă de execuție în 1867. Însă sentința nu a fost îndeplinită.

Trei ani mai târziu, pedeapsa a fost abolită. Astfel s-a pus capăt uneia dintre cele mai îngrozitoare metode de execuție din istorie.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

>