O companie minieră a dinamitat un sit sacru vechi de 46.000 de ani

Un sit cultural și arheologic vechi de 46.000 de ani, unde au fost găsite numeroase artefacte sacre și vestigii valoroase din punct de vedere istoric, a fost dinamitat de o companie minieră pentru a-și extinde operațiunile.

Situl distrus era o peșteră situată în Cheile Juukan din vestul Australiei. A fost una dintre cele mai vechi peșteri din vestul regiunii Pilbara și singurul sit unde au fost găsite dovezi de locuire continuă încă de acum aproximativ 46.000 de ani.

Pestera 01
Peștera sacră a fost făcută una cu pământul. Foto: Confederația aborigenilor Puutu Kunti Kurrama și Pinikura

Potrivit The Guardian, distrugerea a fost deliberată și a fost făcută cu aprobarea guvernului australian.

„Este unul dintre cele mai sacre situri din regiunea Pilbara. Am vrut ca această zonă să beneficieze de protecție”, a spus Burchell Hayes, directorul confederației aborigenilor Puutu Kunti Kurrama și Pinikura (PKKP), care supraveghează teritoriul.

Pe lângă semnificația sa pentru indigeni, situl avea și o valoare arheologică semnificativă.

Săpăturile de aici au scos la iveală numeroase obiecte prețioase, inclusiv rămășițe umane vechi de 4.000 de ani ale strămoșilor direcți ai aborigenilor PKKP de astăzi.

Rio Tinto, compania minieră care a distrus peștera, a primit permisiunea de a demola situl sacru în 2013.

Autorizația a fost acordată de Departamentul Afacerilor Aborigene în conformitate cu Legea privind patrimoniul aborigenilor din vestul Australiei, în vigoare din 1972.

Peste 7.000 de artefacte

Operatiuni miniere
După ce a distrus peștera, compania minieră a cerut scuze în mod public. Foto: Murray Valley Standard

În 2014, arheologilor le-a fost permis să înceapă săpăturile în zonă, pentru a recupera artefactele din peșteră. Astfel, cercetătorii au descoperit că situl era, de fapt, de două ori mai vechi decât se estimase anterior.

De aici au fost ridicate peste 7.000 de vestigii sacre, inclusiv niște pietre de moară vechi de 40.000 de ani și grămezi de oase care arătau cum s-a modificat fauna în zonă de-a lungul mileniilor.

Arheologul Michael Slack, cel care a coordonat proiectul, a declarat pentru ABC că descoperirea este foarte importantă și foarte rară.

Cu toate acestea, pe 24 mai 2020, peștera a fost dinamitată de Rio Tinto, pentru a face loc infrastructurii miniere.

Acum, situl vechi de 46.000 de ani nu mai există, iar arheologii și indigenii au pierdut o sursă importantă de informații despre trecutul Australiei. La o săptămână după eveniment, pe 31 mai 2020, oficialii companiei miniere au cerut scuze „pentru suferința cauzată”.


În continuare, te invităm să descoperi 5 comori istorice inestimabile distruse din cauza prostiei umane.

Ca să știi mai mult, citește cartea „Barbarii. Civilizații dispărute”

De multe ori ne gândim la civilizațiile Greciei și Romei antice ca la incubatoare discrete ale culturii occidentale, locuri în care ideile despre orice, de la guvernare la artă, erau libere să se dezvolte și apoi să fie distribuite în exterior în lumea mediteraneană mai largă. Dar, așa cum arată Peter Bogucki în această carte, Grecia și Roma nu s-au dezvoltat izolat.

În jurul lor existau comunități rurale care nu cunoșteau scrisul și care aveau culturi radical diferite, despre care puțini dintre noi mai știu astăzi ceva. Ei bine, Bogucki scoate la lumină în mod strălucit poveștile acestor oameni aproape uitați.

Autorul prezintă cum s-au dezvoltat aceste culturi, subliniind complexitatea crescândă a structurilor lor sociale, realizările lor tehnologice și practicile lor ieșite din comun. Rezultatul este o relatare fascinantă despre un capitol foarte puțin cunoscut din istoria omenirii.

Cartea „Barbarii. Civilizații dispărute” se găsește cu reducere pe Cărturești, Elefant sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu