Comunismul și socialismul, subiecte peren disputate, își au rădăcinile în idealul unei societăți lipsite de inegalități. Deși deseori utilizați interschimbabil, Karl Marx considera socialismul o etapă de tranziție către comunism.
În această fază incipientă, clasa muncitoare preia controlul economic și politic, însă sistemul de recompensare bazat pe meritocrație se menține, la fel și proprietatea privată, într-o formă restrânsă.
Abia în comunismul pur, dispare stratificarea socială, guvernarea devine superfluă, iar proprietatea privată este abolită. Bunurile sunt produse și distribuite conform principiului „De la fiecare după abilități, fiecăruia după nevoi”.
Concepte similare au existat cu secole înainte de apariția termenului „comunism” în anii 1840. Platon, în „Republica”, descria o societate ideală guvernată de o elită dedicată binelui comun.
Comunitățile creștine timpurii au practicat o formă rudimentară de comunism, iar în 1516, Thomas More își imagina în „Utopia” o lume fără bani, în care oamenii își împart bunurile.
Totuși, Karl Marx, alături de Friedrich Engels, a conturat cel mai clar comunismul în „Manifestul Partidului Comunist” (1848), ca reacție la inechitățile generate de Revoluția Industrială.
La apogeul său, aproape o treime din populația lumii trăia sub regimuri comuniste, modelul dominant fiind Uniunea Sovietică. Astăzi, doar cinci țări se declară comuniste: China, Coreea de Nord, Laos, Cuba și Vietnam.
Cu toate acestea, niciuna nu întrunește criteriile comunismului pur, aflându-se mai degrabă într-o fază tranzitorie marcată de autoritarism și un angajament discutabil față de abolirea capitalismului.
