Skin-On, carcasa de telefon ce imită pielea umană și răspunde când e pișcată sau gâdilată

O echipă de cercetători englezi și francezi a prezentat recent prototipul unei carcase de telefon numite Skin-On. Materialul din care este confecționată imită aspectul pielii umane și seamănă cu aceasta la pipăit. Comunicarea se poate face prin gesturi precum pișcatul, gâdilatul sau mângâiatul.

Dezvoltată de cercetătorii de la Universitatea din Bristol în parteneriat cu Telecomm Paris Tech și Universitatea Sorbona, Skin-On este compusă dintr-un strat de fir de cupru introdus între două straturi de silicon.

Skin-On simte gesturi precum mângâiatul, pișcatul sau gâdilatul și le transformă în instrucțiuni pentru dispozitivul electronic. Foto: Marc Teyssier / YouTube

Materialele componente sunt produse în masă și creatorii Skin-On susțin că prețul versiunii comerciale a carcasei va fi de circa șase euro. Oricine ar fi putut construi așa ceva, însă liderul proiectului, Marc Teyssier, spune că a fost o adevărată provocare să găsească echilibrul potrivit în cazul acestei pieli artificiale, dat fiind faptul că această carcasă trebuia să fie capabilă să detecteze atingerea.

Dar de ce să-ți dai osteneala să construiești o carcasă de telefon cu aspect atât de sinistru? Anne Roudaut, profesor asociat în domeniul interacțiunii umano-computerizate, explică:

„Este pentru prima dată când am avut ocazia de a adăuga piele la dispozitivele noastre interactive. Poate că ideea este puțin cam surprinzătoare, însă pielea este o interfață cu care suntem foarte familiari, așa că de ce nu am folosi-o în cadrul dispozitivelor pe care le folosim în fiecare zi?”

Skin-On are un feeling mai natural decât o carcasă rigidă de smartphone, însă poate detecta și anumite gesturi, fapt care o face să pară și mai sinistră.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Potrivit unei lucrări publicate de creatorii carcasei, aceasta le permite dispozitivelor să „simtă” când sunt folosite de un utilizator și să detecteze diferite gesturi, cum ar fi gâdilatul, pișcatul sau mângâiatul.

„Am implementat o aplicație pentru mesaje cu ajutorul căreia utilizatorii pot să exprime emoții tactile complexe pe pielea artificială. Intensitatea atingerii controlează mărimea emoji-urilor. Dacă strângi telefonul cu putere, transmiți furie, în timp ce gâdilatul pielii transmite un emoji care râde, iar ciocănirea sa, un emoji care exprimă surprindere”, a explicat Marc Teyssier, potrivit Science Daily.

La atingere, carcasa seamănă cu pielea umană, iar cercetătorii explorează acum modalități noi de a „crește antropomorfismul” (calitatea de a avea atribute umane).

Vor să implementeze păr și o caracteristică bazată pe temperatură, care ar putea să-i confere carcasei aspectul de „piele de găină” în anumite condiții.

Varianta „ultrarealistă” (care imită pielea umană) a materialului Foto: Marc Teyssier / YouTube

„Munca noastră explorează interacțiunea dintre om și mașină. Am văzut multe cazuri în care oamenii sunt îmbunătățiți cu piese de mașină. În cazul de față, studiem lucrurile dintr-o perspectivă inversă și încercăm să facem ca dispozitivele pe care le folosim în fiecare zi să semene mai mult cu noi, adică să fie mai umane”, a concluzionat Roudaut.


În continuare, citește și:


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Lasă un comentariu

>